Tökés László - reprezentantul hungarismului extremist contemporan

Distribuie pe:

Autorul cărţii ,,Calvarul"(1912), col.dr. Gheorghe Raţiu, fost până în 1990 şef al Direcţiei de Informaţii Interne (Direcţia I) din Departamentul Securităţii Statului, a acordat un amplu interviu lui Mihai Groza, redactor-şef al ziarului ,,Informaţia Harghitei". El şi-a motivat titlul cărţii având în vedere că viaţa românilor ardeleni sub ocupaţia ungurească a fost un adevărat calvar. Gheorghe Raţiu s-a referit atât la perioada interbelică, începând cu 1918, cât şi la perioada 1940-1944. Ceea ce l-a îndemnat să scrie această carte a fost dorinţa de a convinge pe cititori că ,,extremismul naţionalist maghiar nu este o născocire a fostei Securităţi, pentru a se afla în treabă ".

Autorul are perfectă dreptate. Mulţi dintre noi ştim foarte bine că revizionsmul extremist nu a apărut în timpul comunismului ci imediat după 1918 şi s-a dezvoltat în toată perioada interbelică. Atunci au luat naştere o serie întreagă de organizaţii şi structuri ale hungarismului revizionist, precum: Societatea ungurilor care se deşteaptă, Societatea ungară pentru apărare a ţării, Liga revizionistă ungară, Fundaţia naţională a studenţilor, Federaţia organizaţiilor de apărare a naţiunii, Ordinul vitejilor, Uniunea foştilor combatanţi, Asociaţia Generală a Tiraliorilor unguri, Uniunea maghiară de apărare a rasei, Uniunea asociaţilor camaraderişti, Asociaţia celor zece, Garda revizionistă etc.

Scopul tuturor acestor organizaţii, adevăratul lor catehism revizionist era ,,reînvierea Ungariei milenare! Pretindem hotarele noastre milenare, pretindem munţii ce au înconjurat patria ungară! Vom muri dacă va trebui, dar nu vom avea linişte până ce nu vom recâştiga ţara". Ba chiar hungarismul revisionist nu se mulţumea doar cu ,,recâştigarea ţării ", ci dorea cu mult mai mult. „Ungurii nu vor lăsa să se restabilească liniştea în Europa, până când bazinul închis de lanţul Carpaţilor nu va fi al lor".

Prin asemenea declaraţii, aristocraţia maghiară a reuşit să infiltreze cu dibăcie în sufletul poporului maghiar ideea că Ungaria nu poate trăi fără revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi fără redobândirea vechilor hotare, instigând astfel la ură contra popoarelor vecine: român, croat, sârb, slovac, ,,vinovate" pentru ,,răpirea teritoriilor regatului ungar ".

Una dintre cele mai active dintre organizaţiile mai sus amintite a fost ,,Garda revizionistă ", preamărită deseori de Urmanczy Nandor, autorul moral al monstruoaselor asasinate asupra românilor la Beliş, în 1918. ,,Misiunea Gărzii este să restabilească hotarele milenare ale Marii Ungarii ", scria el în ziarul revizionist ,,Pesti Hirlap" din 9 noiembrie 1932. Pentru aceasta trebuia să se apeleze la orice mijloace, chiar la nimicirea fizică a tuturor naţionalităţilor. ,,Avem 8 milioane de unguri în Ungaria mutilată, 3,5 milioane sub stăpânirea românească, sârbă şi cehă şi încă odată 3,5 milioane în America, Asia, Africa etc…În primul rând trebuie să eliberăm pe fraţii din teritoriile provizoriu ocupate. Apoi trebuie să scăpăm de paraziţi (adică de români, slovaci, croaţi şi sârbi). Mizerabilii trebuie să fie exterminaţi de pe pământul nostru unguresc. În locul lor, în locul acestor oameni fără credinţă şi fără recunoştinţă, al acestor duşmani, să revină în patrie fraţii, forţaţi astăzi să rămâie în străinătate… Ei vor pune fundamentul marelui imperiu ungar asemănător aceluia al lui Ludovic cel Mare şi al regelui Matei " (Pesti Hirlap din 23 noiembrie 1933). Acelaşi Urmanczy Nandor evoca porunca a zecea din ,,Decalogul revizionismului ungar", îndemnând pe fiecare ungur ca ,,atât timp cât patria noastră nu-i salvată nu fii nici creştin, nici liber cugetător, nici liberal, nici reacţionar, nici mic proprietar, nici mare proprietar, nici guvernamental, nici disident, fii doar ungur cutezător, încrezător în forţele tale, fii plin de dispreţuire, gândeşte-te la răzbunare şi aşteaptă cu nerăbdare ziua revanşei: Nu cunoaşte mila, fii un ungur sălbatic şi păgân"!

Astăzi ,,eroului" Urmanczy Nandor, ,,fondatorul şi conducătorul mişcării iredentiste şi revizioniste împotriva păcii de la Trianon"(Inscripţie pe piatra de mormânt) i s-a ridicat un bust în municipiul Topliţa, iar o societate ,,culturală" îi poartă numele. Desigur, prin grija iredentiştilor şi revizionştilor contemporani, între care, de departe, Tökés László reprezintă hungarismul extremit contemporan.

Nu cred că este vreunul dintre capii acestei mişcări revizioniste care să ne urască mai mult. A crescut cu acest sentiment de ură faţă de români, sentiment pe care a ştiut să şi-l ascundă sub sutana de popă răspopit. Iar, în 1989 a ştiut să profite din plin de situaţia explozivă creată ca urmare a revoltei întregului popor român faţă de regimul comunist al lui Ceauşescu. Cu această mască ,,revoluţionară"a prostit o lume întreagă, în primul rând pe americani, care s-au dovedit a fi mai creduli decât copiii, considerându-l pe Tökés un adevărat mesia al românilor! El ar fi, vezi Doamne, cel care a aprins scânteia revoluţiei din 1989! Eroul acesteia! De n-ar fi fost el, românii ar fi rămas prizonierii aceluiaşi regim dictatorial. În realitate, Tökés László nu este eroul revoluţiei, ci este unul dintre cei mai mârşavi trădători de ţară! El este ceea ce fost încă din tinereţe şi ceea ce a şi rămas: un spion, îmbrăcat în sutană popească, aflat în slujba stăpânilor săi de la Budapesta!

Dovezi în acest sens sunt destule, la îndemâna tuturor celor care doresc să le afle. Astfel, încă înainte de 1989, Tökés făcea parte din aşa-zisul ,,Birou de presă pentru Transilvania", un eufemism care acoperea de fapt reţeaua de spionaj a Budapestei pe teritoriul României. După 1990 a rămas tot acolo. Cineva cu numele Ildiko Sepssy, din Oradea, a descoperit, cu stupoare, că Tökés trimitea la Budapesta microfilmele ce conţineau activitatea lui de spion chiar prin intermediul fiicei ei, care ducea la Arad microfilmele făcute de tatăl său, membru al aceleaşi structuri de spionaj, de unde erau trecute peste graniţă. Fostul şef adjunct al securităţii din Timiş, Radu Tinu, afirma clar: ,,Fără a greşi, am spus în 8 martie 1990, şi pot afirma şi azi, că Tökés nu a fost împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva României ". La rândul său, generalul Iulian Vlad, fostul şef al Departamentului Securităţii din Ministerul de Interne, scrie: ,,Acest cetăţean român nu acţiona în interesul României, care este patria lui prin naştere, ci în interesul unei puteri străine". Care este acea ,,putere străină" e uşor de ghicit. Oare aceasta nu se cheamă trădare de ţară? Sigur că nu, din moment ce ele au fost ,,meritele" datorită cărora fostul preşedinte, Traian Băsescu, i-a acordat lui Tökés László, în 2009, cea mai înaltă distincţie: Ordinul ,,Steaua României", ,,în semn de mare apreciere a curajului de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste"!.. Ori neştiinţă - ceea ce este exclus -, ori prostie cât încape, ori inconştienţă crasă, care l-a compromis definitiv pe Băsescu în faţa poporului român.

Iată cum acest individ perfid, profitând de acea aură de eroul al revoluţiei române din decembrie 1989, a putut manevra cu abilitate pentru a-şi deschide calea spre mărire, renunţând chiar şi la biserică, convins că numai politica era calea ce îl putea propulsa spre putere. Şi astfel, în scurtă vreme, el a devenit un adevărat Dalai Lama al ungurilor minoritari din România, arogându-şi rolul de salvator al acestora, ,,pentru a putea scăpa de lanţurile statului majoritar". Altfel ungurii nu mai au nici un viitor în România, fiind supuşi unui crunt proces de deznaţionaliare. Iar pentru a dovedi acest lucru, popa Tökés manevrează iresponsabil cu cifrele şi cu procentele legate de situaţia demografică din Transilvania. ,,Dacă în 1920 populaţia din Transilvania era de 50 la sută maghiari şi doar 36 la sută români (respectiv, 5,2 milioane de maghiari, faţă de numai 2,8 milioane de români), acum numărul românilor a ajuns la 7,5 milionae, faţă de numai 3,5 milioane de maghiari "!!!

Nu poţi să nu te cruceşti de asemenea minciuni neruşinate. Fiindcă niciodată în decursul istoriei în Transilvania nu au trăit cinci miloane de unguri! Iar acum, după numărătoarea lui Tökés, au mai rămas numai 3,5 milioane! De unde i-o fi scos şi pe aceştia?! Că doar toată lumea cunoaşte datele recensământului din 2011, date oficiale, bazate pe documente. Acestea consemnează faptul că în România trăiau atunci 1.237.746 de unguri reprezentând doar 6 la sută din populaţia ţării. Din aceştia ceva mai mult de un milion trăiesc în Transilvania. Falsurile demografice pe care le vântură popa Tökés sunt contrazise chiar de conscripţiile maghiare din secolul 19, începutul secolului 20, până în 1910 când s-a făcut ultimul recensământ unguresc. Acesta consemna clar că în Transilvania trăiau aproape trei milioane de români şi ceva mai mult de două milioane de unguri. Însă şi aceste date trebuie privite cu foarte multă circumspecţie atunci când se referă la sporul natural al populaţiei româneşti, foarte mic, în comparaţie cu cel al populaţiei maghiare care a ajuns chiar la 13 la sută, în deceniul 1900-1910. Asta în ciuda faptului cunoscut de toată lumea, privitor la sporul negativ demografic al ungurilor de-a lungul vremii, care, dacă n-ar fi recurs la maghiarizarea dură şi permanentă a tuturor populaţiilor cu care au intrat în contact. Fiindcă, vorba lui Eminescu, ,,ungurii vor să maghiarizeze şi pietrele"!

Ce aş mai putea adăuga, aşa ca o concluzie: Doamne iartă păcatele noastre şi ne dă nouă mintea românului cea din urmă!

 

Lasă un comentariu