Cele mai bune proiecte din Mureş, la Anuala de Arhitectură! Există un Ordin al arhitecţilor din Mureş!

Distribuie pe:

La invitaţia tinerei Ioana Lazăr, absolventă de Drept, sâmbătă dimineaţa, am asistat în cadrul „Anualei de Arhitectură Mureş 2015" la o conferinţă, organizată în principal de arh. Angela Kovacs, preşedinte OAR Mureş, arh. Adriana Raus şi arh. Lehel Farkas, precum un adevărat curs de arhitectură. Pentru prima dată, am aflat cu suprindere că există acest Ordin, cu sediul într-o foarte elegantă clădire nouă, tip „zgârie-nori", de pe strada Aurel Filimon nr. 19, în spatele Casei de Asigurări, găzduind mai multe firme, o clădire de o...arhitectură cum nu sunt multe, cel puţin în zonă! Am asistat, timp de aproape o oră, la o prezentare a arhitecturii pe plan mondial, din punct de vedere cronologic, de către doamna Ana Maria Zahariade, arhitect, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, după care, la Galeriile Luxor, am văzut vernisajul fotografiilor unor clădiri... spectaculoase, cum este cea de la Otopeni, create de arhitecţi mureşeni aparţinând acestui Ordin. Expoziţia cu cele 35 de proiecte va fi prezentată în oraşele judeţului, timp de câteva zile. Evenimentul „Anuala de Arhitectură Mureş 2015" a prezentat cele mai bune proiecte de arhitectură realizate în cadrul filialei Mureş în ultimii doi ani. Ierarhizarea proiectelor a fost realizată de către un juriu alcătuit din personalităţi în domeniul arhitecturii, precum şi din afara lui, promovând şi recompensând excelenţa în arhitectură. Prin aceste acţiuni, Ordinul Arhitecţilor din România îşi propune să deschidă domeniul arhitecturii spre societatea utilizatoare a produsului de arhitecturăşi astfel să favorizeze dialogul dintre specialist şi beneficiarul său.

 

Lasă un comentariu