PROFIL DE BOXER PROFESIONIST: MIHAI NISTOR

Distribuie pe:

Boxerul profesionist Mihai Nistor, născut pe meleagurile ieşene, Erbiceni, de 25 de ani a început acest sport dur, de la vârsta de 15 ani.

În ziua de 22 septembrie a.c., a susţinut o partidă de box profesionist în Germania, la Hamburg, având ca adversar pe boxerul de origine germană Erik Pfeifer. La terminarea partidei, romanul Mihăiţă a spus: „Am luat titlul mondial, urmează cel olimpic". Cu ochi vineţi, Mihai Nistor a vorbit cu un zâmbet în colţul gurii, când explica la conferinţa de presă planurile sale pe termen scurt. Centura versiunii AIBA a semigreilor a cucerit-o în marţea de 22 septembrie la Hamburg (KO în repriza a noua împotriva neamţului chiar la el acasă, la Hamburg. Îşi priveşte „Trofeul" nepreţuit, spunând: „Alţii să se teamă de noi, românii". „A fost foarte greu, dar am demonstrat că n-am ajuns întâmplător până aici. Am bătut, în cariera mea de boxer profesionist, şi cubanezi şi americani şi ruşi, aşa că nu am de ce să mă mai tem pentru Rio", spune băiatul din Erbiceni - de Iaşi, îl completează antrenorul Relu Auraş, care simte deja gustul viitorului aur olimpic. „Ca antrenor am fost la un pas de marea medalie cu Daniel Dumitrescu la Seul" în '88, şi cu Marian Simion la Sydney, în 2000, dar de data aceasta nu cred că vom rata.

Antrenorul Relu Auraş solicită pensie de merit pe viaţă pentru Mihai Nistor, noul campion mondial APB al supergreilor în versiunea AIBA.

„I se cuvine rentă viageră". Pentru acest titlu mondial Mihai ar trebui să primească o rentă viageră. Succesul a fost obţinut pe o versiune AIBA, care a apărut abia în urmă cu doi ani şi nu e cuprinsă în legislaţie. E un succes mai mare decât un aur la un campionat mondial clasic. Subiectul ar urma să fie deschis într-o întâlnire cu ministrul Gabriela Szabo şi cu Carmen Tocală, ca sa găsească o soluţie pentru că Mihai a obţinut în realitate un titlu eligibil pentru a primi o rentă viageră în contextul actului.

Echipele de handbal ale naţionalei, din anii 1965-1975, campioane mondiale, primesc rentă viageră. Cred că şi Mihai Nistor, care de două săptămâni a câştigat titlul de „Campion Mondial", este îndreptăţit să intre în drepturile rentei viagere, fiindcă boxul este un sport mult mai greu. Felicitări ieşeanului pentru buna ispravă pe care a realizat-o la Hamburg, câştigând titlul de campion mondial, antrenat de Relu Auraş, cel mai bun antrenor din România.

Lasă un comentariu