Un credincios istorisea următoarele: „Eram tânăr student şi am fost nevoit să mă duc iarna pe un ger cumplit într-un oraş aflat la o depărtare destul de mică (întâmplarea avea loc cu peste 60 de ani în urmă, când nu erau aşa de multe mijloace de transport). Pe drum, povestea creştinul, m-a apucat o ameţeală aşa de mare, încât n-am mai putut să merg şi m-am aşezat jos încredinţându-mi sufletul în mâna lui Dumnezeu. Am adormit. Când m-am trezit, eram în braţele unui căruţaş care, cu multă greutate, mă adusese în simţiri; apoi m-a luat în căruţa lui până în satul vecin. Acolo am vrut să-i dau nişte bani, ca mulţumire pentru osteneala lui, dar căruţaşul n-a vrut nicidecum să primească, spunând că pentru un astfel de serviciu nu poate primi nici un ban, fiindcă şi-a făcut doar datoria de om faţă de aproapele său.
- Spuneţi-mi cel puţin numele, ca să mă rog pentru dumneavoastră, i-am spus eu. Nici aceasta n-a voit, ci a adăugat:
- Spune-mi dumneata, cum îl cheamă pe samariteanul milostiv? (Lc 10,30-35). Nu am ştiut ce să zic. Căruţaşul a dat bici cailor şi a plecat mai departe".
