Care sunt riscurile persoanelor care trec vama cu mărfuri fără documente?

Distribuie pe:

În acord cu dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92 de Instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare (publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 302/1992), Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal Român (publicată în M. Of. nr. 350 din 19 Aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare), stabileşte în cuprinsul art. 269 alin. 3 că sunt interzise introducerea sau scoaterea de pe teritoriul României de mărfuri care nu sunt însoţite de Autorizaţiile speciale (prevăzute de lege) sau când aceste documente nu sunt valabile. Prin modificările aduse prin O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, Codul vamal, în cuprinsul art. 270, stabileşte că săvârşesc infracţiunea de contrabandă, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, persoanele care introduc în sau scot din ţară, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri. De asemenea, aceeaşi infracţiune o săvârşesc şi persoanele care comit fapta în modalitatea arătată anterior, însă de două ori în decursul unui an, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri. Constituie infracţiunea de contrabandă şi fapta persoanelor care înstrăinează sub orice formă mărfurile aflate în tranzit vamal. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal prevede că varianta asimilată a infracţiunii de contrabandă, fapta de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare, fapta persoanei care introduce în sau scoate din ţară fără drept, arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase. Dacă persoana foloseşte în faţa autorităţii vamale documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, aceasta va săvârşi infracţiunea de folosire de acte nereale, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul în care o persoană foloseşte la autoritatea vamală documente vamale de transport sau comerciale falsificate, aceasta săvârşeşte infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. În situaţia în care faptele arătate mai sus sunt săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Legea prevede că şi tentativa la faptele menţionate se pedepseşte. Coroborând dispoziţiile prezentei legi cu prevederile art. 112 şi art. 1121 din Codul penal 2009, odată cu constatarea infracţiunii se va putea dispune şi măsura confiscării speciale sau/şi a confiscării extinse a mărfurilor sau bunurilor tranzitate în condiţiile de mai sus. Contravenţiile vamale săvârşite în incintele vamale şi în locurile unde se desfăşoară operaţiuni sub supraveghere vamală se constată şi se sancţionează de persoanele împuternicite de către autoritatea vamală. După verificarea încadrării faptei în reglementările vamale, autoritatea vamală aplică amendă şi dispune, după caz, reţinerea bunurilor, în vederea confiscării. Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice. Aceeaşi lege arăta ca dispoziţiile referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi (3) şi art. 29.

Lasă un comentariu