City'us a păşit cu stângul în UEFA Futsal Cup

Distribuie pe:

În primul meci din grupa a 3-a de calificare din UEFA Futsal Cup, Main Round, City'us Târgu-Mureş a pierdut, scor 3-8 (0-3), în faţa campioanei Italiei, Pescara Calcio A5. O înfrângere care la prima vedere pare una categorică, dar care a venit şi în urma a unor greşeli individuale, dar şi a oportunităţii jucătorilor italieni, care au profitat de toate ocaziile avute. Jocul a început prost pentru târgumureşeni, Răducu trimiţând mingea în propria poartă, în minutul 5, încercând o pasă la portarul Carlao. Italienii se desprind la două goluri în minutul 8, prin golul lui Grello, pe contraatac şi intră la cabine cu un avantaj de 3 goluri, Rescia semnând ultima reuşită a primei părţi. În repriza secundă, antrenorul Kacso Endre forţează din primul minut, cu Gherman în rol de portar-jucător, dar cei care înscriu sunt tot oaspeţii, prin Canal, la o neatenţie a apărării noastre, la o fază fixă. Paulo Ferreira readuce speranţele în tabăra noastră, cu un gol în minutul 24, şut puternic din afara careului. Acelaşi Canal reface diferenţa de 4 goluri, în minutul 26 şi, imediat, Csoma Alpar punctează din apropiere, la o fază îndelung lucrată. Din păcate, din acest moment, ocaziile ratate de către cei de la City'us s-au transformat în goluri în poarta lui Carlao. În doar 3 minute, Grello, Leggiero şi Cuzzolino duc scorul la 8-2, pe contraatac. Ultimul gol al meciului este înscris de acelaşi Paulo Ferreira. O înfrângere dureroasă, în faţa unei echipe pline de individualităţi, cu jucători naturalizaţi. Pentru City'us au început jocul: Carlao - Gherman, Fabio Aguiar, Mario Duque şi Paulo Ferreira. Au mai jucat: Răducu, Mimi Stoica, Paulinho, Csoma, Cesar Ribeiro, Ruxandari. În celălalt meci al primei zile, Lokomotiv Kharkov a învins pe Hamburg Panthers cu 7-1. În ziua a doua a turneului, ieri, s-au disputat Pescara - Kharkov şi City'us - Hamburg.

Lasă un comentariu