„S.R.I. este învestit cu atâta încredere încât nimeni nu ştie cu ce se ocupă exact (…) Te uiţi la George Maior, Eduard Hellvig … şi înţelegi: informaţie, prostie, incompetenţa competentă atingând perfecţiunea" (Mihai Radu, revista Caţavencii).
Oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva, cu privire la integritatea şi onestitatea acţiunilor secrete sau „la vedere" întreprinse de S.R.I., este cu neputinţă să rămâi indiferent la faptul că nu mai puţin de 14 demnitari şi oficiali ai Statului Român şi-au asumat responsabilitatea, cu riscurile aferente, să incrimineze public implicarea instituţiei în operaţiuni care o plasează în afara legii şi astfel să ne întărească suspiciunea că tot ceea ce defineşte ideea de democraţie este în cele din urmă o mascaradă menită să ne transforme pe toţi într-o biată masă de manevră orchestrată aberant: trei preşedinţi (Constantinescu, Băsescu, Antonescu), un prim-ministru (Ponta), un ministru de externe (A. Severin), un preşedinte al Curţii Constituţionale a României (A. Zegrean), doi parlamentari (V. Marian, E. Udrea), trei generali (D. Dumbravă, I. Talpeş, I. Dedu), un procuror (A. Lele), doi ziarişti (I. Cristoiu, C. V. Tudor) …În cele ce urmează, cu regretul de a constata că funcţiile de comandă ale S.R.I. sunt atribuite de politicieni iresponsabili pe mâna unor neaveniţi, v-aş ruga, stimaţi cititori, să reflectaţi la „profesionalismul" a trei din „capii secreţi" asupra cărora au fost exprimate acuzaţii de abuz sau incompetenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu:
G. C. Maior a fost, până de curând, director al S.R.I. A fost numit în funcţie la propunerea social-democraţilor „ofiţerului acoperit" V. Ponta, la care i-a şi fost naş de cununie, probabil stafful P.S.D. fiind „impresionat" că tatăl lui G. C. Maior, fost lider al P.C.R. la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, ne-a făcut ţara de râs la pre-arbitrajul româno-maghiar din 1995 de la Atlanta, or poate pentru faptul că bunicul lui dinspre tată, Carol, a fugit din Dăbâca deoarece, în perioada horthystă, îi înhăma la jug pe copiii români care nu ştiau limba maghiară. Mă rog, dincolo de nuanţele originii sale „sănătoase", este bine de ştiut că omul despre care colegii spun că îşi vopsea părul şi unghiile, G.C. Maior, a încălcat principiul echidistanţei S.R.I. prin ingerinţe inadmisibile în viaţa politică: în campania prezidenţială din 2014 a declarat public că E. Udrea este cel mai onorabil candidat în alegeri, divulgându-i totodată „secretul" cum că era filată de S.R.I.; s-a interpus în „tragerea sforilor" între Guvern şi Preşedinţie; nu a fost străin de marginalizarea lui Crin Antonescu şi a P.N.L. - ului etc. Gafele lui, ţinute lanţ, nu s-au rezumat doar la nesocotirea statutului S.R.I. (prin încălcarea H.G. 585, care interzice accesul persoanelor străine în sediul instituţiei, prin acceptarea vizitelor unor persoane ca E. Hellvig, E. Udrea, R. Moraru), ci şi la unele imixtiuni impardonabile care au inflamat societatea civilă, referitoare la probleme sensibile care ţin de prerogativele Justiţiei şi Presei. Astfel: Justiţiei i s-a făcut un afront când, în 2012, G. C. Maior a declarat, încălcând legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, că există judecători şi procurori care colaborează cu serviciile de informaţii: „Există ofiţeri activi între magistraţi (…) Nu există nici o incompatibilitate legată de activitatea serviciilor în raport cu membri ai Parlamentului sau cu puterea judecătorească. Este o declaraţie fermă". Imediat, specialiştii în Drept ai Asociaţiei de Monitorizare a Justiţiei l-au „sancţionat" protestatar, amintindu-i că, legal, este interzis oricărui magistrat să fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al Serviciilor de informaţii.
Apoi, cu o insistenţă de neînţeles, G. C. Maior a ieşit complet şifonat în urma presiunilor făcute ca să impună Legea Securităţii Cibernetice la C.C.R. prin care propunea pedepse cu închisoare pentru clienţii care nu anunţau în termen de 24 de ore cartelele telefonice nule şi posibilitatea ca S.R.I. să evite mandatul judecătoresc pentru a avea acces la datele stocate în infrastructura cibernetică. A fost pentru prima dată când acest tip de legislaţie restrictivă, cunoscută sub denumirea de „pachetul Big Brother", s-a înaintat în Europa în dezbatere parlamentară! Din păcate, chiar şi după ce C.C.R. a declarat Legea propusă de S.R.I. ca neconstituţională, G. C. Maior nu a cedat şi, perseverând în intenţia promovării unor acte normative neconstituţionale şi în ameninţări la adresa adversarilor Legii Securităţii Cibernetice, l-a determinat pe preşedintele C.C.R., A. Zegrean, să denunţe presiunile ca legea să fie promovată (deşi acum ne vorbeşte din noua postură de ambasador al României în S.U.A., neavând dreptul de a se pronunţa în probleme de politică internă, G. C. Maior declară într-un interviu în ziarul Evenimentul zilei: „să fim pregătiţi pentru decizii grele (…) legi care nu sunt foarte populare nici din punct de vedere al securităţii")! Această perseverenţă în atitudinea lui, care ne conduce la gândul că într-adevăr neisprăviţii din fruntea Statului Român pot să ne distrugă mai abitir decât bombele de ultimă generaţie, a indus definitiv în mentalitatea colectivă temerea că S.R.I. dovedeşte aroganţă şi agresivitate faţă de drepturile şi libertăţile opiniei publice.
Presei i-a „servit" o „bucurie neaşteptată" când, sporind deruta în redacţiile din mass-media pretins independentă şi în rândul marilor consumatori de „ştiri", G.C. Maior a declarat că S.R.I. are şi în Presă ofiţeri acoperiţi. Declaraţia lui a stârnit derută, suspiciuni între jurnalişti, pentru ca în cele din urmă, de exemplu, preşedintele TVR, S. Tănase, să solicite S.R.I. printr-o scrisoare „să-şi retragă ofiţerii acoperiţi din televiziunea publică".
În sfârşit, în materie de impertinenţă, ar mai fi de adăugat şi aspectul că, în problema existenţei unui centru al C.I.A. în România, identificat de ziarele francez „La Liberation" şi german „Der Spiegel" cu un centru de detenţie, avem de-a face din nou cu o atitudine sfidătoare prin care G. C. Maior, de a cărui „prestaţie" deplorabilă prevăd că România nu va scăpa prea curând, a ţinut morţiş să ne convingă pe toţi, în ciuda altor declaraţii contrare (aparţinând preşedintelui Iliescu şi consilierului său, Talpeş), că informaţia în cauză nu este reală! Însă ce imaginaţie cinică trebuie să ai, totuşi, ca să pretinzi unui popor să creadă pe cineva care interpretează istoria după ureche, nu pe cei care o şi fac! În cele din urmă, G. C. Maior a demisionat din S.R.I. cu toate că, atenţie, preşedintele mason Iohannis a declarat că demiterea acestuia din funcţie nu figurează pe agenda sa! Agenda sa?
