Stai şi te întrebi: cine s-ar fi aşteptat ca dl Dragnea să câştige alegerile interne din PSD, cu toate că a candidat de unul singur? Şi nu doar atât, ci să le mai şi câştige... detaşat, cum se spune. Adică, la mare distanţă de contracandidaţii-lipsă.
A fost măreţ, a fost înălţător, toată suflarea pesedistă s-a mobilizat, în ciuda temperaturii scăzute şi a ploii mocăneşti. Activul de partid şi-a luat rolul înserios, secţiile de votare au funcţionat fără cusur, fiind aşezate, din punct de vedere geografic, la distanţă regulamentară faţă de crâşmă. Au fost destule cabine, destule ştampile, destulă cerneală, destule buletine de vot. Nu s-au înregistrat fraude şi mânăreli, nu s-au furat voturi din urne, procesul electoral a decurs paşnic, democratic şi cu simţ de răspundere, mai mult, s-au făcut şi economii, întrucât au fost localităţi unde secţiile de votare au fostorganizate chiar la domiciliul unor membri de partid atât de devotaţi cauzei încât au suportat din buzunarul propriu costurile cu apa, lumina, curentul, pixul şi alte utilităţi, după care, potrivit prevederilor statutare, un comitet format din reprezentante ale organizaţiei de femei a băgat as-piratorul, a deschis ferestrele, să intre aerul curat şi să iasă mirosul de mahorcă. Bine, au mai fost unele mici neînţelegeri, în sensul că, de pildă, într-un cartier din Târgu Jiu, electoratul nu ştia de ce şi pe cine votează, o alegătoare precizând că dânsa crede că a venit ca să-l voteze pe Florin de la cârciumă, dar nu e chiar sigură. Unii au zis că, orice ar fi, ei votează cu echipa de fotbal. Alţii au declarat că nu ştiu nici să scrie, nici să citească, dar asta nu-i încurcă la vot.
Slavă Domnului, totul s-a terminat cu bine şi, duminică seara, târziu, poporul a răsuflat uşurat: da, da, după o cursă crâncenă, singurul alergător de pe pista de partid a cucerit podiumul, urcând pe locul I, la distanţă confortabilă faţă de cei de pe locurile II şi III, care nici n-au existat, şi ce dacă?
Ce-i drept, a fost o campanie lungă şi istovitoare, pe parcursul căreia dlui Dragnea, de atâta umblat pe coclauri, pe munţi, prin văi şi prin filiale, i s-au dezlipit pantofii şi a fost pus, după cum a explicat chiar dânsul, să aleagă una din două: să-i dea la reparat ori să continue munca de partid în ciorapi. Adevăru-i că, de oţel să fi fost pingelele celea, şi tot se făceau praf, degeaba l-au criticat unii. Noroc că, după o scurtă şedinţă operativă, celula de criză constituită ad-hoc a decis să deblocheze fondurile necesare pentru achiziţionarea şi predarea către dl Dragnea - pe bază de factură şi bon fiscal - a unei perechi de încălţări, nu prea arătoase, dar ieftine şi de stânga, ca să nu iasă vorbe şi comparaţii cu pantofii dnei Udrea - arătoşi, scumpi, de firmă şi de dreapta.
Tot cu prilejul campaniei, la Cluj-Napoca, dl Dragnea s-a împăcat şi cu fostul mare strateg al partidului, dl Vasile Dâncu, ei fiind sfădiţi încă din 2008, când, de bune ce-au fost strategiile, organizaţia clujeană a PSD a pierdut alegerile locale, iar dl Dâncu a intrat într-un mare con de umbră (în hăurile căruia, zic gurile rele, l-ar fi împins chiar dl Dragnea). Iată că, după 7 ani, vechile supărări au fost date uitării, astfel că, numai ce dădu cu ochii de el în mulţime, dl Dragnea astfel îi vorbi strategului: „Vasile, avem mare nevoie de tine! Te rog, în numele PSD, să vii alături de partid. Şi noi şi societatea avem nevoie de tine!".
Bine, iniţial, n-am prea înţeles nevoia de Vasile, dar dl Dragnea aşa de frumos a grăit, aşa de blând şi de convingător, încât ne-a cuprins emoţiunea şi ne-am tulburat peste măsură: da, da, Vasile, partidul te vrea, întoarce-te, nu-l lăsa, Vasile dragă…
…Dacă n-am avea şi alte griji şi necazuri prin România - de pildă cu ruşii aiştia care ne stau în coastă cu bombardeaua pregătită - zău că micuţul vodevil pesedist ar fi fost chiar o pierdere de vreme amuzantă, cu toate ifosele lui de model de exerciţiu democratic.
Cu un singur lucru nu ne-am lămurit, totuşi: diaspora. Cum a votat pesedimea din diasporă: manual, electronic, telefonic, prin corespondenţă, sau prin telepatie? La New York, la Toronto, la Paris, la Londra, or fi fost destule cabine şi ştampile, ori s-a stat la coadă, în ploaie, fără o strategie bine pusă la punct, de ne mai facem o dată de râsul lumii…
Şi-atunci, să nu-i dăm dreptate dlui Dragnea? Clar, avem nevoie de Vasile!
