OPERA COMICĂ PENTRU COPII LA TÂRGU-MUREŞ

Distribuie pe:

Ineditul s-a produs din nou în oraşul nostru, de această dată în cadrul proiectului cultural promovat în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015 de către Primăria Târgu-Mureş, sub numele „Simfonii de toamnă". Miercuri, 30 septembrie, la ora 17, copii de toate vârstele s-au grăbit la întâlnirea cu opera „Don Pasquale" aparţinând compozitorului Gaetano Donizetti. Pe chipurile lor se putea citi încântarea participării la un eveniment cultural unic, organizat de Primăria Târgu-Mureş, care a adus pe scena Centrului Cultural „Mihai Eminescu" nu numai povestea unui bătrân arţăgos şi pus pe căpătuială în persoana lui Don Pasquale, păcălit de nepotul lui Ernesto cu ajutorul iubitei lui Norina şi a aşa-zisului medic Malatesta, ci şi ansamblul „Serioso", care a bucurat spectatorii mici şi mari cu acorduri de flaut, clarinet, oboi, fagot, corn francez şi pian. Costumele purtate de Ştefan Schuler, având un delicios joc de scenă în interpretarea lui Don Pasquale, au stârnit râsul prichindeilor, care au povestit şi după căderea cortinei despre căciuliţa cu ciucuri purtată de eroul principal, despre capotul cu pătrate şi volane al acestuia, dar şi despre colivia cu papagali care a făcut parte din decorul adus pe scenă.

Opera Comică pentru Copii, având ca director pe inegalabila Felicia Filip, a deschis doar apetitul pentru astfel de reprezentaţii, micii spectatori exprimându-şi regretul că spectacolul s-a terminat prea repede. Pentru a continua în acelaşi ton, o parte dintre spectatori au dat fuga în Piaţa Teatrului, participând şi la concertul cu arii din opere şi operete, susţinut de Felicia Filip. În mod vădit, copiii care cresc şi se formează în frumosul nostru oraş pot beneficia de o aleasă educaţie culturală, fără ca părinţii să fie supuşi la cheltuieli excesive în acest sens, fapt pentru care nu putem decât să fim recunoscători Primăriei Târgu-Mureş, prin grija căreia au loc spectacolele cu intrarea liberă. Mai este necesar doar ca interesul să fie pe măsura eforturilor organizatorilor, pentru a obţine formula perfectă a unui oraş cu o frumoasă arhitectură socială.

Lasă un comentariu