Într-una din serile trecute, cei de la televizor ne-au anunțat - așa cum fac de o bună bucată de vreme - că, imediat (adică, peste vreo două ore) urmează să ne prezinte ceva „senzațional", „uluitor", „șocant" „zdrobitor" și nemaipomenit de extraordinar, nu care cumva să ne dezlipim ochii de pe micile ecrane.
În fine, după ce ne-au asigurat că preconizatul sfârșit al lumii se amână pentru o dată ulterioară, după ce au mai tândălit și au tras de timp cu niște imagini înfățișând ceva jugulare tăiate cu briciul, niscaiva bătăi între interlopi și un psihopat care și-a ucis sora, a venit și rândul știrii anunțate cu tam-tamul de rigoare: un grup de reprezentanți ai mai multor ONG-uri atârnaseră pe o ață tot soiul de chiloți, prezervative, tampoane și alte obiecte de unică folosință, pentru a atrage atenția autorităților că educația sexuală trebuie musai și de urgență introdusă în programa școlară. Potrivit statisticilor - au precizat ei - România are cea mai mare rată de sarcini la adolescente din Uniunea Europeană, numai anul trecut peste 18.000 de minore au născut, aproape 700 dintre ele - înainte de a împlini 15 ani. ONG-urile semnatare ale unui Apel de urgență pentru educație sexuală în școli sunt de părere că e nevoie de „un plan strategic" prin care să fie promovate „respectul în relațiile intime, înțelegerea funcționării propriului corp, acceptarea diversității și cunoașterea despre afecțiune și sexualitate, care să-i facă pe copii și tineri să se înțeleagă pe sine și pe cei din jur".
Foarte lăudabil și necesar acest demers, numai că vine cam târziu, iar de „planuri strategice" nu ducem și n-am dus lipsă, știut fiind că îndată ce e depășit de o problemă, românul croiește, pe loc, un „plan strategic", ca să fie sigur că o îngroapă irevocabil și irefutabil. În urmă cu peste un deceniu, ministerul de resort croșetase un proiect de lege conform căruia, încă din școala primară, elevii vor afla „care sunt diferențele dintre fetițe și băieței", urmând ca, pe la 11-12 ani să li se predea lecții despre cum se fac copiii, ce înseamnă fecundarea, masturbarea și poluția și cât sunt ele de normale. În paralel, săptămânal și la oră de maximă audiență, pe ecran se lăfăiau celebrii Tatu și Bebe sexologul, cu tot felul de măscări și pornoșaguri despre lungimi, lățimi și alte dimensiuni, timp în care, din programa școlară au dispărut discret sau, în cel mai bun caz, au fost trecute pe planul doi, figuri plicticoase precum Puiul, mort în miriște cu aripa frântă, răpciugosul de Bator al lui Fefeleaga sau Niculăeș, „omul năcăjit" care, în loc să se gândească la „diferențele dintre fetițe și băieței", plângea de grija oii pe care i-o lăsase mamă-sa cu limbă de moarte, sau Căprioara pe care a împușcat-o tatăl poetului Nicolae Labiș fiindcă familia nu mai avea ce să mănânce din cauza secetei prelungite - în fine, alte și alte personaje care, la vremea respectivă, pe noi, ăștia ușor trecuți de 12 ani, ne înduioșau până la lacrimi. De-aia am ajuns niște stresați și niște sensibilicoși, de ne emoționăm din orice, fapt ce este contraindicat și păgubos, întrucât copiii, cu cât sunt mai „nestresați", cu cât spun mai multe „lucruri trăsnite" la televizor și cu cât se uită mai mult pe gaura cheii în dormitorul părinților, cu atât vor crește mai voinici și plini de personalitate. Plus că generații întregi au rămas cu lacune serioase în materie de educație sexuală deoarece degeaba au tocit „Nunta Zamfirei" dacă tovarășa profesoară nu le-a explicat ce au făcut Zamfira și soțul ei după ospăț. Nu-i vorbă că, între timp, și muzica, poezia, literatura, cultura în general, au evoluat odată cu societatea. Iată, de pildă, ce frumoasă versiune a Luceafărului a compus „comicul" Jean Paler: „Și am ieșit după soroc /Creol în toate cele / Dar am organele la loc / Și-anexele la ele". Sau, din aceeași…lătură, textul de muzică lejeră ce cuprinde minunatele versuri: „cum te eu nimeni nu te va" și vițăvercea: „cum mă tu nimeni nu mă va", cu măreața concluzie: „dar suntem aici și ne place cum ne noi".
…Cum ne bălăcim, adică, în gunoaiele și spurcăciunile mediatice, coborând nivelul comportamentului public spre cote ce frizează patologia socială, sub ochii lăcrămoși ai Consiliului Național al Audiovizualului, pitit în spatele „libertății de expresie".
Încât, în lipsa unei reconsiderări profunde și consecvente a noțiunilor de bun-simț, decență și bună-cuviință și simț al măsurii, praful se va alege de noul „plan strategic": copiii, care oricum știu mai multe despre… barză decât profesorii, o să le râdă acestora în nas, dacă nu cumva televiziunile ne vor livra, în curând, știrea senzațională, șocantă și uluitoare cum că, în plină derulare a „planului strategic", elevii și-au făcut praștii din prezervative și au nimerit-o pe profa de sexologie drept în moalele capului, după care au postat „filmulețul" pe rețelele de socializare, în uralele internetului.
