Parlamentarii doresc modificarea legii privind clauzele abuzive în defavoarea consumatorilor. Incredibil!

Distribuie pe:

Parlamentarii din ţara noastră par să meargă împotriva curentului european, cel puţin în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la consumatorii de servicii. Contrar a ceea ce se întâmplă în alte ţări, unde politicienii încearcă şi, uneori, chiar reuşesc să promoveze şi să adopte legi care să vină în favoarea clienţilor bancari, la noi, lucrurile stau exact invers.

Dacă nouă luni de zile sunt suficiente ca să se nască un om, în România, aceeaşi perioadă (din ianuarie, de când a explodat criza creditelor în franci elveţieni - CHF - şi până în prezent) nu este de ajuns pentru ca o lege care ar putea salva multe destine să prindă contur.

În schimb, un proiect legislativ prin care se doreşte modificarea Legii privind clauzele abuzive din contractele de credit încheiate între consumatori şi profesionişti stă să intre în dezbatere în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, după ce deja a fost aprobată de senatori.

Mai mult decât atât, forma ieşită din Senat are unele clauze care vin împotriva consumatorilor şi transformă legea dintr-un sprijin pentru clienţi într-un suport pentru bănci, după cum apreciază atât debitorii, cât şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Dacă trec aceste modificări, caracatiţa o să câştige. Nu mai recuperează nimeni nimic, deşi băncile ne-au furat până acum negru pe alb", spun împrumutaţii în CHF, care au demarat, zilele trecute, o campanie de trimitere de emailuri parlamentarilor, în care subliniază că nu sunt de acord cu potenţialele modificări ale Legii 193/2000.

Una dintre principalele modificări ce ar urma să fie aduse actului normativ menţionat prevede ca, în cazul în care instanţa constată existenţa unor clauze abuzive într-un contract, acestea să fie înlăturate din respectivul contract şi din cele care vor fi încheiate după data deciziei judecătoreşti, nu şi din contractele similare în curs, aşa cum este în prezent.

Actuala lege stabileşte: „Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale".

Reprezentanţii ANPC apreciază: „Această modificare, dacă ar fi aprobată, ar avea impact negativ şi asupra proceselor în curs de soluţionare aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care ANPC este parte şi în care au fost solicitate eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele similare aflate în derulare. Menţionăm faptul că ANPC are pe rolul instanţelor de judecată un număr de 34 de dosare".

Un alt aspect important referitor la noul proiect legislativ îl reprezintă prevederea ce stabileşte că, „în cazul în care contractul nu mai produce efecte după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, partea pentru care contractul a devenit imposibil de executat este îndreptăţită să ceară încetarea contractului" faţă de reglementarea actuală, conform căreia doar „consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului".

Marius Dunca ne-a spus că ANPC nu susţine proiectul de modificare a Legii nr. 193/2000, deoarece, „pe de o parte, scade gradul de protecţie a consumatorilor, iar, pe de altă parte, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, respectiv prin dezavantajarea părţii contractuale vulnerabile - consumatorul".

 

Lasă un comentariu