Dialectele limbii române comune (II)

Retragerea aromânilor în sudul Dunării, în zona Peninsulei Balcanice, unde existau condiții bune de practicare a oieritului, au creat condiții favorabile dezvoltării ca idiom independent al dialectului dacoromân.

Dialect, dialecte s.n. 1. Ramificație teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (impr.) Grai. 3. (impr.) Limbă (Din fr. dialecte, lat. dialectus).

Profesorul clujean Romulus Todoran abordează în „Dialectologia română" p. 23, condițiile care au fost prielnice individualității dialectului dacoromân la nord de Dunăre.

Aceste patru dialecte ale limbii române comune sunt artificiale, constituite pe baza asemănărilor prin metoda comparativ-istorică.

Retrași în sudul Dunării, aromânii nu au întrunit condițiile economice și sociale pentru o dezvoltare independentăși pentru o limbă (idiom) independentă.

În cazul dialectului dacoromân, au existat aceste condiții (aria de întindere, ocupația de bază- agricultura - asigura o stabilitate a populației). Trebuie specificat că populația rămasă la nord de Dunăre, spre deosebire de aromâni, megleromâni și istroromâni, nefiind obligatăsă vorbeascăși alte limbi, și-a dezvoltat o limbă proprie - limba română. Au fost păstrate și numele de ape: Dunăre, Mureș, Someș, Criș, Timiș, Argeș, Prut.

Un coleg de facultate (tableta este un produs comun) îmi amintea că îndeletnicirea lucrării pământului (drumul pâinii) a fost o condiție esențială în păstrarea populației dacoromâne, adică „vlahii" - „blahii" amintiți de bizantinii Kedrenos și Kekaumenos în cronici în secolul al XI-lea.

Chiar dacă sensul cuvântului „vlah" e în legăturăși cu păstoritul, cercetătorii lingviști consideră că rolul determinant în constituirea primelor forme statale (coagulări politico-administrative) l-a avut agricultura (interesul pentru cultivarea pământului și creșterea animalelor).

Textele dacoromâne din lucrarea „Dialectologia română" fac referire la munca câmpului (Clacă, Făcutu fânului, Mălaiu, Întâmplare cu cai, Despre vie, Grâu). Reținem câteva exemple: „Să strâng mai mult uamin…! și cosăsc la uomu cari i-a temat pi dâșii." (Se strâng mai mulți oameni și cosesc la omul care i-a chemat pe dânșii)…

„Grapa să faci din niști cepuri die brad, le punim pătruciș…" (Fânul se aduce din râpi cu grapa (cuvântul este folosit astăzi cu alt sens) făcută din crengi de brad, puse în cruciș) „… Nu se pradă fânu…" Textele au fost culese din Pipirig (Neamț) și din Sadova (Suceava).

Trebuie să amintesc, stimați cititori, căși dialectele limbii române comune sunt tot idiomuri convenționale, stabilite prin convenție și acceptate prin tradiție. Dar, pornind de la asemănările între graiurile dialectului dacoromân, s-a stabilit, prin îndelungă cercetare, profilul lingvistic (fonetic, lexical, chiar gramatical) al limbii (al idiomului) vorbite de populația stabilită (nu migratoare!) pe spațiul pe care locuim și astăzi. Aici au arat și au semănat, folosind animale de lucru, pentru care au adunat de prin râpi fânul (ca hrană), iar când muncile au fost grele au făcut clăci, pentru că sprijinul semenilori-a caracterizat pe dacoromâni, ca și pe noi, care „Atenți la toți și la toate / Am învățat să fim veșnici!" (Marin Sorescu).

 

Lasă un comentariu