SABINA PURCARIU, LA GALERIA „DEISIS"

Distribuie pe:

Artist harnic şi perseverent, Sabina Purcariu îşi provoacă şi în această toamnă admiratorii cu roadele sale de peste vară, într-o nouă expoziţie la Galeria „Deisis", din Palatul Culturii din Târgu-Mureş. Organizată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, expoziţia reuneşte într-o selecţie a exigenţei şi bunului gust, lucrări reprezentative ale autoarei, într-o bogată paletă tematică şi stilistică.

Pictoriţa şi-a câştigat notorietate şi autoritate în viaţa plastică mureşeană, într-o evoluţie remarcabilă, în care şi-a pus la bătaie şi talent şi perseverenţă şi inspiraţie, reuşind performanţe care o impun între artiştii de top ai zonei.

Născută la 3 februarie 1954, în Târgu-Mureş, Sabina Purcariu a absolvit Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, secţia Pictură şi Institutul Politehnic Cluj-Napoca, secţia Electromecanică tehnologică.

Este membră a UAP şi a Asociaţiei Artiştior Plastici Mureş din anul 1986. Este membră a Fondului Plastic Braşov şi a Kunstverein Passau din Germania. A urmat cursuri de pictură la Academia Passau - Germania.

A participat la taberele de creaţie - pictură din localităţile: Piatra-Neamţ, Mangalia, Sovata, Cund, Berghia, Deda, Budapesta, Passau, Râciu, Belgrad. A organizat expoziţii personale la Târgu-Mureş (1988, 1992, 2001, 2003, 2004, 2005, 2011, 2002, 2013, 2014, 2015), pe litoralul Mării Negre, Hotel Safir şi Cap Aurora (1989), Gledin (1991), Rimini - Italia (1992), Zürich la City Galerie Kranich (1998), Sighişoara la Muzeul de Artă (2004), Passau la Galerie Knott (2005), Munchen (2005), Budapesta (2005), Pecs - Ungaria (2006), Passau Kulturmodell: Kunst Nacht - Offene Ateliers (2006), Sibiu - Galeria Art Vo - hotel Ana (2006), Bergen-Norvegia Gallery Haganes - Sartor Center (2007), Oslo - Clubul diplomatic (2007), Oslo - Ambasada României (2008), Bucureşti - Sala Rondă (2009), Belgrad - Centrul Cultural Francez (2009), Drobeta Turnu Severin - Galeria Angel's Art (2010), Paris - Grand Marche D'art Contemporain - Place de la Bastille (2010).

A participat la expoziţii de grup şi colective în Târgu-Mureş, Piatra-Neamţ, Mangalia, Alba-Iulia, Târnăveni, Constanţa, Satu-Mare, Reghin, Sighişoara, Bucureşti, Sibiu, Rimini-Italia, Braşov, Sibiu, Budapesta, Passau, Germania, Oslo, Cluj-Napoca, Paris.

A obţinut premii şi distincţii la concursurile judeţene de artă plastică - premiul II şi III, premiul revistei Ambasador pentru activitatea artistică din anul 2006.

A fost prezentată în presa locală în Cuvântul liber, 24 ore mureşene şi Zi de zi, în revista Vatra veche, precum şi la TVR 1, PRO TV, Naţional TV, Antena 1 şi televiziunea locală şi Radio Târgu-Mureş.

Are lucrări în colecţii particulare din România, Italia, Elveţia, Germania, Canada, Norvegia, Cehia, Ungaria, Franţa, Serbia, Olanda.

Tehnici folosite: pictură de şevalet în ulei, acril pe pânză, carton şi sticlă.

O biografie artistică consistentă, care o detaşează într-o mişcare plastică mureşeană dinamică.

Lasă un comentariu