SUCUL DE ROŞII ÎNTĂREŞTE SISTEMUL IMUNITAR

Distribuie pe:

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Taiwan, citaţi de descopera.ro, au constatat, în urma unui studiu, că sucul de roşii face parte dintre „supraalimentele" cu beneficii evidente asupra sănătăţii.

„În studiul nostru, am analizat toate efectele acestui produs asupra organismului mai multor femei, de vârstă, greutate şi origini diferite, cărora li s-a cerut să consume câte un pahar de suc de roşii (250 ml) în fiecare zi, timp de două luni.

Prima şi cea mai evidentă schimbare după această perioadă a fost pierderea în greutate, fiind eliminate depozitele adipoase, nu fluidele. Mai mult decât atât, femeile care au participat la experiment nu şi-au schimbat obiceiurile în ceea ce priveşte dieta şi exerciţiile fizice, iar rezultatele au fost vizibile încă din primele zile.

Consumul de suc de roşii a avut un efect pozitiv şi asupra nivelului de colesterol din sânge. Comparând rezultatele analizelor efectuate înaintea experimentului şi după experiment, s-a constatat o scădere a valorilor în cazul tuturor femeilor participante.

Rezultatele studiului au depăşit toate aşteptările, sucul de roşii oferind numeroase beneficii pentru sănătate. Un singur pahar de suc consumat zilnic întăreşte sistemul imunitar, previne bolile de inimă şi reduce riscul de cancer.

În plus, această băutură răcoritoare previne bolile de ficat, pancreas şi plămâni, tratează indigestia, combate retenţia de fluide, reduce în mod semnificativ tusea, previne anemia şi ameliorează simptomele bolilor reumatice. Este, de asemenea, un remediu natural excelent pentru spasmele musculare, fiind bogat în magneziu, dar are un efect benefic şi asupra pielii, conţinând potasiu, calciu, proteine vegetale şi vitamina C", afirmă specialiştii.

Aceştia oferă şi o reţetă simplă pentru prepararea sucului de roşii, pe care o prezentăm în continuare. Ingrediente: 6 kilograme de roşii, două linguri de sare, 4 linguri de zahăr. Mod de preparare: se spală roşiile în apă rece şi se taie mărunt. Se adaugă sarea şi zahărul, iar compoziţia se fierbe timp de 10 minute, amestecându-se continuu. Sucul de roşii fierbinte va fi turnat în sticle sterilizate, care vor fi închise ermetic şi vor fi păstrate într-un loc răcoros. 

Lasă un comentariu