Unitate și credinţă

Distribuie pe:

Istoria românilor a fost zbuciumată de-a lungul veacurilor . Ne-a dat Dumnezeu o ţară frumoasă şi bogată dar, tocmai de aceea, a fost mereu râvnită de vecini care au venit de prin alte părţi şi s-au aşezat împrejurul nostru. Ne-am născut ca popor român din daci şi din romani şi, de la început am primit religia creştină. Prin părţile Dobrogei, care putem spune că este cristelniţa neamului românesc, a predicat creştinismul Sfântul Apostol Andrei, ucenicul Domnului nostru lisus Hristos. De aceea, suntem singurul popor din lume care poate zice: noi ne-am născut ca popor şi creştin în acelaşi timp. Şi ne-am format aşa, cu o mie de ani înaintea tuturor vecinilor noştri.

În primul mileniu au trecut peste pământul nostru o mulţime de popoare barbare. Marele poet român Mihai Eminescu spunea într-o poezie: Vin şi hunii, vin şi goţii/Vin potop, potop cu toţii! Am fost însă popor puternic şi credincios în Dumnezeu. Tuturor le-am rezistat. Ei au venit, au încercat să ne deznaţionalizeze şi să ne stăpânească, dar n-au putut. La nevoie ne-am retras în munţi şi mereu am supravieţuit, până când năvălitorii au plecat mai departe, în Europa.

Un proverb românesc zice: apa trece, pietrele rămân! Noi am fost pietrele. Am avut multe de suferit. Ne-au călcat şi în mileniul al doilea, când tătarii, când turcii, în Transilvania ungurii, dar tuturor le-am rezistat. Şi, când ne-am putut organiza ca state româneşti, la începutul mileniului al doilea, am putut constata că pe tot întinsul pământului pe care ni l-a dat Dumnezeu, chiar dacă la început am fost organizaţi în mai multe state, cum era obiceiul vremii, toţi românii, ori pe unde erau, aveau două lucruri în comun: limba română şi credinţa strămoşească. Cu acestea am traversat o lungă istorie şi ne-am păstrat unitatea naţională.

A venit apoi şi vremea ca această unitate să capete şi o formă statală unitară, când toate provinciile româneşti s-au unit şi au alcătuit România Mare. Aceasta s-a petrecut în anul 1918. În martie s-a unit cu Ţara, Basarabia. În noiembrie s-a unit cu Bucovina, iar la 1 decembrie 1918 s-a unit cu Ardealul.

Credinţa i-a ţinut uniţi în cuget şi în simţiri pe toţi românii. S-au închinat la fel. Şi-au iubit trecutul. Au avut domnitori mari şi plini de credinţă în Dumnezeu, ctitori de biserici şi de mânăstiri, iubitori de carte, de tradiţii şi de obiceiuri strămoşeşti. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Matei Basarab, Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi mulţi alţii au fost domnitori iubitori de Dumnezeu şi de neam. În Transilvania erau de viţă românească Ioan Corvin de Hunedoara şi Matei Corvin. Ţara e plină de ctitorii domneşti, de la Putna la Curtea de Argeş, de la Hurez la Sâmbăta de Sus, de la Neamţ la Căpriana din Basarabia noastră românească.

Credinţa şi limba ne-au ţinut uniţi întotdeauna. Şi ne vor ţine mereu aşa. Şi ne vom dobândi din nou unitatea şi cu Basarabia şi cu Bucovina, căci româneşti sunt codrii Orheiului şi ai Lăpuşnei, codrii Cosminului şi cetăţile de pe Nistru.

L-am iubit pe Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a iubit pe noi. Şi chiar dacă au fost momente când duşmanii ne-au dezbinat, întotdeauna tot noi am izbândit să ne refacem unitatea, pentru că am avut permanent în comun limba românească şi credinţa strămoşească. Pe acestea să le iubim şi să le apărăm, peste tot şi fără încetare, şi Dumnezeul eternităţii şi al istoriei, Cel care a creat popoarele şi le-a dat în stăpânire pământul pe care le-a aşezat, va fi pururea cu noi.

Să fim uniţi români pentru totdeauna, să milităm permanent pentru apărarea unităţii noastre!

 

Lasă un comentariu