BINECUVÂNTAREA MUNCII

Distribuie pe:

Deşi vremea nu părea prea prietenoasă, duminică de 27 septembrie 2015 va rămâne ca o amintire deosebită pentru harnicii locuitori ai MONORULUI.

După ani de muncă intensă şi de zbatere, vrednicul părinte Marius Avram şi-a văzut visul împlinit: biserica din MONOR s-a îmbrăcat în straie noi. A fost refăcut Iconostasul, interiorul a fost pictat din nou, a fost schimbat în totalitate mobilierul, s-au construit alei, s-au reamenajat mormintele foştilor preoţi.

Totul cu bun gust, cu dăruire, cu rigurozitate pentru că implicarea a fost de excepţie. Şi-au dat mâna părintele Marius Avram, inimosul primar al comunei, Ioan Cira, administratorii fabricii de produse lactate din comună, Consiliul local, un fiu al satului plecat pe meleaguri europene şi oamenii satului, bucuroşi cu toţii de ceea ce au realizat.

BINECUVÂNTAREA MUNCII lor a venit de la MITROPOLITUL CLUJULUI, părintele Andrei Andreicut care, alături de 33 de preoţi, a adresat ziditoare cuvinte de învăţătură, apreciind hărnicia şi dărnicia locuitorilor acestui sat de sub Poiana Tomii, sat care a trimis în lume nu mai puţin de 16 doctori în ştiinţe.

Îndemnurile Preaînaltului ierarh au fost ades subliniate:

ROAGĂ-TE ŞI MUNCEŞTE (ORA ET LABORA)!

Prin muncă şi rugăciune putem realiza multe. Mai ales lucruri care rămân peste timp.

Între aceste înfăptuiri se află şi Muzeul omului de radio, dirijor, profesor, etnolog GELU FURDUI, fiu al satului, muzeu sfinţit o dată cu biserica.

Cred că e bine să îi apreciem pe toţi cei care s-au apropiat cu sfială, cu smerenie să îşi primească înaltele distincţii, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-a revărsat asupra lor şi pe care, după puteri, le-au întors satului în care s-au născut.

Cei prezenţi la marea sărbătoare au plecat acasă încărcaţi de cuvintele Evangheliei, de înţelepciunea cuvintelor rostite acolo, de nădejdea că prin muncă şi rugăciune le va fi mai bine. Să avem în minte mereu îndemnul: ORA ET LABORA!

Lasă un comentariu