„Cestiuni" arzătoare pe agenda de lucru a dregătorilor ţării: după ce a dat în folosinţă ultima sută de metri din ampla reţea de autostrăzi, după ce a rezolvat problema celor 4.000 de şcoli în care (şi) acest an de învăţământ a început fără aviz sanitar - ei, bine, după ce totul în România merge ca pe roate, Guvernul s-a gândit să se ocupe puţin de sistemul digestiv al bugetarilor din administraţia publică centrală. Cercetările ştiinţifice au dovedit că mâncatul la serviciu dăunează grav sănătăţii, afectează gândirea şi starea emoţională, reduce controlul cognitiv şi scade abilităţile de răspuns matur la situaţiile de stres, creşte potenţialul de nervozitate, putând duce la depresie, gastrită, colită, enterită şi alte boli, care de care mai grave şi mai incurabile.
Or, Executivul nu putea rămâne de lemn în faţa atâtor neajunsuri şi pericole iminente: o mândreţe de proiect legislativ se află în dezbatere, conform căruia pauza de masă va fi obligatorie. Ea se va întâmpla în intervalul orar 13-14, când, de le e foame, de nu, bugetarii din ministere se vor încolona frumos, doi câte doi, şi, intonând un cântec vesel, vor porni către unităţile de alimentaţie publică, se vor aşeza cuminţi la mese, vor consuma bucatele oferite, după care se vor întoarce la lucru cu burţile pline, dar mai puţin (sau chiar deloc) stresaţi, cu mare chef de lucru şi în bună stare emoţională şi cognitivă.
Atmosfera din structurile administraţiei publice centrale se va schimba radical: ce jenant, nu-i aşa, cu o mână să muşti din pita cu slană, cu cealaltă să vorbeşti la telefonul mobil, în timp ce stai cu ochii ţintă pe monitor să vezi ce-au mai postat prietenii pe facebook, iar şeful te sună pe telefonul fix, tu fiind nevoit să-i răspunzi cu dumicatul înţepenit între amigdale şi esofag. Categoric, introducerea orei de masă obligatorii era una dintre ultimele lacune ale sistemului legislativ autohton, un pas înainte în consolidarea statului de drept.
…Ce-i drept, însă, obligativitatea mâncatului la oră fixă nu e lipsită de unele discriminări: în primul rând, prevederea se aplică numai structurilor din administraţia centrală. Dar bugetarii din administraţia publică locală, din primării, de exemplu, ce cusur au? Nu sunt şi ei oameni, cu nevoi, inclusiv alimentare? Ei de ce să plimbe hârtiile dintr-un birou în altul, de pe un coridor pe altul, de la un etaj la altul, înfulecând pe la colţuri, pe apucate, vai de capul lor? În al doilea rând, concomitent cu aplicarea noii legi a mâncatului, programul de lucru se va lungi cu un ceas, întrucât intervalul orar 13-14 „nu se pune" la cele 8 ore de muncă, acestea mărindu-se la 9. Adică, bine, bine, ce facem aici? Muncim sau mâncăm? Sens în care, sindicatele sunt deja neliniştite, nefiind exclus să ne confruntăm cu ample mişcări de stradă. În al treilea, dar nu şi în ultimul rând, noua pravilă nu se aplică angajaţilor din sistemele de apărare, ordine publică şi securitate naţională. De unde să tragem concluzia că dl MRU, de exemplu, îşi va lua porţia de vită Kobe (800 euro per kilogram) şi gustărica de caviar direct de pe tastatura computerului din dotare?
Una peste alta, legea mâncatului în timpul programului de lucru are, ca toate legile, părţile ei bune şi părţile ei mai puţin bune. Am aflat „pă surse" că unii dintre viitorii beneficiari se plâng cum că după masa copioasă de la ora 13 până la ora 14, în loc să-ţi (re)vină cheful de muncă, mai rău te blegeşti, ai trage mai degrabă un pui de somn decât un copy-paste pentru nu ştiu ce raport.
Nu este însă o problemă de nerezolvat: iată, bunăoară, primarul unui orăşel danez le pretinde angajaţilor să doarmă o jumătate de oră în timpul serviciului. Astfel, spune el, funcţionarii sunt mereu bine dispuşi, zâmbitori şi atenţi cu cetăţenii. Chiar el îi supraveghează în timp ce trag la aghioase, nu care cumva să le pice capetele sub mese şi protezele pe parchet, să nu vorbească prostii în somn etc., iar când au trecut cele 30 de minute regulamentare, edilul însuşi sună deşteptarea.
...Încât un amendament în acest sens ar putea rezolva problema, îmbinând, în mod armonios, mâncatul şi dormitul în slujba statului.
