„A FOST TĂIAT UN BRAD BĂTRÂN / FIINDCĂ FĂCEA PREA MULTĂ UMBRĂ / Şi-atuncea din pădurea sumbră / S-a auzit un glas păgân: / O, voi ce-n soare cald trăiţi / Şi-aţi răpus strămoşul vostru / SĂ NU VĂ STRICE VOUĂ ROSTUL / De ce sunteţi aşa grăbiţi? În anii mulţi, cât el a fost / De-a lungul ceasurilor grele / Sub paza crengilor rebele / MULŢI AU AFLAT UN ADĂPOST. / MOŞNEAGUL (TRIBUNUL), stând pe culme drept, / A fost la drum o călăuză / Şi-n vremea aspră şi ursuză / EL CU FURTUNILE-A DAT PIEPT. FOLOS ADUSE CÂT FU VIU / ŞI MORT ACUMA CÂND SE DUCE, / Ce alta poate-a vă aduce / Decât doar încă un sicriu". (Nicolae Iorga - „Brad bătrân")
Trăim vremuri incredibile! Ceea ce se întâmplă azi în ROMÂNIA este de domeniul fantasmei. Se pare că nu am învăţat nimic de la înaintaşii noştri; de la istoria zbuciumată stropită cu sângele strămoşilor noştri şi udată cu lacrimile lor.
Ni se iau pământurile, de 25 de ani, şi tăcem.
Ne sunt scoşi copiii din şcolile transilvane, pe care marele mitropolit Şaguna le-a ridicat cu truda ţăranilor demni şi cinstiţi, de către nişte „reformişti şi papişti, cică creştini" ai lui Hristos, şi tăcem, şi-i votăm noi, românii, pe aleşii poporului spre marea noastră ruşine.
Ne sunt schimbate străzile martirilor şi adevăraţilor români cu ucigaşii neamului, spre ruşinea noastră, a acelora care mai avem curajul să ne numim ROMÂNI! Ne-au fost tăiate pădurile puse cu sudoarea părinţilor noştri şi duse în alte pământuri mai fertile.
Ne-a fost furat aurul dacic, de 2000 de ani, şi se continuă şi azi, sub semnătura iudelor şi cozilor de topor, trădători a tot ceea ce este sfânt românesc.
Suntem forţaţi, prin unele locuri dacice, să vorbim şi o altă limbă, dacă vrem să fim „europeni" şi să avem un loc de muncă, altminteri suntem ajutaţi, în mod democratic, să trecem „graniţa", aşa cum o făceau, fugind, părinţii noştri din calea puhoiului hungaroido-udemerist, dar cu garduri pe la graniţele lor.
Preoţii neamului ortodox suntem marginalizaţi, nu cumva să-i deşteptăm noi pe românii închişi la minte, dar la porţile Europei şi parlamentele Europei, în consiliile locale, dar şi la conducerea unor stabilităţi româneşti, alţi exponenţi ai lui Hristos pot să spurce tot ceea ce este sfânt românesc şi să mintă o lume întreagă, cică românii ortodocşi sunt împotriva europenizării, suntem tributari ai unui naţionalism şovin şi dăunător lumii civilizate.
Am tăiat toţi „BRAZII" României; am săpat la temelia lor; le-am pus otravă la rădăcina lor, crezând că astfel se vor usca şi va dispărea neamul lor de brazi, un neam cum spune odinioară apostolul moţilor Iancu, cel care a fost răstignit de un sălbatic secuio-udemeristo-horthyst: „UITAŢI-VĂ PE CÂMP, ROMÂNILOR, SUNTEM MULŢI, CA CUCURUZUL BRAZILOR, SUNTEM MULŢI ŞI TARI, CĂ DUMNEZEU E CU NOI".
Tatăl meu, un bun român şi creştin, luptător în viaţă şi pe front pentru demnitatea românească şi pământul românesc, ne povestea, când eram mici, despre eroismul şi tragedia neamului românesc, în speţă cel „neaoş", şi noi, copiii, aţipeam şi dormeam, ştiind că ele sunt doar poveşti. Iată că, azi, îmi dau seama că ele nu au fost poveşti, că au fost realităţi, şi ceea ce este mai grav, este că ele se repetă, şi noi, copiii, nepoţii şi strănepoţii dumnealui, suntem nevoiţi să avem o oarecare teamă, aceea a repetării istoriei, a suferinţelor şi umilinţelor îndurate de ei, odinioară. Să ne ferească Bunul Dumnezeu, să nu păţim ceea ce au păţit ei.
Azi, precum odinioară, ne este tăiat, de la rădăcină, tot ce este sfânt românesc; tot ceea ce poate să ţină trează ţara noastră: Poetul nepereche Eminescu, patriotul creştin şi eruditul Ţuţea, marii ortodoxiei în frunte cu academicienii Stăniloae şi conducătorul revoluţiei de la Cluj, din perioada ocupaţiei horthyste, MITROPOLITUL PATRIOT BARTOLOMEU, locatarii puşcăriilor de la Aiud, Gherla, Piteşti, Târgu-Ocna, Bărăgan, părintele luminat Iustin Pârvu şi expulzatul doctor preot patriot Calciu Dumitreasa, patriotul studenţilor, Gafencu, supranumit şi „Sfântul închisorilor", scriitorul patriot ortodox Ianolide, fenomenul actual -PĂRINTELE ARSENIE- „SFÂNTUL ARDEALULUI", poetul patriot Adrian Păunescu, şi mai recent „Sutaşul Corneliu Vadim Tudor".
A mai căzut o stea de pe coloralul stelar românesc! A fost voia lui Dumnezeu. Îşi mai dorea, poate, o floare în grădina sa multicoloră românească. O înmormântare demnă de un bard, asemenea marelui patriot adulat şi contestat de cozile de topor şi duşmanii neamului românesc. Pământul ni l-a mai dat odată afară, pentru a vedea că el nu poate să dispară, aşa cum vor dispărea din istorie iudele care i-au cântat prohodul înainte de vreme. Armata Română, prin oficiul săvârşit, a fost, din nou, la datorie, a readus în sufletele noastre dragostea de neam şi ţară. La intonarea IMNULUI SFÂNT ROMÂNESC, DUMNEZEU a coborât printre noi şi ne-a transformat lacrimile durerii în bucuria nădejdii unei Românii demne şi curăţată de leproşi şi iude-trădători. Aleşii neamului s-au închis în „Odaia" ce se vede de pe Lună, palatul mult hulitului şi contestatului regim ceauşist, ca nu cumva, venind sau primind „trupul" unui fost coleg senator pentru ultima dată, să fie huiduiţi de săracii neamului, pentru salariile exorbitante care şi le-au administrat, fără a fi alese de noi, cei care i-am ales pe ei, care se fac vinovaţi pentru distrugerea unui neam românesc.
Grav şi ruşinos este faptul că la propunerea unei „drujbe hungaroido-udemeriste", „toată floarea cea vestită a întregului Aliotman românesc", cum ar fi spus poetul nepereche, s-a ascuns şi a dat undă verde unui act regretabil şi ruşinos pentru o instituţie care nu ne reprezintă cu cinste şi este departe de tot ce este „DEMNITATE ROMÂNEASCĂ". Mai grav este şi faptul că un „penal fost consilier, profesor, preot" căruia nici nu-mi permit să-i dau numele, ci poate să-l numesc „IUDA ISCARIOTEANUL", să spună în faţa unei Românii întregi: „NU ESTE MORAL SĂ-L ADUCEM ÎN SENATUL ROMÂNIEI". Uite cine judecă, un fost uns al lui Dumnezeu, care a uitat porunca iubirii şi iertării lui Hristos, el care face parte dintro şleahtă de penali: RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE!
Nimeni nu spune că „Sutaşul Corneliu" nu a fost vinovat; că nu a supărat mulţi oameni! Dar de ce, oare, a făcut-o? De ce s-a luat de cei ce doreau şi doresc în mijlocul ţării o altă provincie? De ce s-a luat de cei ce au secat ţara şi au sărăcit-o? De ce el a murit sărac şi a ajuns la mila românilor? A murit pentru cele două reviste, pur româneşti, pentru Cina creştină, hrănind şi aducând mulţumire sufletelor obidite sărace şi singure; pentru cei 100 de câini, suflete şi ele, pe spatele cărora mulţi s-au îmbogăţit şi mai, recent, au ajuns colocatari ai puşcăriilor lui Bucur Ciobanul. A murit luptându-se în Parlamentul României şi cel European, pentru o demnitate românească!
Câţi dintre domnile voastre, aleşii noştri, dacă ar fi să muriţi mâine, aţi fi săraci sau în situaţia de a nu putea oferi o masă de parastas? Câţi dintre domniile voastre aveţi curajul de a vă ridica pieptul în faţa furtunii decapitării României şi pentru aleşii ardeleni, de a pune pumnul în gură celor care cer pe faţă desprinderea Ardealului de România? Câţi dintre domniile voastre aveţi curajul de a fi creştini adevăraţi? „CINE DINTRE VOI ESTE FĂRĂ DE PĂCAT, SĂ ARUNCE CEL DINTÂI CU PIATRA", după spusele milenare ale celui care a fost, este şi va fi CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA - HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU.
Oricât s-ar strădui, conduşi de Mamona, toţi Cernea-liştii, Banciu-liştii, Carţian-iştii, Florian-iştii, Iude-iştii, NU VOR putea stârpi floarea cea vestită a României. Eminescu, Stăniloae, Bartolomeu, Sfântul închisorilor, Sfântul Ardealului, Păunescu, Sutaşul Cornelui Vadim sunt în pământul românesc în care a căzut sămânţa cea bună a lui Dumnezeu şi a Neamului Românesc. Despre seminţele care cad între buruieni, pe piatră sau pe pământ tare, şi care vor fi mâncate de cioclii timpurilor, spunem ceea ce a spus Hristosul nostru: „ IARTĂ-I, TATĂ, CĂ NU ŞTIU CE FAC!".
Şi, totuşi, la această oră, când totul doarme, în sufletu-mi îndurerat odinioară, se deşteaptă în mine sentimentul bucuriei Hristice şi a întregului Colorar românesc, care se jertfeşte pentru NEAM, ŢARĂ ŞI DUMNEZEU.
Cineva, din egoul mine, îmi spune, totuşi, să nu uităm şi mesajul de peste timp al îndrăgostitului de ţăran şi pământ sfânt românesc, Coşbuc. „SĂ NU DEA DUMNEZEU CEL SFÂNT / SĂ VREM NOI SÂNGE NU PĂMÂNT! / CÂND NU VOM MAI PUTEA RĂBDA, / CÂND FOAMEA NE VA RĂSCULA, / HRISTOŞI SĂ FIŢI, NU VEŢI SCĂPA / NICI ÎN MORMÂNT!". Vedeţi, dragilor români? Brazii falnici nu vor cădea niciodată, ei vor renaşte în sămânţa pură românească, în copiii noştri, fraţii noştri, părinţii noştri, în el, în tine, în mine!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, încă ne rugăm pentru mai marii oraşelor şi ai satelor, pentru conducătorii ţării noastre dragi, ca Bunul Dumnezeu să-i lumineze cu luminarea Duhului Cel Sfânt pentru binele PATRIEI, POPORULUI ŞI AL BISERICII NOASTRE ROMÂNEŞTI! AMIN!
Cu dragoste creştinească,
Preot ortodox român Ilie Bucur Sărmăşanul
