SERAFIM DUICU - FEŢELE CUVÂNTULUI

Distribuie pe:

Cartea apărută sub acest titlu la Editura Nico din Tg. Mureş, sub îngrijirea doamnei prof. Valerica Duicu, soţia scriitorului, şi prefaţată cu profesionalism şi competenţă de către poetul Nicolae Băciuţ, se vrea a fi biografia spirituală a omului iubitor de carte, de adevăr, de istorie a neamului, de ţarăşi de cuvânt rostit în limba română - cărturarul Serafim Duicu. Recompunem din cele 738 de pagini şi din cele 322 de articole publicate biografia unui om pentru care viaţa a fost un zbor..., un tril..., o pădure umblătoare..., un vis..., un eu frumos / în jurul căruia se-nvârte universul... Şi stăm uimiţi şi nu ne vine să credem că au trecut - iată! - aproape 20 de ani de când pe cărări în sus de zare / neumblate de picioare a plecat, ademenit de potecile ne-ntoarse, în căutarea astâmpărului râvnit...

Îl căutăm în pagini de carte şi-l găsim Om la fel de uimit ca şi noi de trecerea timpului: Nu-mi vine să cred, stau uimit în faţa calendarului, socotesc de mai multe ori trecerea anilor şi ajung la aceeaşi cifră 60...Şi nu-mi vine să cred că Ion Apostol Popescu are 60 de ani!... scria în 6 martie 1980 Serafim Duicu, reproducând în acelaşi articol poemul lui Ion Apostol Popescu Poate vă amintiţi care începe sfâşietor cu întrebarea Mă mai cunoaşteţi cumva? (Sunt Ion Apostol Popescu / paraclisierul frumuseţii / tuturor toamnelor de pe Someş...)

Îl căutăm în pagini de carte şi-l descoperim pe cronicarul literar de certă valoare, care a avut şi - prin tot ceea ce a scris continuă să aibă- un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte valoarea operelor literare, filozofice, folclorice pe care a ales să le judece şi să le ierarhizeze cu onestitatea, cu responsabilitatea şi cu dreptul celui care - îndelung-truditor pe altarul cuvântului - a ajuns să-i cunoască acestuia toate feţele.

În aceleaşi pagini de carte, îl descoperim pe profesorul şi pe cărturarul Serafim Duicu subjugat de frumuseţea şi importanţa luminismului românesc şi a Şcolii Ardelene care şi-a trimis liniamentele sale fundamentale spre toate perioadele de culturăşi sensibilitate ulterioare ale culturii române până azi. Serafim Duicu are convingerea că în perioada luminismului s-au pus de fapt bazele culturii române moderne, ceea ce a făcut ca fenomenul să fie unul iradiant şi coagulator. Corifeii Şcolii Ardelene - Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuil Micu-Clain - i-au fost faruri şi modele pe drumul devenirii profesionale.

Ne aplecăm cu interes asupra paginilor cărţii şi ne trezim în faţa unui critic teatral de o neaşteptată forţă, gravitate şi pasiune pentru cititorul care nu ştie că Serafim Duicu a fost profesor universitar la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş.

Analiza jocului actorilor e complexăşi plină de observaţii care scapă spectatorului neavizat, opiniile extrem de corect şi expresiv for-mulate despre contribuţia regizorului şi-a scenografului reliefează sinceritatea şi mărinimia celui care nu-şi trădează nicicând convingerile şi certitudinile, analiza textelor dramatice scoate la iveală subtilităţi de gândire şi exprimare caracteristice doar marilor personalităţi.

În general, cronicile teatrale debutează cu o sintetică, dar cuprinzătoare şi extrem de relevantă definiţie a spectacolului care-l ajută pe cititor în formarea unei opinii clare nu doar despre jocul actorilor, ci şi despre textul dramatic.

Răsfoim paginile cărţii şi-l găsim mereu atent la şi mereu implicat în fenomenul cultural. Calitatea sa de ministru secretar de stat la Ministerul Culturii i-a adus fără îndoială onoare, dar şi motive de dezamăgire: Se vorbeşte astăzi foarte mult despre cultură, scria el în 1992. Vorbesc şi neaveniţii, veleitarii. Asta, deoarece cultura înnobilează, aureolează... Cultura nu mai este o tarla a tuturor şi a nimănui.

Ea presupune competenţă, competitivitate, performanţă în unul- două domenii.

Din nou opiniile sale sunt clare, lucide, exprimate sub forma unor sentinţe.

Îl deranjează amatorismul, lipsa de interes, neimplicarea celor care au în mâinile lor destinul culturii. Ştie mai bine decât oricine că în oricare din înfăţişările ei, cultura este factorul prin care orice ţară, orice sistem politic, orice persoană bate la porţile eternităţii.

Serafim Duicu a bătut la porţile eternităţii prin tot ceea ce a făcut.

O dovedeşte din plin şi materialul strâns cu răbdare, cu dragoste, cu devotament, cu dăruire şi cu responsabilitate de către soţia scriitorului, prof. Valerica Duicu. Ochiul de veghe cu care i-a fost alături în timpul vieţii a rămas treaz şi după moartea acestuia. Valerica Duicu ştie că un om îşi legitimează existenţa prin lupta şi dorinţa de a lăsa în urmă lumină, luminându-i pe alţii. Şi-a propus să continue însăşi ceea ce a însemnat prioritate, frumuseţe, bucurie şi lumină în viaţa soţului ei. Valerica Duicu ştie că feţele cuvântului sunt feţele omului care i-a fost alături ca profesor, ca soţ, ca prieten, ca tată al copiilor ei, ca scriitor, ca om de carte, ca OM.... Se cuvine să-i aducem cuvânt de mulţumire pentru darul făcut celor care şi-l amintesc pe Serafim Duicu ca pe o mare personalitate a culturii române.

Se cuvine să le mulţumim fiilor lui Serafim Duicu, Lucian şi Rareş, pentru frumoasa şi inspirata copertă a cărţii care ne aminteşte atât de sugestiv de locul naşterii scriitorului. Se cuvine să ne bucurăm de asemenea restituiri care aduc în actualitate viaţa şi truda unor mari cărturari.

 

Lasă un comentariu