Brr! Chiar la mijloc de Brrrumărel, iarna a intrat în ţară! A venit doar în recunoaştere. Şi-a trimis o avangardă de vântoase reci, câteva legiuni de nori şi cohorte de fulgi de nea.
Totuşi, toamna, împăciuitoare, va şti să îmbuneze iarna, şi, înduioşată de stăruinţele verii, îi va mai face loc suratei ei cu ochii verzi-albaştri, din când în când, din ce în ce mai rar, printre zile când brumării, de toamnă târzie, când reci de-a dreptul, ca de iarnă.
Mijloc de octombrie, mijloc de toamnă privind înapoi, spre amintirea seninului şi căldurii verii, privind scrutător înainte, printre ceţuri, ploi reci şi brume subţiri, spre a-şi aminti că vine iarna. (...) „Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie/Şi se pierd adânc în noaptea cu nuanţe de rugină/Vântu-şi tremură cântarea ca un tril de mandolină/Şi apoi îmbracă toată firea/În melancolie". (fragment din „Octombrie", de Ion Pribeagu)
Azi, la Târgu-Mureş, e o zi ploioasă de toamnă ce aduce a iarnă. N-a nins (încă) dar ploaia e de toamnă târzie iar vântul, al cărui „cântec" nu seamănă deloc a tril de mandolină, sporeşte senzaţia de rece. Îmbracă el firea în melancolie, dar şi în haine mai groase!
Totuşi, vântoasa de toamnă (ca de iarnă), mângâiată duios de... noianul amintirilor trecutelor (primă)veri se preschimbă în adiere suav-catifelată şi parfumată. Un parfum anume! Cu „nuanţe" gri, de accentuată tristeţe, dar şi cu „tonuri" senine, de speranţă! Parfum de romanţă!
Vremea de afară e ca în romanţe! Cu tristeţi şi cu speranţe!
Am să ascult pe calculator, de pe CD-uri, romanţe! E vremea romanţelor, e anotimpul romanţelor!
Mi se pare... „cool" să asculţi bătrâna romanţă pe suport electronic! Eu zic că e şi rău şi bine, dar 1% rău şi 99% bine. Rău pentru că pe aparatele moderne de audiţie se pierde totuşi, ceva din parfumul vechi (dar bun, stăruitor) al minunatelor compoziţii de vers şi melodie.
Una e să-l asculţi pe Cristian Vasile, pe Moscopol sau pe Ioana Radu „în căşti"(le calculatorului), de pe CD, şi parcă totuşi e altceva să asculţi romanţele revărsându-se către sufletul tău, din pâlnia gramofonului, chiar dacă vocile marilor artişti sună uşor patinat-vălurit din cauza decalibrării platanului „patifonului" sau a plăcilor grele, de ebonită!
Odată, într-un drum la Bucureşti, m-am oprit într-o piaţă din Ploieşti că, vorba ceea, „de la mine la Ploieşti, nu e departe când iubeşti". Aflasem că acolo găsesc patefoane, gramofoane, plăci. Preţurile erau prohibitive, aşa că am renunţat să îmbunătăţesc audiţiile mele cu acel 1% de autenticitate!
De ce 99% e bine că romanţa, veşnic tânără, trăieşte a câta tinereţe?, în „era calculatoarelor şi a tastei enter" (vorba lui Tudor Gheorghe)? Păi, pentru că aşa „bătrâna doamnă" poate fi ascultată şi îndrăgită de generaţiile tinere, şi acesta nu e puţin lucru!
Că tot am citat din Ion Pribeagu, negreşit am să fac loc în „play list"-ul meu cu romanţe de (re)ascultat, şi la două celebre tangouri, unul uruguayan, „Zaraza", compus de Benjamin Tagle Lara, şi unul argentinian, „Yira, Yira" - în pronunţie, „Jia, Jia"- compus de Carlos Santos Discépolo şi restituit nouă de Tudor Gheorghe în spectacolul „Parfumele nebunelor dorinţi". La ambele melodii, care au aproape 85 de ani, autorul textelor în limba română este Ion Pribeagu!
Pe numele său adevărat Isac Lazarovici (1887- 1971), IP a fost un scriitor şi umorist evreu originar din România (născut în com Suliţa, jud Botoşani). În 1962 a emigrat în Israel. Între 1939 şi 1944 a fost textierul spectacolelor lui Constantin Tănase. A fost evocat memorabil în filmul lui Manole Marcus „Actorul şi sălbaticii", dedicat memoriei lui C Tănase. Ne amintim de jocul excepţional al lui Mircea Albulescu în rolul lui Ionel Fridman- Ion(el) Pribeagu.
Ascult în căşti, de pe un CD, romanţele Ioanei Radu. Am micşorat volumul cât să-mi servească drept fond muzical pe care să scriu, să depăn amintiri dragi...
...Aveam 15 ani când, împreună cu iubiţii mei părinţi, am fost la un spectacol în care capul de afiş era Ioana Radu. Frumoasa sală a Teatrului Naţional (acum găzduieşte Teatrul Liric „Elena Theodorini") din Craiova era plină până la refuz. Mi-a plăcut tot ce a cântat, mai ales că nu eram străin de repertoriul ei.
Câteodată, ai mei mă mai luau pe la chefurile între prieteni, unde se cântau, în grup, cântece de petrecere, şi nelipsitele romanţe. Le învăţasem pe de rost! Şi nu doar pentru că le auzeam destul de des, mai ales pe „plăci", ci pentru că îmi plăceau, chiar copil fiind, şi neînţelegând eu (din lipsă de experienţă!) profunzimile textelor.
Sau, poate, cine ştie, am îndrăgit romanţele pentru simplul fapt că erau tare iubite de părinţii mei!
Am avut privilegiul să văd şi să ascult...live alte două mari voci ale Olteniei, de fapt, ale României: Maria Tănase şi Maria Lătăreţu (Lătăreaţa, cum îi zicea mama) în spectacolele de la Teatrul de vară din Parcul Romanescu. Aveam 8 ani când am văzut-o pe Maria Tănase şi 12 ani când am văzut-o pe Maria Lătăreţu, dar parcă a fost ieri...!
Azi, cele trei mari artiste sunt omagiate prin prestigioase festivaluri (Maria Tănase şi Ioana Radu la Craiova, Maria Lătăreţu la Târgu Jiu), în vatra cărora se nasc de ani buni generaţii de valoroşi interpreţi de cântec românesc.
Festivalul „Maria Tănase" se apropie de o jumătate de secol de existenţă! Din juriul primei ediţii, în 1969, a făcut parte şi Ioana Radu. O frumoasă amintire de la acea primă ediţie, povestită de octogenarul grafician şi caricaturist craiovean Gabriel Bratu, unul dintre iniţiatorii Festivalului: „Coana Ioana" către GB:"„Bratule, când o să mor, dacă-mi faceţi şi mie festival, la Minerva să mi-l faceţi, pentru că acolo eu m-am născut!". Şi i-am făcut festival. Şi la Minerva l-am făcut! (n.m: prima ediţie, în 1998, a avut loc în sala maură a restaurantului Minerva).
O altă frumoasă amintire a aceluiaşi Gabriel Bratu: „Odată, eram cu Doamna Maria (Tănase) şi cu Fărâmiţă Lambru la Debarcader, în parcul nostru, într-o seară splendidă de vară. Debarcaderul era arhiplin. Printre mese mergea un bătrânel cu o chitară, cântând romanţe. Ajungând în dreptul mesei noastre, s-a oprit din cântat şi a făcut o plecăciune în faţa Doamnei Maria. „De ce nu mai cânţi?", l-a întrebat dânsa. „Pentru că, Doamnă, în faţa dumneavoastră glasul meu ar suna a doagă", i-a răspuns bătrânul. Doamna Maria l-a sărutat pe obraz şi i-a dat o sută de lei. Spectacolul era magnific, toţi cei de la mesele Debarcaderului erau în picioare şi aplaudau, iar Fărâmiţă Lambru plângea în hohote…"
E minunat că romanţa, bătrâna romanţă rămâne tânără, mereu tânără! Şi prin Festivalul „Ioana Radu" de la Craiova, şi prin „Crizantema de aur" de la Târgovişte, şi prin „Crizantema de argint" de la Chişinău!
Ascult acum, în… cunoştinţă de cauză, şi deci cu un sporit coeficient de înţelegere, aprofundată, o minunată romanţă, „Am început să-mbătrânesc", cântată de Ioana Radu.
Sunt atâtea şi atâtea romanţe, zeci, sute de bijuterii de ascultat! Nu mă hazardez să încep o enumerare pentru că aş omite (şi n-aş vrea) cu siguranţă vreun titlu!
Vă las domniilor voastre, dragi cititori, tineri sau mai puţin tineri, bucuria (re)descoperirii, (re)ascultării pe-ndelete, în acest miez de toamnă, pe CD-uri sau, de ce nu, pe gramofoane-patefoane, pick-up-uri, a minunatelor noastre romanţe!
