Doar să se afle în treabă?

Distribuie pe:

PNL, cu doar 207 voturi pentru, a tras singurul glonţ pe care-l mai aveau liberalii la îndemână, pentru a-l demite pe Victor Ponta, partidul fiind, din nou, înfrânt la cea de-a patra moţiune de cenzură: „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". Respinsă în şedinţa de plen a Parlamentului, căderea moţiunii de cenzură a mai dovedit, o dată, dacă mai era cazul, că, şi de data aceasta, a fost vorba doar de o pierdere de vreme, că Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au dorit să se afle în treabă, într-un un exerciţiu de imagine ratat. Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea şi-au văzut fiecare de interesul propriu, nederanjaţi, deloc, de cei care au dat cu oiştea moţiunii în gard! Un eşec previzibil. Parcă lucrurile se petrec tocmai invers: moţiunea a avut, ca efect, consolidarea guvernării Ponta, lăsând, de fapt, impresia că, în acest moment, liberalii nu doresc să ajungă la guvernare (nu au fugit, ca dracul de tămâie, de interimatul la Primăria Capitalei, în locul lui Oprescu, arestat?), înainte de alegerile locale şi parlamentare din anul 2016. „Grandiosul eşec", căderea spectaculoasă, toate au condus la situaţia atât de clară că „premierul Victor Ponta poate să rămână, liniştit, în fruntea Guvernului, până anul viitor". Iată argumentul că „liberalii nici nu şi-au dat foarte mult silinţa pentru a înregistra un succes, fiind complet nepregătiţi". Iar copreşedintele PNL, cassandra Alina Gorghiu, iar bate, cu graţie, câmpii. „Era de datoria liberalilor - explică ea - să depună o moţiune de cenzură!". Oare aşa să fie? O datorie? Atât? Fără minima logică? Cică, liberalii „n-au avut un calcul aritmetic", chiar dacă „istoria a arătat că, din 1990 până azi, doar două asemenea moţiuni au fost votate şi şi-au atins scopul". Vasile Blaga, copreşedintele PNL, asigură că „liberalii vor depune, în următoarea sesiune parlamentară, „o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta". Şi tot degeaba? Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, este de părere că „eşecul moţiuni de cenzură are cele mai dure efecte pentru PNL, în perspectiva alegerilor de anul viitor, iar Opoziţia putea găsi un mod mai subtil de a se compromite!". Senatorul Şerban Mihăilescu consideră moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament, „un mod prostesc de a combate puterea!". Da, are dreptate Vasile Blaga, când spune, ca urmare a problemelor cu Justiţia, că „Ponta dezonorează România, în fiecare zi". Numai că realitatea este cea din stradă şi din Parlament. Marţea trecută „câteva mii de persoane - conform sursei Machiavelli.ro - s-au adunat, pe o vreme ploioasă, în faţa Palatului Parlamentului, la un miting organizat tot de PNL, în contextul moţiunii de cenzură, depusă împotriva Guvernului. Şi tot degeaba!

Lasă un comentariu