PERSONALITĂŢI MUREŞENE - IOAN POL-ŞTIUCANU, MARTOR AL MARII UNIRI - 75 DE ANI DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE

Neamul Pol, din Lefaia, comuna Crăieşti, Ştiucanii, cum li se zicea, comemorează în acest an 75 de ani de la trecerea în eternitate a strămoşului lor, Ioan Pol-Ştiucanu (1872 - 1940). Acesta a moştenit numele de la tatăl său, Petru Pol-Ştiucanu care, după informaţii deţinute de către persoane încă în viaţă, a fost plecat în America, la sfârşitul sec. XIX, odată cu numărul mare de ţărani ardeleni, să lucreze peste ocean, în speranţa unui câştig suficient pentru a-şi cumpăra pământ şi cele trebuincioase unei gospodării.

Ioan Pol-Ştiucanu, a moştenit, astfel, de la tatăl lui, o situaţie economică relativ bună comparativ cu cea a iobagilor de la curtea grofului din sat. Înafara datelor de stare civilă aflate în arhiva parohiei greco-catolice din Ercea, avem despre el câteva mărturii ale unor persoane care fie l-au cunoscut personal, fie le-au aflat de la alţii, mai vârstnici, acum trecuţi la cele veşnice. Aflăm că a studiat la şcoala confesională greco-catolică din Ercea şi că „ştie multă carte". La întoarcerea din America, sătenii cumpărau pământ, iar Ioan Pol-Ştiucanu le făcea documente şi „le desămna pe hârtie locu' ş-apoi, cum făce el, aşa rămâne. În casa lui să cite şî erau oamini credincioşi. Mereu în Ercea, la biserica aia veche de lemn, unde-i amu cimitiru'", istoriseşte Ioan Boariu, unul din vecini, care l-a cunoscut personal.

Ioan Pol - Ştiucanu era printre cei mai înstăriţi din zonă şi învăţase de la tatăl său, reîntors de peste ocean, mai multe meserii. Avea atelier de fierărie dotat cu cele necesare, veneau la el ţăranii din împrejurimi pentru tot felul de lucrări de fierărie, rotărie, potcovărie. Nu era aservit grofului local, „nu mânca ţâpău' curţî", cum se zicea, dar presta şi pentru curtea grofului diferite lucrări.

Era cunoscut ca om foarte înţelept, era respectat de obşte, un sfătuitor pentru cei din sat şi din împrejurimi, căci numele Ştiucanu era cunoscut şi în satele din jurul Lefăii. Se aduna cu sătenii la făgădăul din dealul Lefăii, aflat lângă „drumu' ţării" şi comentau împreună evenimentele politice din Imperiul Austro-Ungar. Purta plete până la umeri şi mustaţă, cămaşă şi pantaloni albi, curea lată de piele iar, pe cap purta pălăria cu boruri largi specifică românilor ardeleni la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.

Sub acoperişul de paie al casei sale de pământ au trăit patru generaţii. În spatele geamurilor mici ale casei sau la lumina lămpii de petrol, se citea Biblia. Căci în acea casă se afla un preţios exemplar al unui Liturghier tipărit cu litere chirilice, identificat de istoricul Dimitrie Poptămaş ca fiind tipărit la Bucureşti, în anul 1750. El fusese adus de peste munţi pentru iubitorii de carte românească, în ciuda interdicţiilor impuse de către guvernul austriac, căci nici zidul Carpaţilor şi nicio restricţie politică nu putea rupe neamul românesc din sudul ţării de cel din Ardeal. Mai târziu, în aceeaşi casă modestă se citea Noul Testament tradus de Gala Galaction, tipărit, tot la Bucureşti, în anul 1927.

Schimbul de mărfuri şi de cărţi a constituit un bun prilej de vehiculare a ideilor politice şi culturale între români, de solidaritate şi acţiune, de origine comună a tuturor românilor, până la împlinirea idealului de unire. De astfel, de idealuri a fost animat şi Ioan Pol-Ştiucanu care, alături de preotul Ioan Pop, paroh de Ercea şi de alţi fruntaşi din zonă, au fost prezenţi la Alba-Iulia, martori la înfăptuirea actului istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Frigul şi distanţa mare nu l-au putut împiedica să aclame, alături de mulţimile sosite din toate colţurile Ardealului, textul Rezoluţiei de Unire prezentat de către cardinalul Iuliu Hossu, alături de Miron Cristea, de eminenţi politicieni ai vremii, de reprezentanţi ai Consiliului Naţional Român Central.

Ioan Pol-Ştiucanu, ţăran cu o mare bogăţie interioară, bogăţie izvorâtă din filozofia lui simplă bazată pe bunătate, respect şi omenie, pe credinţa în Dumnezeu, a întemeiat un neam mare şi respectat, sprijinit pe patru stâlpi care au fost cei patru fii ai săi, un neam stimat şi respectat. Descendenţii lui, i-au cinstit memoria organizând în urmă cu cinci ani, la Lefaia, o mare întâlnire a neamului Pol-Ştiucanu. Acum, la 75 de ani de la trecerea lui în eternitate, i-au ridicat o cruce nouă de acăţ, lemn pe care l-a iubit şi care i-a fost peste tot în preajmă. Se află în curs de finalizare cartea omagială „Acăţul lui Ştiucanu. Cartea familiei de ţărani Pol-Ştiucanu, de pe Câmpia Transilvană", carte care va fi lansată la cea de-a doua întâlnire a neamului ce se preconizează că avea loc la Lefaia, în anul 2016. Pe internet, site-ul „Familia Pol", pe care sunt înregistrate aproape 600 de nume, reuneşte întregul neam, fiecare membru ţinându-se informat asupra evenimentelor şi contribuind activ la acestea.

Lasă un comentariu