Referindu-se la anomaliile din societatea românească postdecembristă, un analist observa, cu deplin temei, că în România întreprinzătorii au fost desemnaţi de stat, care mai până azi n-a scăpat de mania de a controla tot. Rod al acestei optici, în roluri de manageri au fost distribuiţi numai oameni în care „sistemul" avea maximă încredere. Drept care, greii afacerilor din România au primit deja titulatura de baroni. Sub ei, se poziţionează baroneţii sindicali, iar şi mai jos, practicanţii aşa-ziselor profesii liberale. Ce au ei în comun? Faptul că milionarii - apăruţi pe bandă rulantă, cu „trecerea" spre miliardari - au fost numiţi, nu câştigători ai unui concurs. Toţi au, însă, un numitor comun: sunt din două materiale: unii-s de paie, alţii-s de carton.
Cine a plătit (şi plăteşte) nota de plată? Prostimea, care compensează cu o taxă nouă sau extensia uneia vechi, favorurile (contractuale) acordate de stat. Iar, când scapă de dări şi dijme, prostimea încape pe mâna breslaşilor de tot soiul, de la notari şi experţi fiscali la evaluatori şi lichidatori judiciari.
În aceste condiţii, nu e de mirare că inflaţia scade (ori creşte) la comandă, că statul, încă, controlează direct sau indirect salariile şi preţurile, în loc ca acestea să fie stabilite prin mecanismele naturale ale unei pieţe libere, care premiază eficienţa şi îi elimină pe cei necompetitivi.
Trăim, aşadar, încă, într-un capitalism…de paie, asezonat cu milionari (miliardari)… de carton. Din păcate.
