Cu ocazia spectacolului „Cerere în căsătorie" de Anton Pavlovici Cehov, ce a avut loc la Sighişoara, pus în scenă de teatrul independent T.a.C.T., ai cărui actori Gianina Iconaru, Ştefan Abrudan şi Eugen Pădureanu strălucesc la propriu în rolurile celor trei personaje, am reuşit să stăm de vorbă cu regizorul piesei Ion Mircioagă.
Piesa porneşte de la o simplă, dar în acelaşi timp complicată, cerere în căsătorie, în care cele două personaje, Natalia Stepanovna şi al ei pretendent Lomov, se lasă pradă egoismului, meschinăriei, averii, într-un dialog spongios dus până la exasperare.
Deşi, aparent, înteţeşte acel conflict, lăsându-se atrasă între cei doi protagonişti, gospodina, fata trecută, Natalia Stepanovna şi pretendentul Lomov, tatăl Nataliei Stepanovna, într-un final ajung să se potolească.
Spectacolul pus în scenă de regizorul Ion Mircioagă are toate ingredientele, de la gesturi comice gustate de public, la intrigi prin jocul scenic al actorilor, având ca spaţiu tabloul unei case tihnite. Fiecare element de interior, începând cu mobilierul, tabloul ogarului, păpuşa matrioska, folosirea, uneori, în exces a votcăi şi a apei, care temperează sau din contră răscoleşte, îşi are o binemeritată şi studiată complementaritate.
Potrivit regizorului, înainte de venirea la Sighişoara, a mai lucrat cu Ştefan Abrudan la Teatrul din Reşiţa în „Steaua fără nume", iar cu actorul Eugen Pădureanu a avut plăcerea să joace într-un text de Ştefan Caraman, care se numeşte „Talk Show".
Rep: Punerea piesei în scenă, rolul, replicile actorilor, jocul scenic, Cehov, au avut pentru regizorul Ion Mircioagă ceva aparte în contextul actualizării lui?
Ion Mircioagă: Răspunsul nu poate ocoli raportul pe care îl avem cu clasicii. Am un coleg la Iaşi care spune că dacă suntem de acord că Shakespeare, Moliére, Caragiale sunt actuali, atunci de ce îi actualizăm? Aici intervine o confuzie între veşnicia unor probleme umane şi mijloacele de expresie artistică adecvate timpului nostru. Personal, mizez, întotdeauna, pe un joc actoricesc modern, viu, implicat, îndrăzneţ.
Am observat la ultimele repetiţii că Gianina, Ştefan şi Eugen au o rară calitate, anume aceea de a fi organici, veridici şi, în acelaşi timp, histrionici: exprimă elocvent cu mijloace actoriceşti specifice. Aceasta este o subtilitate a artei, e o muncă imensă şi costisitoare, să cauţi în tine acele resorturi care sunt ale personajului, şi pe care, eventual, să le descoperi că ar putea fi şi ale tale şi să nu-ţi placă ce descoperi...
Rep: Cum vede regizorul jocul scenic al actorului pus sub lumina reflectoarelor?
Ion Mircioagă: Vine un moment în care spectacolul le aparţine lor, actorilor, în cea mai mare măsură. E un fel de despărţire dureroasă când îţi dai seama că sufletul pe care l-ai pus acolo, gândurile ce te-au sprijinit nu mai sunt ale tale, au fost asimilate de ei, şi e foarte bine că este aşa. Deci, e o mare mulţumire melancolică, deşi ştii că vei merge spre o altă şi altă provocare, spre noi personaje, cărora trebuie să le dai viaţă, prin viaţa ta însăşi, a actorilor şi a celor ce-ţi sunt aproape de suflet.
Rep: De aici, spre ce margine de ţară hălăduiţi?
Ion Mircioagă: La Bucureşti, la Teatrul „7".
Rep: Pe când revenirea la Sighişoara pentru punerea în scenă unui nou spectacol?
Ion Mircioagă: Când voi mai fi invitat.
