Aşa-i când te laşi purtat de oile din turmă şi de câinii din uşa stânii…

Distribuie pe:

Te trezeşti departe de casă şi chiar şi de ţara ta. Şi ajungi unde nici prin vis nu credeai că vei ajunge vreodată. Astfel că, mai deunăzi, nu mă mai săturam să admir, într-o veche casă de oieri din Gura Râului Mărginimii Sibiului, chipurile bărbăteşti şi plăcute a doi tineri ciobani, împreună cu frumoasele lor soţii-băciţe, „fixaţi" într-o poză-document, îngălbenită de trecerea anilor, mulţi la număr. În josul acelor chipuri am putut desluşi numele lor, scrise cu vârful creionului chimic, muiat între buze (precum o făceau ţăranii, în trecut): „Elena cu Ioan Vonica şi Emilia cu Ion Vulcan (tizul meu); 1912, Rusia-Sevastopol-Crimeea". Atât de departe de casă şi de ţară îi purtară, pe ciobanii ardeleni, turmele lor de mii şi zeci de mii de oi, păzite de cete întregi de câini ciobăneşti carpatini!

Iar astfel de întâmplări surprinzătoare, urmate lungilor transhumanţe, întâlnim şi în ţară, pentru că numeroşi oieri mărgineni au trecut de partea cealaltă a munţilor Cibinului şi Cindrelului, şi au întemeiat, în ţinuturile Gorjului, Vâlcei şi Argeşului, mândre sate şi cătune, cărora le-au dat nume precum: Brăduleţ, Baia de Fier, Corbi, Novaci, Vaideeni, Băbeni şi Galeş. Fenomen extins şi în ţinuturile Dobrogei, Bărăganului şi Banatului. Nu degeaba se spune că unde întâlneşti oi vei găsi şi ciobani din cele 20 de aşezări ale Mărginimii Sibiului!

Lasă un comentariu