Apropo de „România reală": Pleacă tinerii, rămân… mahării!

Ne întrebăm, adeseori, de ce ne plecă tinerii? Cei cu şcoală, dar care n-au intrat în politică? Dar, de ce ar rămâne în ţară? Recentele studii ale Institutului Naţional de Statistică şi ale Institutului European de statistică - Eurostat - relevă clar că România, cu un procent de 20,7%, deţine un trist loc doi în Europa în privinţa şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani. Mai mult, anul trecut, un alt raport al Băncii Mondiale arată că peste 80% din tinerii români doresc să plece definitiv din ţară. Un dicton latin sună cam aşa: „Non scolae, sed vitae, discipium" (Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă). Oare, ţinând seama de cifrele (procentele) de mai sus, în România, tinerii chiar învaţă (se pregătesc) pentru viaţă?

Din păcate, clasa politică este insensibilă (şi) la problemele tinerilor. Ce-i drept, cândva, PSD, acum în USD, a lansat programul „Familia tânără - prioritate economică şi socială", care cuprindea un set de măsuri şi politice publice concrete, destinate scăderii substanţiale a şomajului în rândul tinerilor. Printre aceste măsuri se numărau acordarea de facilităţi fiscale pentru agenţii economici care angajează tineri sub 35 de ani, adaptarea programei şcolare la nevoile reale ale tânărului care va intra pe piaţa muncii după terminarea studiilor, facilităţi la acordarea creditelor pentru cumpărarea unei locuinţe pentru tinerii sub 35 de ani.

Am fi curioşi să ştim, însă, câte din aceste măsuri - fără îndoială, apreciabile - s-au aplicat cu adevărat?!

Însă, dacă tinerii pleacă pe capete, pentru marii mahări - care, în 25 de ani, au făcut averi cât americanii în… 200 de ani! -, România („ţărişoara lor iubită!") este ca un lipici. Păi, cum să plece ei din ţara în care, precum Făt-Frumos din poveste, în numai câţiva ani, şi-au cumpărat (construit) case, cu câte 8-10 camere, vile, case de vacanţă, câte 2-3 limuzine şi au conturi grase în bănci?! În ce altă ţară ar mai putea face ei asemenea averi, fără să-i întrebe nimeni de sănătate? Iar, dacă, în ultima perioadă, pe uni-i mai întreabă DNA, procurorii rămân cu întrebările, iar mahării (gen Videanu etc. etc)., cu averile!

Trist!

Ne întrebăm, adeseori, de ce ne plecă tinerii? Cei cu şcoală, dar care n-au intrat în politică? Dar, de ce ar rămâne în ţară? Recentele studii ale Institutului Naţional de Statistică şi ale Institutului European de statistică - Eurostat - relevă clar că România, cu un procent de 20,7%, deţine un trist loc doi în Europa în privinţa şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani. Mai mult, anul trecut, un alt raport al Băncii Mondiale arată că peste 80% din tinerii români doresc să plece definitiv din ţară. Un dicton latin sună cam aşa: „Non scolae, sed vitae, discipium" (Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă). Oare, ţinând seama de cifrele (procentele) de mai sus, în România, tinerii chiar învaţă (se pregătesc) pentru viaţă?

Din păcate, clasa politică este insensibilă (şi) la problemele tinerilor. Ce-i drept, cândva, PSD, acum în USD, a lansat programul „Familia tânără - prioritate economică şi socială", care cuprindea un set de măsuri şi politice publice concrete, destinate scăderii substanţiale a şomajului în rândul tinerilor. Printre aceste măsuri se numărau acordarea de facilităţi fiscale pentru agenţii economici care angajează tineri sub 35 de ani, adaptarea programei şcolare la nevoile reale ale tânărului care va intra pe piaţa muncii după terminarea studiilor, facilităţi la acordarea creditelor pentru cumpărarea unei locuinţe pentru tinerii sub 35 de ani.

Am fi curioşi să ştim, însă, câte din aceste măsuri - fără îndoială, apreciabile - s-au aplicat cu adevărat?!

Însă, dacă tinerii pleacă pe capete, pentru marii mahări - care, în 25 de ani, au făcut averi cât americanii în… 200 de ani! -, România („ţărişoara lor iubită!") este ca un lipici. Păi, cum să plece ei din ţara în care, precum Făt-Frumos din poveste, în numai câţiva ani, şi-au cumpărat (construit) case, cu câte 8-10 camere, vile, case de vacanţă, câte 2-3 limuzine şi au conturi grase în bănci?! În ce altă ţară ar mai putea face ei asemenea averi, fără să-i întrebe nimeni de sănătate? Iar, dacă, în ultima perioadă, pe uni-i mai întreabă DNA, procurorii rămân cu întrebările, iar mahării (gen Videanu etc. etc)., cu averile!

Trist!

Lasă un comentariu