O combatem, dar ea înflorește!

Distribuie pe:

Cuvintele acestea deloc încurajatoare aveam să le aflăm de la nimeni altul decât de la şeful DNA pe ţară, Codruţa Laura Kövesi, cu prilejul unei ieşiri la rampă la un post de televiziune pe tema corupţiei. Fără îndoială, mulţi aleşi sau sus-puşi, căci doar aceştia sunt autorii marii corupţii, au căzut în plasa anchetatorilor acestei instituţii, au fost purtaţi în văzul lumii cu cătuşele la mâini, unii au primit interdicţii, alţii au fost condamnaţi şi chiar privaţi de libertate, şi cu toate acestea, spunea domnia sa, fenomenul corupţiei, la noi în ţară, nu scade, el sporeşte şi chiar înfloreşte din moment ce numărul dosarelor de acest gen a crescut în loc să se micşoreze. Corupţii, sau prezumtivii corupţi, riscă mult. De la pierderea funcţiei şi compromiterea imaginii publice, la probleme de sănătate, cum este şi cazul primarului Capitalei, Sorin Oprescu, şi cu toate acestea ne întrebăm: „Ce-i mână pe ei în această luptă atât de riscantă şi de compromiţătoare?" Faptul ne trimite cu gândul nu numai la probleme de câştig iminent în care, se pare, pus în balanţă riscul, cu ceea ce rămâne după acoperă sacrificiul, dar aici avem de a face şi cu probleme psihologice şi psihice, educative care, îmbinate cu cele amintite, determină decizia angajării în acte de corupţie, ca formă de îmbogăţire peste nopate.

În consecinţă, putem aprecia că avem de a face cu o generaţie de indivizi educaţi să accepte această formă de sacrificiu pentru prosperitatea lor şi a familiei. Aici avem în vedere, aşa cum spuneam anterior, o parte din tinerii care şi-au petrecut copilăria şi adolescenţa în cel mai negru deceniu al comunismului (anii 1980-1989), generaţia cu cheia la gât, cum o denumeam în acele vremuri, dar şi o carenţă gravă a sistemului implementat care nu merge până la capăt în lupta împotriva corupţiei. Cu alte cuvinte, facem mult tam-tam pe această temă, chiar abuz de imagine, îi plimbăm pe prezumtivii corupţi în văzul lumii, ca pe urşii de la circ, pentru ca, cine face ca ei, ca ei să păţească, după care, în afara unor sancţiuni uşoare de privare de libertate nu se mai întâmplă nimic sau aproape nimic. Adică, cei prinşi plătesc îndrăzneala lor, într-un fel propagandistic, demonstrativ, dar nimic pecuniar. Mai pe româneşte, după ispăşirea pedepsei, care se reduce dacă mai scriu în detenţie şi câteva cărţi (vă daţi seama ce cărţi pot fi acestea), inşii respectivi rămân cu o avere apreciabilă, care le permit să trăiască liniştiţi, împreună cu familiile lor, până la adânci bătrâneţi. Iată, aşadar, un nou mod de a se trăi în România, fără muncă şi cu puţin sacrificiu, o nouă palmă dată muncii cinstite, a cărei valoare este tot mai puţin apreciată la noi.

Evident că luptei împotriva corupţiei îi lipseşte aproape complet cea de-a doua componentă, sau jumătatea, cum se spune, pentru ca ea să fie completă şi eficientă. Este vorba de inexistenţa aproape totală a acţiunii de recuperare a prejudiciului, care după cum se vede este enorm şi lipseşte bugetului pentru ca acesta să fie împlinit şi îndestulător. Argumentul vine tot din partea doamnei Codruţa Laura Kövesi, care spune că până în prezent statul român n-a recuperat decât cinci la sută din prejudiciile în urma sentinţelor judecătoreşti rămase definitive după condamnarea inculpaţilor pentru corupţie. Mergând mai departe, domnia sa a apreciat că numai cu banii recuperaţi de la aceştia Guvernul ar fi putut asigura dublarea salariilor intregului personal medical din ţară, fără să activeze şi să se atingă de alte resurse financiare. Acesta este în fond „Călcâiul lui Ahile" al sistemului şi cei care şi-au făcut un crez din oportunitatea implicării în actul de corupţie cunosc această slăbiciune. Mai mult decât atât, procedurile şi legislaţia în domeniu le permit acestora ba să divorţeze de formă pentru a pune la adăpost agoniseala necinstită, ba să o treacă total sau parţial pe bunici, părinţi şi nepoate, astfel încât justiţia să-i piardă urma sau să renunţe din cauza dificultăţilor de recuperare.

Văzându-se, dacă nu înfrântă, oarecum părăsită de sistem, doamna Laura Codruţa Kövesi, atrage atenţia că, cu toată cerbicia şi îndârjirea, Direcţia Naţională Anticorupţie nu va putea pune capăt fenomenului, el riscând nu numai să se cronicizeze iremediabil, dar şi să ia amploare, devenind o boală incurabilă pentru societatea românească. Ce-i de făcut ? Pentru că, de la instituţiile statului, cele abilitate cu recuperarea prejudiciilor sunt slabe speranţe, deoarece e cam greu ca hoţul să strige „Hoţii!", domnia sa face apel la cetăţeanul de rând să demaşte această formă de manifestare, implicându-se în refuzul de a da şpagă, dar şi în zădărnicirea unor încercări de a lua şpagă, indiferent despre cine este vorba şi la ce nivel se întâmplă acest lucru. Caracterului de masă al corupţiei trebuie să i se opună opinia de masă.

Fără îndoială este un sfat bun pentru societatea civilă românească, cunoscută îndeobşte pentru nepăsarea cu care se îndeletniceşte când este vorba de a lua atitudine, dar ne întrebăm ce facem cu lipsa de eficacitate a sistemului, a Executivului, în speţă? De fapt, acesta ar avea menirea să ia taurul de coarne, dar nu o face pentru că nu este atât de imbecil să-şi taie sieşi craca de sub picioare. Păi, cum să ceară primul ministru ANAF-ului sau celorlalte structuri să recupereze prejudicii de la alţii, în vreme ce el însuşi este pus sub acuzaţie de acte de corupţie, ceea ce ar însemna ca mâine-poimâine să fie el executat silit, să-i bată la uşă recuperatorii statului pe care-l conduce, dacă acuza i se va adeveri. Dar nu numai el, ci aproape întreg Guvernul este în această situaţie, şi atunci de la cine acţiuni şi judecăţi de valoare pertinente în acest sens? O situaţie extrem de încurcată în România, care însă nu poate fi lăsată în coadă de peşte pentru că, aşa cum ne-a afectat trecutul şi prezentul, viitorul ne va fi şi mai sumbru dacă nu vom eficientiza lupta împotriva corupţiei.

Aflaţi sub iminenţa fenomenului ale cărui amploare şi povară le simţim cu toţii, ne dăm tot mai mult seama că în România corupţia, devenită endemică, nu poate fi combătută doar prin forţe proprii, din motive de voinţă politică şi de obiectivitate, sprijinul comunităţii europene şi mai ales americane fiind absolut necesar, avându-se în vedere că majoritatea corupţilor îşi păstrează furtişagurile din averea ţării prin paradisurile fiscale ale străinătăţii. De altfel, procurorul şef al DNA a amintit în treacăt de acest sprijin pe care noi îl considerăm extrem de important. Fără aportul ambasadelor străine, avându-se în vedere cât de virusate sunt instituţiile noastre de resort, noi n-am fi aflat despre marea încrengătură a corupţiei Microsoft şi EADS (cu dotarea graniţei de est a UE), nici de afacerilor multor politicieni români cu conturi prin străinătate şi n-am fi atacat nici corupţia interioară, arătată, la urma-urmei, cu degetul de către aceştia, dar pe care noi nu aveam curajul să o abordăm.

Ce va urma? Speranţa ar trebui să ne stea în preşedintele ales care, dacă nu se arată ca jucător în niciun domeniu, măcar aici să fie un factor dinamizator, un garant că Executivul şi Parlamentul vor trebui să înţeleagă că nu poţi servi la doi „domni" în acelaşi timp, adică să şi practici corupţia, dar să şi o combaţi în acelaşi timp, altfel decât de ochii lumii. În consecinţă, nu este vorba de o simplă corectare a moralităţii cuiva, care nu prea există la aceste niveluri, ci de apărarea naţiunii de marele pericol care înseamnă corupţia, pentru mersul şi viitorul societăţii româneşti, aflată de atâta vreme la răscruce de drumuri, tocmai pentru că este ţinută în loc de acest flagel. Nestopat, acesta ne poate aduce oricând în situaţia Ucrainei, dar şi a altor ţări, în speţă, de sorginte arabă. Vedeţi în ce impas am ajuns, societate civilă neimplicată!?

Lasă un comentariu