„PUNȚILE DE LUMINĂ" DE LA TÂRGU-MUREȘ-MANIFEST PRIN CULTURĂȘI ARTĂ (II)

Distribuie pe:

Tot în 1970, un alt film românesc de referință, „Reconstituirea", avea să fie retras din cinematografele țării la doar câteva zile de la prima proiecție. Sunt două filme cu teme diferite, supuse aceleiași cenzuri.

Filmul „Doi bărbați pentru o moarte" este o pledoarie pentru solidaritate, pentru prietenie, pentru toleranță, pentru iubire, bună înțelegere între semeni, indiferent de etnia lor.

Inexplicabil de ce nici azi nu se difuzează acest film, când există tensiuni interetnice, dar nu mai există cenzura ideologică! Poate că unora nu le convine ca privitorii la acest film să facă niște conexiuni, să aibă revelația că, de fapt, tensiunile interetnice sunt fabricate - alimentate politic. Mari actori în rolurile principale: Ilarion Ciobanu, Monica Ghiuță, Matei Alexandru.

 „Punțile de lumină" de la Târgu-Mureș, prin proiecția filmului lui Gheorghe Naghi, emit semnale luminoase, dacă vreți, care, de fapt, sunt (și) semnale de alarmă, despre o nedreptate care i se face la el acasă, în două epoci diferite, unui film european-mondial, unui mare regizor, unor mari actori! Luminile din „Punți" poartă în ele speranța că vor fi văzute și... auzite în toatățara și mai ales la București!

„Punțile de lumină", manifest prin culturăși artă, pentru întoarcerea la valorile autentice, pentru reașezarea acestora, pentru totdeauna, spre veșnică neuitare, în patrimoniul de aur al culturii, spiritualității românești!

Dar, de ce să nu recunoaștem, în multe situații, „aplicațiile"-experiențele, exercițiile politice de învrăjbire, dau roade: intoleranță, ură, șovinism Nu întotdeauna, viața e ca-n filme! Prietenia, frățietatea, conviețuirea pașnică, nu întotdeauna sunt ca în filmul lui Gheorghe Naghi!

Realități cutremurătoare aveam să aflăm din cuvântul tânărului medic stomatolog brașovean (cu studii universitare la Tg.-Mureș) Mihai Târnoveanu, inițiatorul Acțiunii „Români pentru români"! În sate și orașe ale județului Covasna se întâmplă, s-a întâmplat deromânizarea!

M-a impresionat puternic o tristă realitate dintr-un sat covăsnean, Doboi, dacă nu mă-nșel, unde, o mână de români câți mai sunt, au mers la bisericăși preotul a început să oficieze în limba română. Enoriașii l-au întrerupt și l-au rugat să oficieze în limba maghiară, pentru că nu mai înțelegeau limba maternă! „Vorbim și limba noastră-n altă limbă"?!

O tristă mărturie a unei situații similare a adus și poetul Mircea Dorin Istrate, povestind despre alt sat deromânizat, Bodogaia, de lângă Sighișoara, unde, din când în când, un preot vine la biserica satului (ea a rămas!) și oficiază slujba pentru cei câțiva români care mai populează satul.

Emoționant gestul celor două fiice (clasa a I-a și clasa a II-a), ale debutantei Mihaela Rașcu de a trimite copiilor de români din Covasna și Harghita, doi saci mari de jucării, rechizite, cărți, și, ce este cel mai important, copiii mureșeni vor coresponda cu cei din Harghita și Covasna, prin scrisori, prin telefon. Este important exercițiul comunicării scrise și verbale în limba maternă în această parte de țară! George Roca s-a oferit să-i sprijine pe acești copii editându-le o revistă.

„Punțile de lumină" de la Târgu-Mureș, prin dramaticele realități desprinse din comunicările doctorului Târnoveanu, emit semnale luminoase, dacă vreți, care, de fapt, sunt (și) semnale de alarmă despre tragicul fenomen al deromânizării, care se petrece în mijlocul României! Luminile din „Punți" poartă în ele speranța că vor fi văzute și... auzite în toatățara și mai ales la București!

Clou-ul acestei manifestări a fost fără îndoială, prezentarea cărții lui Roger Moorhouse, „Alianța diavolilor. Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941.", carte apărută anul trecut la Editura Bodley Head și tradusă excepțional de avocatul Nicolae Dan Cetină.

Lazăr Lădariu spunea, elogiind munca traducătorului, de fapt re-creatorului NDC: ai impresia că e e scrisă în românește, nu tradusă!

De înaltăținută cultural-intelectuală, a fost acest moment al manifestării! Un autor excepțional, cu recenzenți excepționali, și, da, o numeroasă (sala arhiplină!) asistență participativă, avizată, fascinată, interesată, captivată!

Este mai mult decât sugestiv titlul cărții, care, celor mai vârstnici le trezește fiori. Este o carte document, un memento către generațiile prezente și mai ales viitoare de a nu repeta ororile trecutelor războaie mondiale.

Au vorbit captivant despre carte și despre excepționala ei traducere, poetul și jurnalistul Lazăr Lădariu, prof. Dimitrie Poptămaș, prof. dr. Valentin Marica, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, scriitorul George Roca, amfitrioana, Mariana Cristescu. Desigur, a vorbit și autorul traducerii, avocatul Nicolae Dan Cetină.

Eu n-am să insist aici pe discursurile domniilor lor, ci pe starea de spirit pe care mi-au creat-o aceste discursuri. Mă număr printre cei care n-au cunoscut „live" ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, dar dintotdeauna am empatizat cu cei care au trăit aceste orori. Primele impresii din război le-am cules chiar din povestirile iubitului meu tată, fie-i amintirea veșnică, despre grozăviile prin care a trecut ca ostaș român care „a ajuns cu frontu' până la Cotu' Donului". Îmi amintesc și acum, primul film „de război" pe care l-am văzut când aveam 10-12 ani: „Normandia Niemen"!

Chiar în ziua întâmplării „Punților" citisem în ediția electronică a unui ziar o știre despre avertismentele americanilor adresate rușilor, să fie atenți când bombardează Siria, să nu greșeascățintele.

Revin în sala „Tonitza". Sincer să fiu, mi-am pus la treabă serios atenția audio-vizuală distributivă. Ascultam cu interes expunerile vorbitorilor, priveam ecranul-fundal pe care se derulau ca ilustrații la temă, imagini de arhivă foarte interesante, cu Hitler, cu Stalin, cu bombardamente, ruine, cadavre, dar, sugestionat de cuvinte, de imagini, gândul îmi zbura la acel avertisment american către ruși: oare câte victime or mai fi făcut rușii în numele apărării regimului lui Al Assad? Poate chiar acum, când se vorbește aici despre ororile celui de-al Doilea Război Mondial (prefațat într-un fel de „Pactul neghiob Ribbentrop-Molotov") se-ntâmplă, sau sunt pregătite a se întâmpla atacuri asupra Siriei, (deocamdată) din două direcții, Franța și Rusia. Să sperăm că aceste bombardamente nu înseamnă „trompeta" care vestește „(re)deșteptarea" Războiului Mondial! Al Treilea Război Mondial!

Chiar acum, în timp ce scriu, aud pe un post tv că americanii au bombardat din greșeală (pardon?!) un spital din Afganistan. Un fleac, au murit, după primele estimări, 17 oameni și sunt cca 300 de răniți. Ce contează în „economia" demersurilor americane de a doborî talibanii și a instaura democrația? „Sfârșiți această nebunie/ Al Treilea să nu mai fie!" Oare cine va scrie peste ani și ani, cronica acestor vremuri sumbre, a războiului care va să vină? Oare cine va scrie despre următoarele „alianțe ale diavolilor", oare cine va scrie despre atrocitățile acestei istorii care se repetă, și din care oamenii nu învață nimic? Oare atunci când va fi prezentată publicului cartea ca un memento despre atrocitățile Celui de-al Treilea, va suna alarma și iubitorii de cultură își vor abandona cărțile cu autograful autorului și se vor grăbi să ajungă în adăposturile antiatomice?

Îmi vin în minte versuri din „Give Peace a chance", versiunea română pe versurile lui AP: „O șansă păcii, și gloriei ei!" (Însă-ntâi și peste toate/ Cu grăbire și dreptate/Pacea trebuie tradusă/ În americano-rusă".

„Punțile de lumină" de la Târgu-Mureș, prin excepționala prezentare a cărții „Alianța diavolilor", emit semnale luminoase, dacă vreți, care, de fapt, sunt (și) semnale de alarmă despre pericolul unei noi conflagrații mondiale! Luminile din „Punți" poartă în ele speranța că vor fi văzute și... auzite în toatățara, în toată lumea și mai ales la Washington și Moscova!!

Nu o atitudine militantă, prin cultură, prin artă, pentru pace, nu muzele pot reduce la tăcere armele, dar pot avea influență pozitivă asupra minților, conștiințelor care declanșează armele, care apasă pe trăgaci!

„Să fie pace în lume/ Să fie pace în lume/ Să fie pace, pace, pace pe pământ!"

 

Lasă un comentariu