Dascăli mureşeni: RACOŢI MIHAELA SILVANA

Distribuie pe:

S-a născut în 8 martie 1978 la Mediaş, în judeţul Sibiu, fiind al doilea copil al familiei. Tatăl, Moldovan Ioan Mircea, ofiţer, iar mama, Eugenia, muncitoare. La vârsta de 6 ani ani s-a stabilit cu familia la Sibiu, unde, împreună cu fratele său Mircea a facut clasele primare. Studiile liceale le-a făcut la Colegiul Naţional ,,Gheorghe Lazăr" din Sibiu. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Ştiinţe, secţia matematică-informatică, din cadrul Universităţii ,,Lucian Blaga" din Sibiu. S-a căsătorit cu Bogdan Racoţi, preot în parohia Cristeşti din judeţul Mureş. Astfel, şi-a urmat soţul în judeţul Mureş unde a şi început activitatea ca dascăl. Împreună au trei copii: Stelian, Maria şi Bogdan.

În anul şcolar 2000-2001 a debutat ca profesor suplinitor la catedra de informatică a Colegiului Naţional ,,Al. Papiu Ilarian" din Târgu-Mureş. În anul 2001 s-a titularizat în învăţământ la Liceul de Chimie ca profesor de informatică. În anul 2002 a obţinut definitivarea în învăţământ. În anul şcolar 2002-2003 a ocupat postul de profesor de informatică de la Liceul vocaţional ,,Mihai Eminescu".

În anul 2007 a revenit la catedra de informatică a Colegiului Naţional ,,Al. Papiu Ilarian", de data aceasta ca profesor titular.

Într-un colectiv de cadre didactice mereu active şi implicate în diverse activităţi, a avut şansa să înveţe ce este spiritul competitiv într-un mediu favorabil pentru dezvoltarea sa personală şi, implicit pentru dezvoltarea şi orientarea elevilor către performanţă. Alături de colegii din catedra de informatică, a avut ocazia să se prefecţioneze, participând la diverse activităţi şi pregătind elevii pentru concursuri de nivel judeţean şi naţional. Specificul disciplinelor informatică şi tehnologia informaţiei i-au dat mereu ocazia să studieze neîntrerupt şi să lupte mereu pentru studierea aplicaţiilor de actualitate, astfel încât elevii să fie antrenaţi în competiţii care să-i pregătească pentru piaţa reală a muncii din domeniul IT. De-a lungul acestor ani a pregătit elevi pentru Olimpiadele de Informatică şi Tehnologia Informaţiei dar şi pentru concursuri judeţene, interjudeţene şi naţionale. De menţionat este Concursul Naţional ,,Infoeducaţie" care se desfăşoară în fiecare an în luna august în tabăra de la Gălăciuc din judeţul Vrancea. La acest concurs a avut ocazia să însoţească lotul judeţului Mureş la ediţiile din 2009 şi 2014. La Olimpiadele judeţene de Informatică şi Tehnologia Informaţiei s-a implicat activ în organizare şi evaluarea lucrărilor elevilor, împreună cu colegi din alte şcoli reprezentative ale judeţului nostru. În ceea ce priveşte concursul ,,Micul Programator", organizat chiar de catedra Colegiului Naţional ,,Al. Papiu Ilarian", s-a implicat activ ca propunător de probleme şi organizator. Amintim câteva rezultate obţinute de elevii îndrumaţi de doamna profesoară: medalie de bronz obţinută de Moldovan Rareş (IX B) la Olimpiada Naţională de Informatică 2015, Cociş Vlad (IX B), Olaru Dragoş (XI B), Crihălmeanu Radu (XI B) cu premii la Olimpiada judeţeană de Tehnologie a Informaţiei 2015, premiul I la ediţia 2015 a Premiilor CFAC (Clubul de Afaceri Francofon din Cluj), obţinut la secţiunea informatică de elevii Bălan Paul, Babă Emanuel, Călbază Manuela şi Moldovan Cătălin (toţi din XI B).

Arătând interes continuu spre tot ceea ce e nou în domeniul IT şi studiind mereu aplicaţii şi noţiuni de actualitate, reuşeşte să vină în sprijinul elevilor care doresc să-şi dezvolte abilităţile în acest domeniu şi să le ofere alternative pentru alegerea continuării studiilor şi pentru alegerea carierei.

Lasă un comentariu