Întâlnire de suflet în satul Grindeni

Distribuie pe:

În prima duminică din luna septembrie 2015, obştea satului Grindeni (Cristur), comuna Cheţani, judeţul Mureş, s-a adunat pentru a sărbători 225 de ani de la iniţierea învăţământului confesional organizat pe lângă cele patru confesiuni existente în acele vremuri şi 125 de ani de continuitate a învăţământului de stat.

Satul Grindeni, atestat documentar din anul 1289 şi cu o populaţie de 600 de persoane (în anul 1941, avea 1680 de locuitori), a adunat pe platoul din faţa şcolii peste 150 de participanţi, tema întâlnirii fiind „Învăţământul pe vatra satului cristurean".

Cuvântul de bun venit şi alocuţiuni au rostit Marius Cucerzan, primarul comunei Cheţani, Maria Pantea, directorul şcolii din Cheţani, Vasile Tripon, ultimul director al şcolii din sat, Dorel Duca, profesor universitar la Universitatea din Cluj-Napoca, după care a urmat un program artistic pregătit de elevii claselor I - IV, îndrumaţi de fostul învăţător Nicolae Csegoldi şi soţia sa Maria.

În programul manifestării au urmat o slujbă de pomenire şi un parastas de pomenire a cadrelor didactice care au slujit şcoala cristureană, plecate spre ceruri, oficierea slujbei de sfinţire a unei plăci comemorative, pe care au fost trecute numele foştilor directori de şcoală dintre anii 1900 şi 2008, şi salutul adresat de parohul bisericii reformate din sat.

În încheiere, am prezentat realizările de la întâlnirile anuale (2008 - 2015), precum şi o petiţie, semnată de 150 de oameni, prin care cerem sprijin forurilor în drept pentru îndreptarea unor neajunsuri cu care se confruntă locuitorii satului.

În ceea ce priveşte realizările, în anul 2011 a avut loc aniversarea a 100 de ani de la sfinţirea Bisericii Ortodoxe şi comemorarea centenarului de la naşterea, în sat, a pictorului Eugen Gâscă; în 2009 - aniversarea a 720 de ani de existenţă a satului Cristuru; 2010 - evocări istorice şi amintiri ale oamenilor din sat; 2011 - ridicarea şi sfinţirea troiţei din centrul satului; 2012 - fixarea pe monumentul eroilor a unei plăci cu numele eroilor din sat căzuţi în cel De-Al Doilea Război Mondial şi oficierea unei slujbe de pomenire a acestora; în 2013 - cinstirea cu titulatura „Drumul Crucilor" a principalelor intersecţii de drumuri spre hotar, prin ridicarea şi sfinţirea a trei cruci; 2014 - comemorarea eroilor satului din Primul Război Mondial, printr-o placă comemorativă şi o slujbă de pomenire, şi 2015 - ziua învăţătorului cristurean.

În speranţa că vom găsi un sprijin real pentru satul nostru, redăm în continuare pasaje din petiţia adresată Secretariatului General al Guvernului, preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş şi Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş.

Principalele doleanţe de strictă şi urgent necesitate ale locuitorilor din Grindeni se referă la rezolvarea următoarelor probleme: modernizarea (asfaltarea) căii rutiere D.C. 96 Cheţani - Grindeni, în lungime de 4,5 kilometri; introducerea apei curente în gospodăriile sătenilor şi executarea reţelei de canalizare pentru apa menajeră.

Cetăţenii satului Grindeni şi-au manifestat nemulţumirea faţă de lipsa de înţelegere pentru rezolvarea problemelor amintite şi amânarea lor continuă de către organele judeţene. Puţine localităţi din Europa anului 2015 se mai confruntă cu asemenea neajunsuri. Oamenii consideră că, dacă nu se vor lua măsuri urgente, în curând, despre satul lor se va vorbi doar la trecut. Această temere este justificată de concluziile ce se desprind din analiza a doi indicatori: evoluţia numărului de locuitori şi evoluţia populaţiei şcolare.

Dacă în anul 1850 erau 1.219 locuitori, în anul 1941 - 1.680, iată că în 2012 populaţia a scăzut la 632 de locuitori. Aceeaşi involuţie se regăseşte şi în cazul efectivelor de elevi, astfel: în anul 1910 - 136 elevi, în anul 1946 - 193, iar în anul 2015 - doar 18 elevi. Observăm de aici scăderea dramatică a indicatorilor care dau viaţă şi speranţă de supravieţuire a localităţii.

De-a lungul anilor, în condiţii deosebit de grele, cu distanţe de 12 kilometri dus-întors până la şcoală, desculţi, pe ploaie, vânt sau ninsoare, copiii acestui sat au iubit învăţătura, au iubit munca. Este semnificativ faptul că, astăzi, există în viaţă peste 45 de absolvenţi de învăţământ superior proveniţi din sat. Toţi aceştia, împreună cu primarul Marius Cucerzan şi cu cei stabiliţi prin ţară şi prin lume, ne alăturăm celor din sat care se confruntă cu lipsurile amintite.

Din respect faţă de o aşezare umană, locuită fără întrerupere timp de 726 de ani, de români şi unguri deopotrivă, vă solicităm să luaţi măsuri legale şi urgente, care să uşureze viaţa locuitorilor acestei localităţi.

 

Lasă un comentariu