Eram în clasa întâi de liceu, când am auzit pentru prima dată de refugiu şi refugiaţi. România avea hotar în nord cu Polonia, apoi au venit zile negre şi am pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord, Cadrilaterul şi, mai târziu, nordul Transilvaniei. Dar, înainte, s-a petrecut necazul Poloniei, atacată din două părţi. La est, de sovietici, printr-un mârşav atac asupra elitei armatei poloneze, la Katin, iar la vest, de Germania, care a făcut ravagii cu evreii din ghetouri şi a distrus Varşovia. Guvernul şi populaţia s-au refugiat în România, astfel că judeţele Moldovei au fost deschise polonezilor. Familii întregi cu copii au fost găzduite în casele românilor, au fost hrănite şi li s-a oferit tot ajutorul. Tezaurul Poloniei a trecut într-o coloană de maşini prin Moldova, până la Constanţa, apoi până în Franţa, fiind salvat din mâna Germaniei. Pe traseul din Moldova, cele 20 de autospeciale pentru valori au fost alimentate cu combustibil, iar însoţitorii lor au fost hrăniţi de Prefectura Neamţ. Polonia îi este recunoscătoare şi în zilele noastre României pentru că a avut curaj să o ajute chiar sub nasul nemţilor.
Cam o lună au stat refugiaţii polonezi în oraşul Piatra- Neamţ, iar noi le ofeream copiilor lor tot ce aveam: dulciuri, bani, rechizite, haine.
Apoi, a venit ordinul Generalului „Vă ordon, treceţi Prutul!" pentru eliberarea fraţilor noştri din Basarabia şi Bucovina. Pe noi, elevii de liceu, ne-au adunat în careu, preotul a făcut o slujbă pentru binecuvântarea Armatei Române, iar directorul şcolii a citit mesajul Generalului. Am stat cu toţii în genunchi. Mulţi dintre elevi aveau taţii plecaţi pe front, cu Regimentul 15 Dorobanţi, iar unele mame erau încadrate ca infirmiere la Crucea Roşie. Doctorii erau pe front sau în ţară cu apărarea pasivă, mama şi mătuşa mea erau concentrate la dispoziţia Generalului şi a Armatei şi asigurau, prin poştă, telegraf şi telefon, legăturile necesare.
A urmat, în 1944, rândul nostru, al moldovenilor, să luăm calea pribegiei din faţa sovieticilor. Greu a mai fost să fii refugiat, să laşi totul în urmă, să fii pribeag în ţara ta…
