MALADIA ALZHEIMER, TRANSMISĂ PRIN PROCEDURI MEDICALE?

Distribuie pe:

Oamenii de ştiinţă britanici de la University College din Londra, citaţi de descopera.ro, susţin că maladia Alzheimer poate fi transmisă, în anumite cazuri excepţionale, prin intermediul anumitor proceduri medicale.

„În studiul nostru, am analizat creierele mai multor persoane decedate din cauza bolii Creutzfeldt-Jacob, care au consumat carne de la animale suferind de boala vacii nebune şi am observat că 7 din cei 8 pacienţi decedaţi prezentau semne ale maladiei Alzheimer.

Aceste persoane prezentau depozite de plăci amiloide în creier (unul dintre semnele bolii), iar acest lucru ne-a luat prin surprindere, întrucât pacienţii erau tineri (între 31 şi 51 de ani) şi niciunul dintre ei nu aveau în familie rude care să fi suferit de Alzheimer.

Analizând şi alţi factori, am ajuns la concluzia că boala a putut fi transmisă prin proceduri medicale, deoarece persoanele decedate au contractat boala Creutzfeldt-Jacob în urma unor injecţii cu hormoni de creştere. Estimăm că peptida beta-amiloid s-ar fi propagat, accidental, în acelaşi fel în care s-a propagat şi boala Creutzfeldt-Jacob, prin intermediul proteinelor contaminate.

Aceste rezultate trebuie să fie însă interpretate cu precauţie, pentru că nimeni nu poate şti dacă acele persoane ar fi dezvoltat oricum maladia Alzheimer. În plus, tratamentele bazate pe hormoni de creştere nu mai sunt folosite în prezent. Însă, acest risc nu ar trebui să împiedice pe nimeni să suporte o intervenţie chirurgicală, pentru că procedurile implementate în prezent sunt foarte riguroase şi minimalizează riscul de infecţie.

Cel mai mare factor de risc pentru maladia Alzheimer rămâne vârsta. Pe locurile următoare se află factorii genetici şi stilul de viaţă", explică specialiştii britanici.

 

Lasă un comentariu