DIABETUL FAVORIZEAZĂ MALADIA ALZHEIMER

Distribuie pe:

Oamenii de știință suedezi de la Institutul Goteborg din Stockholm, citați de descopera.ro, îi avertizează pe cei cu diabet tip 2 că, dacă nu își țin sub control nivelul glicemiei și nu se abțin de la zahăr, sunt expuși riscului de a dezvolta o formă de demență, cum ar fi maladia Alzheimer.

„Legătura dintre diabet și boala Alzheimer a fost stabilită în cadrul unui studiu, derulat pe parcursul a 8 ani, timp în care au fost monitorizați peste 350.000 de diabetici cu vârsta de peste 50 de ani. Participanții nu aveau nicio problemă cognitivă, însă, la final, am aflat că pacienții care nu și-au supravegheat nivelul glicemiei prezentau un risc dublu de a fi spitalizați din cauza demenței, comparativ cu ceilalți diabetici.

Cum se explică asocierea dintre glicemia necontrolată și riscul demenței? Creierul are nevoie de glucoză pentru a funcționa corect. În caz de creștere (hiperglicemie) sau de scădere (hipoglicemie), creierul poate deraia și astfel apar tulburările cognitive. Hiperglicemia afectează pereții vaselor mici de sânge care hrănesc și oxigenează creierul, ceea ce mărește riscul demenței de tip Alzheimer", explică specialiștii suedezi.

Totuși, ei adaugă că studiul aduce o abordare interesantă a relației dintre diabet și demență, dar nu este suficient pentru a înțelege amploarea proceselor care duc la apariția tulburărilor cognitive la persoanele diabetice. 

Lasă un comentariu