PROFESORUL ESTE UN FAC-TOTUM ÎN EDUCAŢIA ELEVULUI

Învăţământul are drept scop dezvoltarea integrală a personalităţii elevului, punerea în evidenţă a potenţialelor native, iar conţinutul învăţământului se referă la asimilarea valorilor culturale acumulate de umanitate.

Educaţia elevului pentru viaţă are ca scop atât dezvoltarea integrală a personalităţii acestuia, cât şi coordonarea şi orientarea elevului pentru piaţa muncii şi pentru câştigarea competiţiilor.

Şcoala românească, în speţă, îşi propune teoretic toate aceste probleme, dar rămâne departe de soluţionarea lor practică, de aceea, aşa cum se prezintă astăzi învăţământul, acesta se dovedeşte a fi ineficient, nepractic şi deci trebuie reformat. Învăţământul practicat prin programe haotice trebuie înlocuit cu programe multidisciplinare care să asigure predarea elementelor structurale, fără o acumulare inutilă de detalii. Valorificarea întregului potenţial instructiv-educativ al conţinutului învăţământului depinde de calitatea activităţii didactice. Numărul prea mare de discipline şcolare cât şi „vestitele" programe şcolare, chiar supuse unor transformări esenţiale, nu reprezintă cheia învăţământului de calitate dacă nu vor fi aplicate de profesori bine pregătiţi. Schimbarea sistemului de învăţământ trebuie să înceapă cu profesorul. Viaţa a dovedit că pentru a forma tineri bine instruiţi, trebuie formaţi mai întâi profesori bine pregătiţi, responsabili, motivaţi, entuziaşti şi umani. Profesorii merituoşi sunt aceia care indiferent de programele şcolare existente predau esenţialul, evită amănuntele inutile, obositoare, formează cadre cu o pregătire de cultură generală şi de specialitate deschisă. Manualele şcolare conţin mult prea multe definiţii şi clasificări aşa încât profesorul bun va trebui să facă selecţia conţinutului esenţial al disciplinei predate de ceea ce poate fi lăsat la o parte şi să măsoare în principal competenţele elevului şi mai puţin cantitatea de informaţie. Profesorii trebuie să le arate elevilor ce să înveţe şi cum să înveţe şi să le transmită interes, nedumerire, emoţie neaşteptată şi energie. Profesorii buni îi vor învăţa pe elevi să citească opere esenţiale, opere fundamentale, din care tinerii să cunoască ce este decisiv în viaţă, familie, prietenie, curaj, şi responsabilitate. Profesorul bun îi va învăţa să folosească dicţionare, enciclopedii, mijloace tehnice de comunicare, cât şi însuşirea tehnicilor electronice de studiu şi informare, în vederea modelării unui stil de muncă independent. Profesorii buni sunt aceea care garantează libertatea de opinie al elevului, permiţându-i acestuia să gândească, să opineze, să experimenteze, chiar dacă greşeşte. A educa înseamnă, în fapt, a scoate şi a dezvolta ceea ce este în germene în mintea elevului. „A şti pe de rost însemnează a nu şti", spunea Montaigne. Din păcate, se mai practică în unele cazuri un învăţământ mecanic, fiind apreciaţi acei elevi care reproduc cât mai exact textul dictat. La această vârstă fragedă, modul de gândire şi maniera de înţelegere provocate de mirare şi de curiozitate, nu se opresc până ce elevul nu află de ce stau lucrurile aşa şi nu altfel. În lecţii şi activităţi practice, interesul elevului este trezit de informaţii inedite (cota de nefamiliar) care întreţin curiozitatea acestuia. Cota de nefamiliar trebuie judicios introdusă în lecţii deoarece o cotă prea mică plictiseşte, produce dezinteres, în timp ce una prea mare conduce la blocarea elevului. Educaţia şi învăţarea dau naştere curiozităţii, care aşa după cum spunea Baudelaire, „ne chinuieşte, ne rostogoleşte înainte"

Un mare filozof constata că deşi trăim înconjuraţi de mister, de neverosimil, nu ne mai mirăm, fiindcă ni s-a luat aceea uimitoare capacitate şi învăţăm mecanic. Regula de aur a pedagogiei este ca elevul să memoreze pe baza înţelegerii, a pătrunderii prin gândire a materialului prezentat. Profesorii buni asigură formarea de cadre cu o pregătire de cultură generală şi de specialitate deschisă. Informaţia şi cultura dobândite de către elev trebuie să aibă o tentă aplicativă şi de investigaţii. Şcoala trebuie să-i înveţe pe tineri discernământul, pentru ca aceştia să fie în cunoştinţă de cauză atunci când îşi aleg viitorul şi să cunoască consecinţele alegerii făcute. Profesorul responsabil trebuie să îndrume orientarea profesională a elevului în funcţie de aptitudinile acestuia. Constatările obţinute trebuie aduse la cunoştinţă familiei şi împreună cu aceasta să-l ajute pe elev să-şi aleagă drumul cel mai potrivit în viaţă. Profesori buni sunt aceea care ştiu să pună în mişcare angrenajele mărunte ale sufletului elevului (interes, curiozitate, lucru bine făcut, responsabilitate etc.). Interesele, ca forme specifice ale motivaţiei, determină orientarea activă şi durabilă a subiectului pentru un anumit obiectiv. Cu cât motivaţia este mai puternică cu atât performanţele vor fi mai mari. Profesorii buni sunt aceia care îşi înţeleg şi îşi apropie elevii, sunt umani, căutând să găsească soluţii problemelor care-i preocupă pe aceştia. În caz contrar, şcoala li se va părea un spaţiu impersonal şi distant, care le ignoră problemele care-i preocupă. „Însuşirile care dau distincţie unui profesor ar fi: stăpânirea disciplinei de predat şi avans în informaţie, competenţă pedagogică, muncă de pregătire, măiestrie şi tact pedagogic, stil de predare, devotament, exigenţă şi personalitatea" (I. Cerghit - 1986). Ce are de făcut sistemul de învăţământ românesc? Să introducă o selecţie riguroasă privind persoanele cărora le încredinţează tineretul. Să îngăduie profesioniştilor din unităţile de învăţământ să contribuie şi să întocmească programele şcolare. Să remunereze corespunzător cadrele didactice, scăpându-i de umilinţă şi să acorde respect şi încredere oamenilor şcolii.

 

Lasă un comentariu