„În memoria lui Ceontea, Păunescu și Vadim, trebuie să ne unim!"

Distribuie pe:

Sub acest generic, președintele Uniunii Vatra Românească, ing. Petru Florin Oproiescu, a susținut, miercuri, 16 septembrie, o conferință de presă, în cadrul căreia, în numele membrilor și simpatizanților Uniunii, a adus un ultim omagiu fostului senator, patriot și om de cultură, Corneliu Vadim Tudor.

Odată cu dispariția lui Radu Ceontea, Adrian Păunescu și C.V. Tudor - a atras atenția președintele UVR - „cu mici excepții ( istoricul Dinu C. Giurăscu), practic, nu mai există voci și personalități care să pledeze pentru cauza națională", iar la nivel parlamentar se simte pregnant lipsa unui partid naționalist în adevăratul sens al cuvântului. „În acest context Uniunea Vatra Românească face un apel la forțele politice cu caracter naționalist-patriotic care se simt reprezentate de cele trei personalități evocate să se unească și împreună cu alte partide neparlamentare de aceeași factură să formeze un pol politic care să acceadă în Parlamentul României în anul 2016". UVR își asumă convocarea, în viitorul apropiat, a acestor formațiuni, în vederea coagulării unei astfel de entități politice, „astfel încât românii să simtă că mai există patrioți cărora le pasă de ei și de România".

În altă ordine de idei, UVR solicită demiterea președintelui - director general al TVR, Stelian Tănase, care a refuzat să transmită pe postul național de televiziune recentele evenimente de la Țebea, afirmând: „Să terminăm cu țărănismele astea în programele TVR".

„Nu ne mai mirăm că într-un atare context, Serviciul Public Administrația Grădinii Zoologice nu respectă Constituția României privitor la limba oficială, și trimite adrese semnate și ștampilate bilingv", a mai afirmat președintele UVR.

Lasă un comentariu