„Am început să fac însemnările acestea (…) fascinată de pasiunea pe care soţul meu o punea (o mai face şi azi) în pescuit şi ieşirile în aer liber. Nu pot spune că n-am fost avertizată de asta încă de pe vremea când mă curta:
- N-am decât un viciu: sunt pescar, mi-a spus el atunci, ca să nu-şi audă vorbe mai târziu.
Am acceptat. Putea fi mai rău. Microbist, de pildă. Sau leneş. Sau beţiv. Sau plictisitor…".
Redescoperim (cu întârziere, ce-i drept) stilul alert, energic, lipsit de inhibiţii, calm şi pătrunzător, în acelaşi timp, conturând o viziune optimistă asupra vieţii de cuplu, cu suişurile şi coborâşurile ei, cu inerentele „drăgălăşenii" conjugale, cu micile răutăţi, cu şăgalnice „răzbunări" domestice, cu toate acele detalii şi „mărunţişuri" ale vieţii de zi cu zi care transformă, până la urmă, o casă într-un cămin. Ironie fină, supleţe şi rafinament, o maturăşi pătrunzătoare înţelegere a lucrurilor, un acut simţ al umorului sunt „ingredientele" ce dau savoare povestirilor Melaniei Bancea, trimiţând ici,colo, la ţesătura subtilă a prozelor lui Alice Munro.
