Joi, 10 septembrie 2015, ora 18,00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu" din Târnăveni, în Sala oglinzilor, va avea loc lansarea volumului „Ruguri şi rugi", de Claudia Vodă.
Manifestarea, organizată de Despărţământul „Gh. Oprean" al ASTREI Târnăveni, va fi moderată de - Ionel Covrig şi Mirela Rânceanu.
Prezintă SORIN MEGHEŞAN - primarul Municipiului Târnăveni, NICOLAE BĂCIUŢ- poet, publicist, Directorul Direcţiei de Cultură a jud. Mureş, IONEL COVRIG, profesor, preşedintele Despărţământului Astra „Gheorghe Oprean" Târnăveni, ADELA REZAN - profesor doctor, MIRELA RÂNCEANU - profesor.
Participă, alături de autoare: Vanda Ani, Viorica Feierdan, Teodora Sprinceană, Ştefan Csijevska, Norica Coman, Sorin Tătar, Daniel Marian, Nicu Turcu.
„Uneori, oamenilor li se întâmplă să-şi dea frâu liber sentimentelor, scriind poezii. Pentru că i s-a întâmplat asta şi Claudiei Vodă, vă invităm să-i fiţi alături la lansarea volumului de debut" - scrie în invitaţia la această manifestare.
Iar autoarea ne transmite în versuri: „La Rugul Iubirii te-aştept să vii diseară,/Dar să vorbeşti în şoaptă, să nu calci apăsat,/ Să te strecori, asemeni unei nopţi de vară,/Cu suflet cald, ca la o dezlegare de păcat."