DIAGNOZA CRIZEI DIN ORIENTUL MIJLOCIU ŞI A FENOMENULUI MIGRAŢIONIST (II)

Distribuie pe:

În continuarea demersului analitic întreprins, voi prezenta legătura dintre criza din Orientul Mijlociu şi fenomenul migraţionist, între acestea instituindu-se permanente raporturi de complementaritate. În acest sens voi pleca de la întrebarea firească care se pune, şi anume în ce scop este declanşat şi întreţinut un asemenea conflict, şi mai ales de către cine? Aşa cum vom vedea pe parcursul analizei, răspunsul nu este foarte greu de dat, aceasta şi datorită faptului că acest organism politic-militar-Statul Islamic precum şi conflictul întreţinut de către acesta şi nu numai, a apărut şi s-a intensificat după căderea regimurilor totalitare şi dictatoriale din aceste ţări ale orientului. Trebuie spus din capul locului că liderii acestui stat fără graniţe-SI, a aşa-numitul Califat Islamic care îl are calif recunoscut pe Abu Bakr Al-Baghdadi, nu sunt nişte simpli rebeli refulaţi şi frustraţi, ca urmare a căderii regimurilor dictatoriale din ţările lor, ci că aceştia gestionează marile companii petroliere şi producţiile de ţiţei din aceste ţări, ceea ce-i diferenţiază de foştii conducători economici şi politici fiind fanatismul religios şi politic al acestora, în numele lui Alah şi ai Profetului recurgând la cele mai abominabile atrocităţi. Mai trebuie spus că unii dintre ei sunt marionetele fostelor regimuri dictatoriale din Irak, Siria şi Libia, acţionând fie dintr-un zel exacerbat faţă de religie şi foştii dictatori, fie din ostilitate faţă de cei care au sprijinit distrugerea vechiului regim dictatorial, dar care status-quo se menţine şi în prezent.

Pe aceeaşi filieră interogativă retorică, o altă întrebare ce vine în sprijinul elucidării fenomenului analizat, este cine îi sprijină pe insurgenţi cu logistică militară şi resurse umane, şi în ce scop? Desigur, o parte a răspunsului este cunoscut şi uşor de intuit, deconspirând parţial etiologia fenomenului migraţionist. Dar, înainte de a găsi răspunsul la aceste întrebări, se impune elucidarea conceptuală a fenomenului migraţionist, întrucât aşa cum putem observa, mass-media şi chiar unii analişti sunt destul de confuzi în utilizarea termenilor consacraţi fenomenului în cauză. Şi aceasta, cu atât mai mult, cu cât realitatea ascunde o mare parte din răspunsul privind cauzele acestui fenomen concretizat prin acest val fără precedent al populaţiei care migrează spre alte ţări şi continente. Printre aceştia unii îndeplinesc condiţiile ce definesc un alt statut, pe cel de refugiat. Termen, care aşa cum este el definit de Conventia de la Geneva din 1951, desemnează o „persoană careia i-a fost conferită protecţia internaţionlă în urma unor temeri justificate de a fi persecutată pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social, sau din cauza opiniilor sale politice", şi care, pentru îndeplinirea acestui statut, în conformitate cu prevederile regulamentare ale Acordului de la Dublin, „persoana în cauză trebuie să treacă în prealabil prin procedura de solicitare de azil în prima ţară din Uniunea Europeană în care soseşte, urmând ca statul unde a solicitat azil să hotărască dacă îi acordă sau nu statutul de refugiat sau altă formă de protecţie". O asemenea confuzie, frecvent întâlnită în mass-media, poate crea distorsiuni perceptive-evaluative ce îngreunează analiza şi înţelegerea fenomenului precum şi a unor cauze subsidiare desprinse. De aceea, este necesar un etalon evaluativ comun prin care să evaluăm şi operaţionalizăm conceptual fenomenul desemnat, şi anume pe cel de migraţie, fenomen migraţionist şi cel de refugiat. Desigur, utilizând în mod sinonim termenii vizaţi şi analizaţi, vom ajunge la concluzia falsă că actorii implicaţi sunt aceiaşi, ceea ce nu este adevărat întrucât în cohorta migranţilor numai unii îndeplinesc statutul de refugiaţi, ceilalţii fiind persoane cu un statut neclar (printre oi putându-se strecura şi lupi îmbrăcaţi în piei de oaie-terorişti), scopul lor fiind diferit de cel al refugiaţilor propriu-zişi, fiind binecunoscut, necorespunzând pe deplin realităţii şi adevărului sub raport teleologic al scopului, logic şi conceptual.

De ce aceşti termeni corespund doar parţial realităţii, rezultă din definiţa dată unora dintre aceştia, care aşa cum se poate deduce, unii sunt incluşi în ceilalţi. Ceea ce diferenţiază conţinutul semantic calitativ al emigraţiei, de refugiaţii şi exod (aprecierea cantitativistă a populaţiei care migrează), sunt cauzele care au condus la acest fenomen migraţionist extern, de care trebuie să se ţină seama. Sub raport sociologic, fenomenul migraţionist analizat este o mişcarea complexă compusă dintr-o mulţime de grupuri organizate şi eterogene sub raport social, cultural, intelectual, etnic şi religios, presupunând moduri diferite de operare din perspectiva culturii organizaţionale şi sub raport normativ şi psiho-comportamental. Dacă emigraţia antrenează, ca fenomen, de regulă mase de indivizi care pleacă voluntar şi/sau impus dintr-o zonă geografică-rezidenţială, ca urmare a unui surplus al populaţiei active, coroborat cu lipsa locurilor de muncă (cum pot fi consideraţi cei aproape 4 milioane de români), refugiaţii, spre deosebire de emigranţi, sunt indivizii care îşi părăsesc ţara din cauze independente de voinţa lor, în mod forţat, în vederea supravieţuirii lor şi nu neapărat în vederea dobândirii unor avantaje subiective sub raportul calităţii vieţii sau din alte raţiuni necunoscute, chiar dacă ţara preferată este Germania (percepută ca un adevărat Tărâm al Făgăduinţei, după o parafrazare biblică, şi care ridică mari semene de întrebare sub raportul „generozităţii" iniţiale manifestate şi a schimbării ulterioare sub raport atitudinal şi decizional), şi nu alte ţări europene mai sărace, şi care a atras valul de migranţi spre Europa. Printre acestea din urmă se situează sub raport perceptiv şi România, unde decidenţii politici negociază cifra refugiaţilor pe care trebuie să-i primească, în cele din urmă în mod impus, ca urmare a reîntâlnirii în cadrul Consiliului pe Justiţie şi Apărării Interne - JAI, resimţindu-se o anumită reticenţă datorită incapacităţii în a gestiona în mod eficient fenomenul şi nu doar formal, mai precis în a crea acele condiţii şi structuri integrative sub raport existenţial, social, educaţional, cultural şi profesional.

(va urma)

 

Lasă un comentariu