Din această perspectivă interogativă îmi rezerv dreptul și opinia în a accepta ca acest fenomen să fie etichetat ca a fi doar un fenomen migraționist, cu cauze multiple și diverse, și nu pretins omogene, specifice refugiaților, întrucât populația care migrează nu îndeplinește în totalitate acea calitate de refugiați, fie ea și sub forma exodului. Așadar, fenomenul are conotații mult mai complexe, fiind greu decelabil atâta timp cât nu sunt cunoscute adevăratele cauze pentru care migrează, fiind mai degrabă un fenomen politic difuz și provocator, cu consecințe imprevizibile și greu de evaluat pe termen mediu și lung. Cu titlu informativ, voi preciza că, în conformitate cu unele cifre oferite de Organizația Mondială pentru Imigranți-OMI, a fost stabilit la momentul respectiv că în cadrul celor care își revendică statutul de refugiat, un număr de 237.000 de pretinși refugiați sunt considerați ilegali, dintre care 135.000 au pătruns în Grecia și în Italia, aproape 94.000, dintre aceștia cei mai mulți provin din Eritreea (țară din partea de nord-est a Africii), aproximativ 25.000 fiind înregistrați în anul acesta, cifra acestora fiind desigur relativă și în continuă creștere. În conformitate cu aceeași sursă citată, precizez că numai pe ruta Balcanilor de Vest, care presupune tranzitarea Turciei, Greciei, Macedoniei, Serbiei și Ungariei (cu tot ceea ce se întâmplă acolo prin atitudinea ostilă și exclusivistă a premierului Victor Orban), în perioada ianuarie - iulie 2015 au tranzitat peste 100.000 de persoane, numărul acestora fiind în continuă creștere, fenomenul fiind parțial scăpat de sub control sub raportul amplitudinii sale. Desigur, mai sunt și alte canale de pătrundere în Europa, prin Italia, Spania, Malta, rutele prin intermediul căruia pătrunde valul migraționist putând contribui la elucidarea acestor necunoscute ale ecuației migrației, pentru aproape toți migranții polul atractiv fiind, după cum se poate observa, Germania. Ca o cifră sintetică, în conformitate cu datele furnizate de OMI, în ultimii 10 ani numărul celor care au migrat dintr-o țară sau continent în altul este de aproximativ 60 milioane de migranți, aceștia fiind în continuă creștere, consecințele reale fiind greu de prevăzut, așa cum anticipat putând reconfigura demografic și politic întregul areal continental și mondial. Această situație creată de criza din Orientul Mijlociu, implică analize științifice temeinice, fără patimă, ură și partizanat politic, impactul indus pe termen mediu și lung având ceea ce spun sociologii, o rază extinsă de generalitate, reclamând soluții globale pertinente prin care să fie eradicate, pe cât posibil, cauzele care au provocat o asemenea destabilizare radicală mondială.
Reîntorcându-mă la analiza calitativă a fenomenului migraționist și la populația nevoită să migreze din țările lor de origine, nu trebuie să negăm faptul că mulți dintre cei care migrează joacă rolul real al unor victime a stării induse de conflictele militare din zonă și criza creată, dar și faptul că la fel de mulți se pot constitui în mijloace umane în vederea realizării unor scopuri perverse, probabile și posibile, care fie că nu le cunoaștem, fie nu vrem să le acceptăm datorită impactului emoțional produs în mod premeditat prin posibilele efecte induse. Voi sintetiza prin a spune că aceste victime sunt rezultatul unor conflicte fratricide interne, ca urmare a unor revendicări politice și religioase, rădăcinile lor fiind regăsite în secolul VII-lea d.Hr., după moartea Profetului Mahommad, atunci când lupta pentru putere a stratificat în mod inegal sub raport social, religios și politic islamul în mai multe orientări și grupări ideologice: sunismul, șiismul, zaidismul, karigismul, babismul, baha' i-smul, mutazilismul, harigismul și alte grupări sectare, printre care mai relevante sunt grupările sunite și șiite (sufiștii și ismaeliții), aflate de-a lungul istoriei islamului într-un permanent conflict. Așa cum demonstrează trecutul mai îndepărtat și istoria de dată relativ recentă, asemenea conflicte au fost și sunt amplificate prin imixtiunea unor puteri, care sub pretextul unor „interese benefice" populațiilor din aceste țări, au amplificat și cronicizat conflictele, degenerând în războaie civile fratricide, dar și cu tendințe de expansiune și dominare teritorială și religioasă.
Dintr-o asemenea perspectivă expansionist-conflictualistă, marele strateg american, Samuel P. Hantington, avertiza că acest fenomen se poate constitui într-o premisă care stă la baza ciocnirii între civilizații, în cazul de față între culturile occidentale creștine și cele orientale-islamice, mai precis între creștinism și islamism, pe fond karmic, ca o reacție în timp - temporizare negativă a musulmanilor, ca urmare a cruciadelor creștine împotriva islamului de la începutul mileniului I d.Hr., dar și ca o monedă de schimb, fiind schimbată crucea cu semiluna. Nu este lipsit de importanță să precizez că noțiunea de islam și derivațiile sale provin din verbul arab aslama, însemnând a se dărui în întregime, semantică la care după cum se poate observa până în prezent, nu au renunțat și nici nu vor renunța, extinderea și apărarea islamului fiind scopul lor suprem pe care îl apără cu sacrificiul vieții.
(va urma)
