Noutăţi în inventica românească

Distribuie pe:

A trecut ceva vreme de când nu am prezentat realizările mai deosebite ale inventivii româneşti, întrucât în această perioadă au existat şi există atât de multe informaţii bulversante în presă (arestări, violuri etc.) încât am lăsat publicul să le savureze.

Într-adevăr, avem şi noi cu ce să ne mândrim: boxpalet montabil-demontabil din hârtie, cu aceleaşi rezultate ca şi cel din lemn, sistem de siguranţă a pasagerilor din autoturism în caz de accident, diverse variante de ciocolată cu extracte de plante sau cu acid humic, produse de cosmetică, produse de întreţinere a locuinţei (detergenţi), sistem de control al autovehiculelor importate (dacă sunt furate sau nu), utilaj pentru patiserie şi multe altele.

Toate acestea vor fi prezentate la manifestările internaţionale la care am fost deja invitaţi, şi anume în Coreea de Sud, Cehia, Germania şi China.

Pe de altă parte, suntem în stadiu avansat în realizarea unei fuziuni între specialiştii noştri cu Asociaţia Inventatorilor Individuali din Statele Unite ale Americii. Am fost prezenţi la conferinţa mondială pe tema inovării la Stockholm, unde cele două lucrări expuse au stârnit un interes deosebit.

În perspectivă, dorim să realizam o expoziţie internaţională de invenţii la Târgu-Mureş. Dacă nu vom avea sprijin local, aşa cum s-a întâmplat în 2009, când urma să se desfăşoare cupa mondială a inventicii în municipiul nostru, o vom face la Cluj-Napoca, unde am găsit deschidere faţă de noi şi faţă de nou, începând cu Universitatea Babeş-Bolyai, Prefecură, instituţii şi unităţi productive.

Suntem în faza de pornite a Centrului de Inovare şi, mai mult, se preconizează că sediul coordonator al Asociaţiei Internaţionale a Inventatorilor Independenţi să fie la Târgu-Mureş.

Dr. OCTAVIAN PLEŞA, preşedinte al Asociaţiei Inventatorilor din România şi membru al Consiliului Executiv Mondial al IFIA

Lasă un comentariu