În cei 25 de ani de democrație… S-au schimbat, mereu, guvernele, dar au rămas… metehnele!

Minciuna, megalomania, egoismul și hoția au primit doar funcții, titulaturi și haine noi!

Am mai abordat acest subiect, asupra căruia revenim „obligați" de realitatea pe care o trăim. Și asta pentru că românul de pe stradă constată, cu regret, că, în cei 25 de ani de democrație, deși guvernele s-au succedat, obiceiurile (proaste) au rămas. Nici președinții pe care, în urma votului popular, țara i-a avut (Iliescu, Constantinescu, Băsescu) - de Klaus Iohannis ne vom ocupa separat - n-au „rupt gura târgului", cum se spune în popor. Cum n-au făcut-o nici guvernele „emanate".

Dar, să rememorăm. Perioada imediat următoare după '89 a fost marcată de apariția pe scena politică a primului așa-zis „Guvern Democratic" - Guvernul Roman. Ce a reținut posteritatea de la Petrică și de la acest Guvern. Doar faptul că un prim-ministru poate fi schimbat de președintele țării cu ajutorul minerilor. Roman a fost omul care a comparat industria românească (de pe urma căreia mulți au făcut averi fabuloase, fac și acum, încă!) cu „un morman de fiare vechi."

După „șutul" primit de la mineri, a urmat la guvernare Theodor Stolojan (marele europarlamentar pedelisto-penelist de azi), a cărui menire era, la vremea respectivă,

să asigure tranziția către alegeri. Cu ce a rămas Stolojan (cel cu maxilarele, veșnic, încleștate!) în istorie? Poate, prin naționalizarea valutei, iar, în negocierile cu sindicatele, prin introducerea principiului „puteți să stați și-n cap, că nu vă dau nimic "!

Și nu a dat, dar oamenii lui au… cam luat! Mai pe românește, furat!

După alegerile pregătite de Stolojan, președintele Iliescu a scos de la naftalină un personaj, pentru majoritatea românilor, necunoscut, Nicolae Văcăroiu. Culmea e că, deși după instalarea în funcția de prim-ministru, mulți credeau că nu va rezista nicio lună în fruntea guvernului, a șezut patru ani bătuți pe muchie, iar apoi, alți câțiva ani buni, președinte al Senatului, a doua funcție în stat! Văcăroiu a avut totuși, ceva realizări. A reușit să mai domolească inflația, după ce, cu migală, a brodat o textură a economiei care împletea capitalismul sălbatic, deja aflat la putere, cu planificarea centralizată, în care Văcăroiu era expert.

Dar, cum e la noi, românii, când lucrurile începuseră să meargă, cât de cât, bine, dintr-o greșeală istorică, președintele României (pe atunci Constantinescu) l-a catapultat prim-ministru, pe cine credeți? Pe Victor Ciorbea, fost primar general al Capitalei! Performanțe? Ioc! El a rămas în memoria oamenilor de atunci prin ședințele interminabile de Guvern, la capătul cărora îi telefona lui Constantinescu, întrebându-l: „No, acum, ce facem"? și n-a făcut nimic, moțul Ciorbea terminând până la urmă, dându-și demisia. A fost singurul lui merit…

După Ciorbea, alt guvern, altă distracție. E vorba de „omulețul" care - în problema minorității maghiare, una declara la Târgu-Mureș, alta la Cluj sau București, și cu totul altceva la Budapesta. În funcție de ce ar urma „să-i placă" auditoriului! Era, ați ghicit, Radu Vasile, îmbrăcat mereu în sacouri și de la care reținem, în afara mustății proeminente (a la Chaplin) că a reușit să-l întoarcă pe Miron Cosma din drumul spre București, la mănăstirea Cozia. Radu Vasile, zice-se, ca prim-ministru a fost învins de „structuri securiste"! Lui „tata Radu" -

cum îi spuneau unii (Dumnezeu să-l ierte, că, între timp, a murit!) -

i-a urmat Mugur Isărescu (actualul guvernator al BNR), care, în scurtul timp, cât s-a aflat în fruntea Guvernului, a semnat doar niște hârtii în legătură cu noile alegeri, ținute la termen.

A venit apoi, în 2000, Adrian Năstase. În timpul mandatului său, România a intrat în NATO și a finalizat negocierile cu UE, iar, fapt deloc neglijabil, a înregistrat, zice-se, cea mai „robustă" creștere economică de până atunci. E, totuși, ceva… Dar a fost și perioada unor… afaceri necurate!, în care a fost el însuși implicat și pentru care, iată, vinovat sau nu, s-a aflat la zdup! Aviz amatorilor…

A urmat Călin Popescu Tăriceanu. Acesta s-a aflat într-un veșnic „clinci" cu Traian Băsescu (Mihăileanu, cum l-a numit, ironic, Năstase pe Băsescu). Ce nu poate fi totuși uitat este prestanța cu care Tăriceanu și-a apărat cu demnitate funcția de premier, în fața ingerințelor „turbulentului" Traian Băsescu-jucătorul.

… Ceea ce, evident, nu a fost cazul lui Boc 1, 2, 3, 4, 5! El, Boc, s-a „remarcat" doar prin incompetență, fiind, în fapt, marioneta lui Traian Băsescu, personaj lipsit de demnitate, în relațiile cu UDMR, și nu numai - fără idei, căruia, în intervențiile televizate îi „turuia gura fără a spune nimic", gândirea lui fiind, de fapt, cea a lui Traian Băsescu. Sfârșitul lui Boc, ca premier, a fost pe măsura „calităților" sale: la presiunea străzii, Guvernul Boc a fost aruncat, precum… o măsea stricată.

Lui Boc, i-a urmat M. R. Ungureanu. Un fel de Guvern Boc II care, în mandatul său de numai 72 de zile, a rămas în istorie prin aceea că a transformat Palatul Victoria într-o vitrină plină cu produse de îngrijirea corpului, pentru nas, gât și urechi, creme și loțiuni, trabucuri și (alese) băuturi. Incredibil!

Acum, guvernarea se află la USD, prin Guvernul Ponta. Despre realizările lui, ca premier, cu alt prilej, deși, recent, Victor Ponta însuși a anunțat că Guvernul va face un bilanț al celor trei ani de activitate „ce am reușit să facem legat de zona economică, de zona socială, de educație, de sănătate, de agricultură, fonduri europene, toate celelalte domenii", spunea el. Un guvern, zice-se, mai performant decât toate cele de până acum! Rămâne de văzut!

Concluzia? În toți acești 25 de ani de trasee ale democrației, minciuna și hoția au proliferat. Toate metehnele dinaintea Revoluției - pofta patologică de putere și bani, disprețul față de oameni, egoismul, megalomania, corupția, nepotismul, demagogia etc. - au primit doar funcții, titulaturi și haine noi.

Politicienii noștri, indiferent de culoare și…ideologie (dacă poate fi vorba de așa ceva!) au mers, fie în campaniile electorale, fie la guvernare pe principiul: „Să le spunem românilor ce le place să audă, după care vom mai vedea." Adică, să-i amăgim și…mințim! Concluzia-concluziilor este, de aceea, „multe schimbări, puține realizări." Din păcate…

 

Lasă un comentariu