Poetul Octavian Goga a stat în închisoare în anul 1912, la Szeghedin, din cauza articolelor politice. (Rodica Mandache, Jurnalul Naţional, 3 septembrie 2012) „Ispăşeam o pedeapsă ungurească", povestea poetul. Nu a stat degeaba în închisoare, ci a scris două poezii uluitoare: „Eu ştiu un basm" şi „Poetul".
„În temniţa Szeghedinului am fost vizitat de Ion Luca Caragiale care venea tocmai de la Berlin:
- Aveţi o vizită!
- Cine sergent?
- Nu ştiu, o rupe puţin pe ungureşte, vine de departe, trebuie să fie însă mare boier că ne-a miluit pe toţi.
Când am deschis uşa neagră m-a luat în braţe nenea Iancu Caragiale:
- Am venit mai băiete să văd cum o duci aici la „pension", nu ţi-am spus să te astâmperi? Uite, ţi-am adus două sticle de şampanie să bem laolată la Kecskemet.
Cine l-a ascultat vorbind pe Caragiale n-are să-l uite niciodată, cea mai strălucitoare icoană a inteligenţii omeneşti. Vorbea, vorbea Caragiale şi Universul devenea mai bogat cu o minune.
- Ţi-am spus de atâtea ori, nu te mai bate cu proştii că te răpun ... ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viaţă? Pe urma deştepţilor? Prostia, suverana prostie e totdeauna mai tare. În zadar lupţi frumos, cu tăieturi fine de floretă, el loveşte greu cu lăstarul în moalele capului şi în zadar risipeşti spirit şi vervă, el e tare ca piatra. Cum să-ţi spun? Prostul are o concepţie telurică a vieţii. Uite aşa: îşi înfundă ochii şi urechile, îşi înfige capul în pământ ca struţul, ridică spatele şi trec pe deasupra lui toate curentele! Ah! Prostul! Nimic mai greu decât să cârmuieşti proştii, ei au un instinct de împotrivire organică. Toată viaţa nu am putut să sufăr prostia. Săracu de mine, când văd câte un prost mă doare... zău am dureri fizice, mă ia cu rece aici în creştet. La prost trebuie meşteşug, nu glumă! M-a învăţat un popă la Piatra Neamţ, plecam la inspecţii călare pe iapa popii, dar iapa nu voia la stânga, cât m-am zolit! ... şi popa m-a-nvăţat: «Când ajungi la răspântie tragi de căpăstru tare de tot la dreapta şi iapa o s-o ia la stânga, da să tragi cumplit!» Asta e domnule, trebuie învăţat năravul, se guvernează greu proştii!"
Puţin timp după aceasta, Caragiale s-a stins la Berlin, s-a prăbuşit ca fulgerul unei clipe, nu-i plăcea politica.
- De ce nu-ţi place politica Nene Iancule?
- Păi, dumneata nu vezi cum se-ncurcă lucrurile în politică? Nu poţi ca să ştii de azi pe mâine cum poate să devină o complicaţiune! Mergem din dres în dres şi din meremet în meremet, dar ce e mai rău, e că n-avem oameni, ne lipsesc oamenii! Dar eu n-am crezut în politică, e o recompensă de nimic şi nici n-am avut chemare să reformez societatea, dar ţara am iubit-o cu sufletul ei dezordonat de atâta zbucium de vremi! Dumnezeu să ne aibă în sfânta Lui pază!"
