Proiectul prezentat luni seara de Compania Replika la Teatrul Ariel a fost o noutate, regizorul Radu Apostol, cadru didactic la UNATC, a întâmpinat publicul şi a ţinut, după spectacol, şi o conferinţă despre ce înseamnă de fapt teatru educaţional. Nu ştiu cât au înţeles copiii, este şi... replica lui, dar s-au simţit foarte bine cei care au fost în sală, în acest spaţiu de lux, cum îl numeşte regizorul, absolut impresionat de el, pentru cine nu ştie, a fost iniţial un cinematograf... evreiesc, în raport cu spaţiul de la Bucureşti, unde compania funcţionează, după spusele lui, într-o fostă fabrică...Mai interesantă a fost pentru adulţii aflaţi în sală, care au primit la sfârşit şi cărţi explicative a ceea ce au văzut pe scenă, conferinţa de la sfârşit. Prezentarea scenariului de spectacol Familia Offline este re-şcolarizarea, cu scenele „în pericol", „haideţi la şcoală", „Spania, Spania, cutia este mama mea", „mamă, am mai crescut", „căpşunar-singur", „ajuto me", „mamă, au fost cuminţi". Turneul face parte dintr-unul care include mai multe oraşe din ţară, care îşi propune să aducă realităţile copiilor rămaşi singuri acasă mai aproape de comunităţile direct afectate. Din broşura scrisă de alt cadru didactic de la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti, Nicolae Mandea, aflăm concret ce înseamnă teatrul educaţional.„Nu mai alergaţi după diplome, nu vă folosesc la nimic". Mariana Câmpeanu, către tinerii liberali, 1 septembrie 2013. Autoarea scenariului acestui proiect este teatrologul Mihaela Michailov. „Rolul profesorului în modelul bazat pe Teatrul Educaţional este foarte asemănător celui pe care părintele, bunicul, fratele sau sora mai mare, prietenii îl exercită asupra copilului. Profesorul reprezintă, primordial, un reper de securitate şi de siguranţă pentru elev, şi nu unul de autoritate, reprezintă un partener de joc. Educaţia prin teatru educaţional este o prelungire a celor şapte ani de acasă. Copilul se formează prin joc. Valorile fundamentale sunt spontaneitatea, creativitatea, spiritul de echipă. Nu se oferă premii, nu se dau coroniţe, diplome, nu se dau note, singura competiţie este cea cu tine însuţi". Copiii au fost actorii principali, cei profesionişti au stat efectiv în umbra lor, Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu, de la Teatrul Mic, au jucat nişte roluri efectiv... ingrate, ea, de exemplu, în travesti, rolul unui moş senil cu barbă de Moş Crăciun în anumite poze de pe FB, în acelaşi spectacol, aici, cu mustaţă, voce răguşită, dezgust şi flatulenţe, care chiar nu cred că erau necesare, dar probabil a vrut să sublinieze cu un scop stridenţa senilităţii personajului, moşul cu care rămân bieţii copii acasă când părinţii le pleacă la muncă în străinătate, în cărucior cu rotile. Partea bună a personajului a fost doar... steagul tricolor agăţat de cărucior, care era însă rupt, semn că limba română e în foarte mare pericol. Nu ştiu de ce personajul vorbeşte şi ungureşte, probabil că autorul scenariului a vrut să arate că senilitatea e valabilă pentru toate limbile şi etniile, fără discriminări. Eu o prefer pe actriţă însă în spectacolul „Ca pe tine însuţi", aparţinând aceluiaşi regizor, şi sper că în viitor va alege mai bine astfel de roluri, analizând fotografiile din proiect, nu ştiu de ce nu a ales alt personaj pentru Târgu-Mureş, fiindcă apare şi în rol de... femeie, cu ţinută chiar atrăgătoare, tot în Teatrul Educaţional de la Compania Replika, şi, dacă nu mă înşel, chiar în acelaşi spectacol, care probabil are mai multe variante. Dar având în vedere că au fost şi copii... afoni pe scenă, regizorul specificând că nu calităţile vocale sau fizice au primat ci încurajarea lor de a se „juca", cred că actorii au vrut şi ei să dea în mintea copiilor. „Teatrul Educaţional mizează pe o pedagogie a experienţei colective de viaţă, prin intermediul căreia copiii învaţă împreună să se formeze, experimentând situaţii şi contexte care îi ajută să înţeleagă lumea în care trăiesc". Aşadar, toţi avem bătrâni acasă, de care trebuie să avem grijă, aşa că încerc să înţeleg şi acel personaj...foarte ciudat, cu care Mihaela Rădescu a reuşit să mă şocheze, probabil ăsta a fost şi scopul. Din păcate, de cele mai multe ori, actorii sunt nevoiţi să joace roluri care nu le plac. Puţini sunt cei care au curajul să refuze oferte. La acest proiect, partea bună e că publicul are acces gratuit la reprezentaţii şi materiale explicative, fiindcă Radu Apostol spune că înţelege foarte bine de ce efectiv 70 % din populaţia României nu a călcat niciodată într-o sală de teatru: „dacă vine o familie, costă cel puţin 30 de lei ieşirea, biletele plus transportul, sucurile şi gustările aferente". Important în ce am văzut luni este „sentimentul comuniunii" şi muzica lui Bobo Burlăcianu, textele cu utilitatea mersului pe bicicletă şi consumării iaurtului, e un spectacol de jocuri şi exerciţii, dar mai ales drapelul roşu-galben-albastru care se plimbă foarte ostentativ, deodată cu căruciorul personajului interpretat de Mihaela Rădescu, pe tot parcursul spectacolului, singura imagine cu care rămân cei care văd... doar fotografiile, fiindcă atât se rămâne de obicei din spectacole de teatru, ca şi cu cronicile. Acest proiect este pentru copii, dar din spectacol înţeleg greu şi adulţii.... poate că ar trebui să se revină cu alt spectacol mai reprezentativ pentru a se înţelege termenul. Radu Apostol e deschis acestei propuneri, ţinând să sublinieze parteneriatul cu Teatrul Ariel şi directorul Gavril Cadariu. E o bucurie pentru cei care au avut ocazia, ca şi la spectacolul Oanei Pellea, să se simtă minunat în acest spaţiu... de lux, cum îl numeşte regizorul din Bucureşti, motiv pentru care Teatrul Ariel merită felicitări de două ori!
