Fost președinte al Adunării Generale a ONU, inculpat pentru corupție!

Distribuie pe:

Un fost președinte al Adunării Generale a ONU, John Ashe, a fost inculpat de justiția americană pentru primirea a peste 1,3 milioane de dolari drept mită de la oameni de afaceri chinezi, în schimbul facilitării unor proiecte imobiliare, relatează AFP, citată de Agerpres.

John Ashe (61 de ani), ambasador al statului Antigua și Barbuda timp de 10 ani până în noiembrie 2014, a fost ales în iunie 2013 președinte al celei de-a 68-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, desfășurată între septembrie 2013 - septembrie 2014. Ashe este acuzat de autoritățile americane că ar fi acceptat, între 2011 și 2014, peste 1,3 milioane de dolari de la un grup de cinci persoane.

După acest anunț, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat șocat și profund tulburat de acuzațiile de corupție aduse fostului președinte al Adunării Generale, apreciind că acestea „vizează însăși inima integrității Națiunilor Unite".

Potrivit procurorilor, gruparea celor cinci conta pe Ashe pentru a-i facilita construirea unui centru de conferințe sponsorizat de ONU în Macao, în sudul Chinei, cu un buget de mai multe miliarde de dolari, precum și concretizarea unor proiecte imobiliare în Antigua și Barbuda. Procurorii susțin că John Ashe a primit sute de mii de dolari în conturi bancare, precum și diverse avantaje în natură.

Cei cinci se foloseau de o falsă organizație guvernamentală, al cărei președinte de onoare, adjunctul reprezentantului Republicii Dominicane la ONU, Francis Lorenzo, primea un salariu lunar de 20.000 de dolari. Pe lângă Lorenzo, mai sunt inculpați pentru dare de mită doi oameni de afaceri, unul chinez și altul de origine chineză, precum și președinta și directoarea financiară ale ONG-ului.

Principalul inculpat în acest dosar este magnatul imobiliar din Macao, Ng Lap Seng, cu o avere estimată la 1,8 miliarde de dolari, arestat și plasat în detenție preventivă pe 24 septembrie. El este acuzat că a introdus ilegal în SUA peste 4,5 milioane de dolari în numerar într-o perioadă de doi ani.

 

Lasă un comentariu