Dincolo de opiniile contradictorii legate de persoana sa, de activitatea sa politică, scriitoricească, publicistică, este indiscutabil, este de netăgăduit că Corneliu Vadim Tudor a fost o personalitate culturală și politică emblematică a epocii noastre, care și-a sacrificat până în ultima clipă toată puterea sa și talentul cu care l-a binecuvântat Domnul pentru apărarea națiunii și țării sale. El va rămâne în amintirea colectivă a poporului român. Chiar dacă oamenii nu își vor aminti cu exactitate în viitor cine a fost în epoca respectivă președintele țării sau al Parlamentului, cu siguranță numele lui Vadim Tudor, asemenea marilor scriitori, poeți și artiști contemporani cu el, va fi evocat permanent aici, acasă, cât și în străinătate. Este un mare adevăr al vieții faptul că literatura, arta și cultura sunt adevărați ambasadori de încredere ai unei țări în lumea mare și care oferă o imagină fidelă despre adevăratele valori ale unei națiuni. De aceea ar trebui ca factorii guvernamentali competenți să acorde o atenție și să manifeste o grijă de o mie de ori mai mare față de reprezentanții culturii, față de activitatea creatorilor de literatură și de artă. Ce poate fi mai caracteristic actualei noastre situații deprimante, decât faptul că și într-un asemenea moment, când îl conducem pe un compatriot al nostru pe ultimul său drum, ne întrebăm involuntar când vom ajunge și noi în stadiul în care creatorii literaturii și artei, în general ai culturii, să beneficieze de un binemeritat sprijin instituțional, să nu mai fie copiii vitregi ai statului, ai puterii aflate la guvernare.
Nu este în onoarea conducerii Parlamentului român acel gest izbitor prin care a respins ca pentru 2-3 ore sicriul lui Corneliu Vadim Tudor să fie depus pentru a i se aduce un ultim omagiu în foaierul Parlamentului. Corneliu Vadim Tudor a fost timp de 17 ani membru al Senatului, în timp ce a îndeplinit importante funcții parlamentare și a lucrat în diferite domenii de activitate. Îmi aduc perfect aminte de discursurile sale parlamentare. Chiar dacă de multe ori opiniile mele erau în contradicție cu opiniile sale, trebuie să recunoaștem că adesea a așezat în centrul vieții publice chestiuni politice și sociale deosebit de importante. Unde au dispărut, azi, din Parlament, discursurile, interpelările similiare, de o asemenea greutate și importanță care provocau ecouri? Pasiunea, înflăcărarea cu care erau rostite discursurile sale parlamentare generau adesea și exagerări, afirmații care erau în contradicție chiar și cu propriile sale convingeri. De exemplu, protestând, în mod absolut justificat, împotriva unor manifestări extremiste și șoviniste, a judecat uneori generalizat, discursul său ajungând astfel să fie taxat nu o dată ca aducând atingere demnității umane sau națiunii.
Dar, ce fel de atitudine creștină este aceea că, după decesul lui Corneliu Vadim Tudor, liderii UDMR, în frunte cu Attila Verestóy, văd doar umbra Marelui Copac, și nu observă Copacul în sine, uriașul frunziș al Copacului? Potrivit informațiilor difuzate de diferite canale de televiziuni, senatorul Attila Verestóy a fost cel care a protestat cel mai vehement împotriva depunerii sicriului lui Vadim Tudor în foaierul Parlamentului pentru a i se aduce un ultim omagiu. Este adevărat că Vadim Tudor a fost cel mai vehement opozant, cel mai mare luptător împotriva politicilor promovate de UDMR, uneori chiar devenea de-a dreptul dușmanul acestei politici. Dar, ca să răspunzi, lângă sicriu, cu răzbunare, cu ură, este o meschinărie morală și spirituală deplorabilă, cu alte cuvinte: o răzbunare rușinoasă!
Conducerea superioară a UDMR a demonstrat și de această dată că minimul bun-simț este atât de departe de această formațiune ca cerul de pământ. Liderii UDMR de aceea au protestat împotriva depunerii sicriului lui Vadim Tudor în foaierul Parlamentului. De aceea nu au stat lângă sicriul lui Vadim Tudor, la înmormântarea sa cu o coroană de flori. De aceea nu cunosc iertarea, care provine din credința creștină, nici măcar lângă sicriu.
Dragă Corneliu, nu ai greșit când ai vorbit despre esența lucrurilor în privința liderilor UDMR. Chiar și după moartea ta s-au adeverit opiniile tale.
Ai lăsat în urma ta un gol uriaș! Absența ta se va simți zilnic, ne vom gândi mereu la Tine, te vom păstra în amintirea noastră.
Să-ți fie odihna ușoară!
P.S. Am fost printre cei care i-au adus din suflet un ultim omagiu lui Corneliu Vadim Tudor. Aceeași boală de diabet zaharat, care a făcut să se oprească și bătăile inimii sale, tratată cu insulină în cazul meu, m-a împiedicat să fiu prezent și să depun o coroană de flori la catafalcul lui Vadim Tudor. Dacă nu aș suferi de această boală, cu toate că pe umerii mei apasă 86 de ani, aș fi mers din Târgu-Mureș la înmormântarea lui, care a avut loc la București, pentru ca împreună cu mai multe mii de oameni să-mi iau un ultim rămas bun de la Vadim.
