În „priveliștea exotică a Moscovei" - pentru a folosi o exprimare aproape lirică a autorului Roger Moorhouse -, capitală a URSS și „izvorul comunismului mondial", pe aeroportul „Kondinka", la 23 august 1939, aterizau cele două avioane germane Foke-Wulf Condor, moderne, cu patru motoare. Clădirea aeroportului moscovit era împodobită cu drapele germane și sovietice: zvastica hitleristă, alături de secera și ciocanul! O asociere, o vecinătate de neconceput! Totul, în acordurile imnului „Deutschland, Deutschland, über alles" și ale „Internaționalei". Sub atenta supraveghere a unor ofițeri Gestapo și ai NKVD, numai ochi și urechi. Ioachim von Ribbentrop, ministrul de Externe al lui Hitler, împarte, generos, zâmbete, însoțite de salutul nazist. Paradoxal, în inima Kremlinului! Pentru Ribbentrop și ai lui, URSS nu mai era bolșevismul „o crimă infamă împotriva umanității", un „avorton infam", cum se exprima, plin de furie, cu ceva vreme în urmă, Adolf Hitler. Iar pentru gruzinul Iosif Vissarionovici Stalin, „tătucul popoarelor", Hitler nu mai era un „alienat mintal", un „idiot". Dușmănia surdă, între Germania nazistă a lui Hitler și URSS a lui Stalin, acea „închisoare a popoarelor", dispăruse. Fiecare parte avea calculele și interesele ei.
Germania nutrea extinderea spre Est, dar și ocuparea întregului Vest, așa cum Hitler prorocea în „Mein Kampf", iar URSS avea și ea acele gânduri ascunse și calculele ei secrete, privind Polonia, Basarabia, Țările Baltice! Un moment al istoriei în care se adevereau spusele lui Churchill: „În politică nu există sentimente, ci doar interese!".
Delegația germană, condusă de Ribbentrop, căreia i s-a alăturat ambasadorul Germaniei la Moscova, von Schulenburg, este primită de Stalin și de noul ministru de externe, Veaceslav Molotov, îmburcat în funcție în locul evreului Maxim Litvinov, arestat de NKVD. El, Molotov, este cel care declara, în 1939, că misiunea lui este „să extindă granițele URSS". Un adevăr fundamental al intențiilor sovietice. URSS urmărea expansiunea teritorială și răspândirea comunismului. Pactul de neagresiune, cu Germania nazistă, cunoscut sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov, îi oferea lui Stalin posibilitatea, după o expresie, „să scuture copacul". Ins „perfect cufundat în sânge", „unul dintre idioții cei mai implacabili", Veaceslav Molotov devenise un executant perfect al ordinelor lui Stalin, supus, ascultător, bun de ședințe, executant preferat, motiv pentru care Lenin cândva îl numea „Fund de Fier", înainte fiind „Fund de Piatră". La Berlin, ministru de Externe al lui Hitler devenea Ribbentrop, un lingușitor, fost ambasador la Londra.
Hitler dorea parafarea tratatului de neagresiune germano-sovietic, cât mai repede, pentru a invada Polonia, invazie planificată, inițial, pentru 26 august 1939. Pactul, încheiat pe 10 ani, avea șapte alineate, cu texte scurte, căruia i se adăuga „Protocolul secret", cu doar patru alineate, privind sferele de influență, vizând Polonia, Basarabia, Finlanda, Estonia, Lituania și Letonia, acestea, până la fluviul Dvina, fiind a fi împărțite, prin acea „alianță a diavolilor", de către Germania și URSS.
După semnarea pactului de neagresiune sovieto-german, are loc o recepție, cu șampanie și caviar. Stalin bea în sănătatea führerului, după care urmează toasturile lui Molotov și Ribbentrop. Veselie. Satisfacție. Fotograful lui Hitler, Heinrich Hoffmann, îi prinde „în cadru", triumfători și aroganți, pe Molotov și Ribbentrop, dar și pe Stalin, în celebra lui tunică, sub privirile lui Lenin dintr-o fotografie de pe perete. Cei uniți de sânge își dau mâna. „Cu aceasta, viața a milioane de europeni se va schimba pentru totdeauna", scrie autorul cărții - Roger Moorhouse.
Sub pretextul Danzig, la 1 septembrie 1939, Germania atacă Polonia. Frontiera germano-polonă este călcată și depășită de 60 de divizii, 2.500 de tancuri, un milion de soldați, de avioane „Messerschmitt" și „Stuka". O demonstrație de forță! Urmează execuții în masă, incendieri, crime abominabile, o barbarie, comportamentul cu sălbăticie al ocupantului, după îndemnul lui Hitler: „Fără milă!". Dar și fără nicio logică în omoruri!
La 17 septembrie 1939, conform înțelegerii și Pactului de neagresiune „Ribbentrop-Molotov", ambasadorul Poloniei la Moscova este chemat la Kremlin, înmânându-i-se o notă ultimativă din partea sovietică, notă alcătuită de sovietici, împreună cu ambasadorul german la Moscova, von Schulenburg, pentru a i se înmâna, de fapt, declarația de război. Jumătate din Polonia era anexată Germaniei, iar Polonia Răsăriteană era ocupată de URSS. Casta poloneză urma să fie lichidată de tăvălugul moscovit, în urma colaborării cinice germano-sovietice. O dramă! Arestări, asasinate, decapitarea Poloniei. 10.000 de polonezi sunt reținuți de NKVD, 40.000 cad prizonieri de război (20.000 de ofițeri ai armatei poloneze, uciși, în aprilie 1940, la Katyn), oameni deportați, trimiși în gulagurile siberiene. Tuturor acestor nenorociri li se adăuga și ghetoul din Varșovia. Deportări, în patru rânduri, în Kazahstan, Arhangelsk, Siberia.
Culme a cinismului germano-sovietic, la un prânz sărbătoresc, după „victoriile" celor doi agresori, reprezentantul lui Hitler în Polonia, Hans Frank, și șeful delegației sovietice, Aleksandr Alexandrov, se gratulau: „Împreună cu mine - spunea Hans Frank - fumăm țigări poloneze, pentru a simboliza faptul că am aruncat Polonia în vânt!". Ce ciudate vremuri, ce pagini întunecate și însângerate ale istoriei! Două regimuri, diametral opuse, nazist și sovietic, instalate pe teritoriul Poloniei, își dau mâna. Ca agresori mizerabili, care și-au împărțit, frățește, prada!
Urmează semnarea „Tratatului de frontieră și de prietenie", frontiera fiind stabilită pe Bug. Semnează ticăloșia asta nouă Ribbentrop și Stalin. Așa se face că Germania nazistă, a lui Hitler, și Uniunea Sovietică, a lui Stalin, devin vecine, cu graniță comună. Că așa se scrie istoria?! În decembrie 1939, Adolf Hitler îi trimite salutări lui Stalin, cu prilejul zilei de naștere a noului aliat, urmat, în același gând, de von Ribbentrop. Armonie și prefăcătorie! Cu același entuziasm răspunde și Iosif Vissarionovici Stalin: „Prietenia dintre popoarele Uniunii Sovietice și Germaniei, cimentate în sânge - spunea Stalin -, are toate motivele să fie solidă și durabilă!". Într-adevăr, o „prietenie cimentată în sânge" polonez! Cât de durabilă era ea, această „prietenie", se va vedea, în iunie 1941!
De acum încolo, soarta și istoria unor locuri ale Europei se precipită, în sensul împărțirii prăzii între lacomii barbari ai vremii, conform Pactului Ribbentrop-Molotov. La 22 septembrie are loc, la Brest-Litovsk, o paradă comună a „învingătorilor" germani și sovietici. După eliminarea ultimelor pungi de rezistență polonă și deportarea, în masă, a polonezilor, au loc ultimatumurile date Țărilor Baltice, urmate de tratatele de asistență mutuală sovieto-estonian, sovieto-lituanian, sovieto-leton.
Incidentul de la Manila furnizează Moscovei un „casus belii" împotriva Finlandei, pe care sovieticii o invadează. Postul de frontieră din satul finlandez Manila, ca și incidentul Gleiwitz din Polonia, oferă URSS pretextul pentru atacul și invadarea Finlandei. 130.000 de finlandezi, printr-o luptă crâncenă, se opun celor 500.000 de soldați sovietici. Motivată să se apere, Finlanda i-a hărțuit pe sovietici, prin acele surprinzătoare „patrule pe schiuri", prin numita strategie „Belaia smert" („Moartea albă").
În vest se derulează invadarea Norvegiei și a Danemarcei, de către Germania nazistă, urmată de invadarea, de către trupele germane, a Franței și a Țărilor de Jos. La 14 iunie 1940, trupele germane, depășind „Linia Maginot", întră în Paris.
După vizita lui Molotov la Berlin, Ungaria și România se alătură Axei, ca și Bulgaria.
În Răsărit, Stalin își întoarce privirea spre România, înaintând, la 26 iunie 1940, ultimatumul către guvernul de la București, ocupând, la 28 iunie - conform notelor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov -, Basarabia și nordul Bucovinei, drept „daune compensatorii", pentru cei 22 de ani, de când a avut loc unirea lor cu România. Un român din Cernăuți, martor la acea durere, declara: „Aveam senzația că s-a pogorât iadul pe pământ (…) Clopotele bisericilor băteau, scoțând un dangăt funebru. Oamenii plângeau! Unii îngenuncheau și se rugau. Mulți erau într-o stare de șoc. Un bocet înăbușit rezona pe străzi". Sovietizarea era la ordinea zilei.
Stalin și Hitler au împărțit, între ei, o mare parte din Europa. Trupele celui de al treilea Reich stăpâneau, sub Hitler, Franța, Norvegia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, ceea ce îl făcea pe Goebbels să clameze, ca o trezire: „Stalin - jefuitor de morminte (…) Poate va trebui să ne mișcăm împotriva sovieticilor până la urmă (…) Poate vom fi forțați să facem pași împotriva acestora, cu orice preț. Și să împingem acest spirit asiatic afară din Europa, în Asia, unde îi este locul!".
Brusc, macazul vremurilor schimbă relațiile germano-sovietice, stabilite prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Jocul Moscovei, de-a șoarecele și pisica, se schimbă și el.
La Kremlin rulează filmul, „Alexandr Nevski", care-i deranjează pe nemți, și este retras, iar unii oameni lucizi ai timpului se întreabă dacă „Ascensiunea lui Arturo Uj", a lui Hitler, poate fi oprită la timp. În august 1939, la Berchtesgaden, Hitler spunea: „Stalin și cu mine suntem singurii care vizualizăm viitorul. Așa că, în câteva săptămâni, îi voi strânge mâna lui Stalin la frontiera comună germano-sovietică și, împreună cu el, voi trece la împărțirea lumii!". Dar se împute brânza, prevestind acea ruptură previzibilă, după ce - cum spunea Curchill -, „pactul sovieto-german a produs o explozie mondială". Țelul final al URSS era răspândirea revoluției comuniste, mondiale, Kremlinul urmându-și „propriul joc".
Prin Andrei Vâșinski, adjunctul lui Molotov, încep alte negocieri tensionate, urmate de prezența lui Veaceslav Molotov la Berlin, la o întâlnire cu Hitler, apoi, prin Conferința Dunării, va avea loc prima breșă serioasă în relațiile germano-sovietice. Așa se face că, în dimineața de 18 decembrie 1940, Hitler a emis directiva nr. 21, dând ordin forțelor sale militare să se pregătească „să zdrobească Rusia sovietică, într-o campanie rapidă". „Era dangătul clopotului de moarte al pactului sovieto-nazist, iar «Operațiunea Barbarossa» se născuse". Un pact, într-adevăr, cu o viață ulterioară bizară. Urmează, prin ordinul lui Hitler, „Operațiunea Barbarossa", atacul Germaniei împotriva URSS, la 22 iunie 1941, dovedindu-se, încă o dată, că între hoți onoare nu poate fi!
Un război sângeros, dus până la dezastrul de la Cotul Donului - Stalingrad, în care Rusia bolșevică va triumfa, rezistând trupelor lui Hitler, care, ținea să strige „hop!", până n-a sărit încă șanțul: „Inamicul este deja zdrobit!".
„Arareori politica înaltă și istoria întunecată - scrie autorul - au fost atât de strâns împletite".
În aprilie 2009, Parlamentul European avea în vedere, pentru scoaterea din umbră a rușinosului Pact Ribbentrop-Molotov, o rezoluție care propunea ca ziua de 23 august să fie recunoscută ca „Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului". Au fost și voci în dezacord: 30 de europarlamentari s-au abținut de la vot. Iar Rusia, ca țară, se opunea, categoric!
Felicitări traducătorului, domnul avocat Nicolae-Dan Cetină, care ne oferă, ca și în cazul celorlalte cărți, o traducere excelentă. Creator în limba română din engleză, domnul Nicolae-Dan Cetină lasă plăcuta impresie că ne oferă nu o traducere, ci o carte scrisă în frumoasa noastră limbă românească!
