În anul de graţie 2015, România are doar un kilometru de autostradă la 1.000 de kilometri pătraţi, în timp ce media europeană este de 20 de kilometri! Discrepanţa este atât de mare nu din cauză că noi, românii, nu am fi avut planuri. Ba, chiar, ditamai, Master Planuri! Ci pentru că ele, planurile, au rămas pe hârtie! O altă constatare: Ministerul Transporturilor cheltuieşte anual sume relativ mici în construcţia de autostrăzi şi drumuri, ţinând cont de faptul că România trebuie să construiască peste 4.000 de kilometri de autostradă pentru a ajunge la nivelul unor ţări ca Portugalia, Franţa, Spania sau Danemarca.
Pe de altă parte, toţi românii - plecaţi, temporar sau definitiv în străinătate - când se întorc din Vest, să-şi viziteze rudele sau locurile natale, declară că, din punct de vedere al autostrăzilor, Budapesta şi Ungaria le-au lăsat o impresie excelentă, pentru că are (au) şosele şi magistrale de bună calitate, ca peste tot în Europa Occidentală. Însă, după ce au trecut graniţa, de pe la Borş şi Nădlac încoace - spun ei - doar săpături, gropi, mizerie, de parcă este altă lume. Oare - întreabă aceştia - „nu fuseseră amândouă ţări sub sovietici? Nu făcuseră parte din acelaşi Est? Nu aveam noi în 1989 un avantaj financiar deosebit, un capital de stat de miliarde de dolari? Nu făcusem conversiunea la capitalism cam la fel"? Ba da. Şi, cu toate acestea, Ungaria învaţă în lumini şi are şosele excelente, iar noi, părem, de la Borş şi Nădlac încoace, că am luat-o cu 50 de ani înapoi. Alte întrebări: „De ce în Ungaria fostele grajduri ale colectivelor agricole erau (sunt) intacte şi produc, iar câmpurile sunt cultivate, în timp ce la noi grajdurile şi saivanele au fost devastate, iar mii de hectare stau nelucrate? Ce politică e asta, domnilor guvernanţi şi administratori? Unde sunt luminile noastre, la voi acasă? Unde sunt şoselele noastre, la voi în curte?" Fără comentarii…
