1. „ÎNŢELEPTUL te învaţă cele vrednice de cinste şi de laudă, te fereşte de întinăciunea cea mare... îţi aratăşi îţi dovedeşte minciunile cele greşit cunoscute şi cu nedreptate grăite de lume, prin SFÂNTA SCRIPTURĂ cea nouăşi cea veche şi prin răspunsurile sale corecte; pe care tu examinându-le şi încercându-le cu raţiunea sănătoasăşi dreaptă vei afla VIAŢA VEŞNICĂ".
***
2. „Mulţumesc lui Dumnezeu mai întâi că nu m-a făcut străin şi de altă credinţă, ci creştin ortodox, în al doilea rând că nu m-a făcut adept al altei biserici ci a celei răsăritene... „
***
3. „Dreptul nu va muri în veac pentru că el umblă potrivit sfintelor porunci ale lui Dumnezeu".
Dimitrie Cantemir (1673-1723), Domnul Moldovei în două rânduri: (martie - aprilie 1693 şi 1710-1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupaţiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog şi compozitor. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin. Tatăl său a fost domnitorul Moldovei Constantin Cantemir; la decesul acestuia, conform modelului lui Constantin Brâncoveanu, a fost numit domnitor Dimitrie Cantemir, dar n-a fost confirmat de Poarta Otomană. A locuit următorii ani în Constantinopol unde a însoţit armata otomană în expediţia eşuată din Ungaria, fiind martor a înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadenţa Imperiului Otoman. În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Constantin Brâncoveanu, bănuit de neloialitate faţă de Poarta otomană, în schimb a încheiat el însuşi un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere din partea turcilor în Bătălia de la Stănileşti. În consecinţă, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde şi-a petrecut restul vieţii în mijlocul preocupărilor intelectuale.
În anul 2003 un parc din Instanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir. Este considerat în Turcia ca fondator de muzică laicăşi religioasă sub numele de Cantemiroglu, primind titlul de paşă cu trei tuiuri de la Ahmed al IIl-lea, cunoscut ca mare susţinător al artelor. Printre operele istorice se remarcă: „Descripţio Moldaviae", „Hronicul vechimei romană-moldo-vlahilor"(carte, care mai târziu a fost folosită de reprezentanţii Şcolii Ardelene...), „Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane", „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea...", „Sacrosatae Scientiae...", „Istoria ieroglifică" ş.a.
Autor de citate:
„Dacă vei ştii să înţelegi dreapta socotealăşi chivernisire cu toată simţirea şi tot sufletul tău, cu toată inima spre Dumnezeu, atunci nu vei fi lipsit de tot binele".
„Dumnezeu atoatefăcătorul nu te-a făcut piatră, lemn sau vreun alt fel de animal fără de simţire, ci om înzestrat cu minte şi cu socotealăşi te-a înnoit cu duh dumnezeiesc"
„Cei ce topesc multe lumânări în citirea cărţilor, tocesc şi vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcăr că li-au păzit mai ascuţită vederea ochilor, însă neştiinţa i-a vîrât în întuneric şi în tartarul necunoştinţei".
(Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu Lumea, sau Giudeţul Sufletului cu Trupul).
„1001 CUGETĂRI"
