A murit Lucreţia Ciobanu

Distribuie pe:

Motivele gândurilor triste şi a amintirilor plăcute pe care urmează să le scriu, iar dumneavoastră să le citiţi şi înţelege, mi le-au sugerat anunţurile funerare repetate, ale postului naţional Radio România, prin cele cinci canale ale sale, anunţuri auzite târziu, în noaptea de 30 septembrie spre zorii dimineţii zilei de 1 octombrie 2015. Ele îmi aduceau, pe calea nevăzută a undelor herţiene, supărătoarea şi trista veste a morţii „Doamnei Munţilor", topârceanca Mărginimii Sibiului, mult îndrăgita interpretă a cântecului românesc şi ardelenesc, frumoasa şi buna, Lucreţia Ciobanu.

Dacă ar mai fi trăit, fie şi numai până la sărbătoarea creştinească a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (marţi, 27 octombrie), împlinea vârsta de 92 de ani. Să recunoaştem că este o vârstă frumoasă, şi că la ea nu ajunge orice pământean, cu atât mai rar un cântăreţ renumit şi mult apreciat şi solicitat, care se presupune că duce o viaţă trepidantă, plină de tot felul greutăţi şi ispite ale vieţii!

Numai că boala şi bătrâneţea bunei şi plăcutei mele interlocutoare de interviuri gazetăreşti şi de reportaje radiofonice şi tv (vreme de aproape 55 de ani), Lucreţia Ciobanu (născută Arcaş, 27 octombrie 1924, în satul Topârcea, aparţinător de oraşul-staţiune balneoclimaterică Ocna Sibiului), n-au mai avut răbdare cu ea, înălţându-i sufletul la ceruri! Dumnezeu s-o odihnească şi s-o ocrotească cu mare Mila Sa şi Îndurare!

Reproduc câteva dintre vorbele mărturisirilor sale,dintre cele mai recente rostiri ale acelei guri aurite care îşi trimetea în întreaga ţară cântecele oierilor mărginei: „Când eram copilă şi elevă la şcoala din sat, şi luam numai note de 10, cea care mă mai scotea de la învăţătură era muzica cântată. Îmi aduc aminte că eram, întotdeauna, solista corului şcolii care interpreta „Trei culori cunosc pe lume", iar vara, când venea vremea secerişului holdelor de grâne, la Troţa de la răscrucea drumurilor de hotar ale satului, de Ziua Eroilor, recitam poezii patriotice şi doineam pricesne bisericeşti…". „Îmi e dor de mămăliga aia cu smântână şi cu brânză pe care o făcea mama! Mi-e dor de toate şi de toţi din satul meu natal…!"

Cum să nu lăcrimezi când pleacă dintre noi un astfel de Om!

Lasă un comentariu