Am scris, am spus și voi mai scrie și voi spune, și de acum înainte: Legea 217/2015, anticonstituțională, antiromânească, antidemocratică, antieuropeană, nășită de Alexandru Florian, președintele Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel", de a introduce cenzura mascată prin ușa din dos, pentru a pune pumnul în gura presei, pentru demolarea memoriei înaintașilor, are drept scop înlocuirea acelei prevederi a Legii fundamentale privind libertatea de exprimare neîngrădită! O lege prin care acest Alexandru Florian, așa cum scriam în cele patru editoriale, publicate în „Cuvântul liber", introduce în România anului 2015 din secolul 21, instituirea „delictului de opinie", de pe vremea înăbușirii libertății de exprimare a cuvântului, prin acel totalitarism al „obsedantului deceniu" românesc al anilor '50, vremuri în care exprimarea critică, judecățile de valoare erau imediat înăbușite, urmarea fiind punerea pumnului în gură. Atacate sunt, prin această lege 217/2015, direct și indirect, valorile, tradițiile, identitatea spirituală a unui neam. Pentru că a fi interzisă, de acum înainte, posibilitatea de a vorbi, de a scrie despre Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu, Constantin Noica, ca valori naționale, despre opera lor, considerați de legea lui Alexandru Florian „legionari", înseamnă o brutală, stalinistă și nepermisă interzicere a memoriei, prin cenzură și presiune. Asta să fie „democrația" lui Alexandru Florian?
Pentru că se pare că dumnealui nici n-a deschis vreodată paginile Constituției României, să vadă ce scrie la articolele 30 și 31 din Legea fundamentală a țării, îi amintim noi litera legii pe care el, cu detașare și inconștiență, o încalcă: (1) „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă." (articolul 30); (1) „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit" (articolul 31). Libertatea de exprimare, tot neîngrădită, a gândurilor, este inviolabilă! Or, prin „Legea Florian" se dă de pământ cu toate aceste prevederi constituționale privind libertatea de exprimare, neîngrădită! Așa că repetăm: asta să fie democrația acestui Florian?
Prin această Lege 217/2015, atât trecutul, dar și prezentul și viitorul sunt cenzurate. Dacă azi afirmi că personalitățile aflate în „obiectivul" stupidei Legi 217 au fost mari iubitori de neam, prin opera lor, că ești patriot, naționalist român, dacă nu ești țăran, dar îmbraci, la sărbători, costumul național al neamului - după Alexandru Florian - ești „legionar"și „fascist"! Imediat ți se aplică etichete. Iar dacă îndrăznești să scrii și să vorbești despre acei mari intelectuali ai perioadei interbelice, modele pentru cultura, pentru spiritualitatea românească, cu influențe notabile asupra societății interbelice de la noi, unii sfârșind prin temnițele comuniste, cum se arată și în „Scrisoarea intelectualilor" și în „Apelul de la Putna", lansat de un grup de intelectuali români, ești împuns cu degetul în piept și ți se arată antiromâneasca Lege 217/2015. S-a creat o situație, paradoxală, prin care, iată, un nimenea-n drum, orice Mutulică te poate împunge în piept cu arătătorul, deget obraznic, și să te amenințe cu pârnaia, să te toarne, ca pe vremuri, că ai principii, că-ți iubești înaintașii, mari intelectuali interbelici, puși acum la zid de Alexandru Florian. O lege prin care unii ar dori să ne vâre, din nou, în catacombele și capcanele unei istorii vitrege, pe care noi, românii, am mai trăit-o. Tot la comandă străină să se fi născut această lege, un avorton, o stupizenie? Vom vedea ceva mai încolo.
Și un amănunt demn de reținut: lovirea, repetată, a Bisericii Ortodoxe Române în ultima vreme! Alături de acei mari intelectuali ai vremii interbelice, care au îmbogățit și înălțat cultura, spiritualitatea românească, scriitori, filosofi, teologi, artiști, gânditori, sunt loviți azi și Dumitru Stăniloaie, Nicolae Steinhardt, Arsenie Boca, Bartolomeu Anania, Calciu Dumitreasa, Vasile Voiculescu din mișcarea „Rugul aprins." Pentru că asta se urmărește prin scenariile abacadabrante din cuibul de vipere: lovirea Bisericii Ortodoxe Române, a credinței noastre strămoșești!
Culmea, cine sunt cei care azi ne dau lecții? Urmașii celor mereu, din 1944 încoace, cu sacii în căruță, după ce tancurile sovietice au ocupat România, unii cu aere, în 2015, în postura de conducători de plutoane de execuție. Ei încă n-au aflat, oare, că azi trăim alte timpuri, într-un alt secol și alt mileniu? Se zbat niște pițărăi ca „Sfântului închisorilor", Valeriu Gafencu, să i se retragă titlul de „Cetățean de Onoare" al orașului Târgu-Ocna, locul detenției sale, să fie dărâmate toate busturile mareșalului Ion Antonescu, de la București, Neamț, Sărmașu (Mureș), de niște flecari „cu gura strâmbă", vătafi ai prezentului, care ridică mâna lor netrebnică asupra acelor semănători ai semințelor viitorului românesc, în acea perioadă înfloritoare, interbelică, personalități care au dat strălucire vieții României de atunci, ei, cei care au instaurat competența, valoarea și patriotismul.
Călcarea prin străchini de către adepții Legii 217/2015, călcarea în picioare a valorilor noastre românești sunt azi la modă. Busturile mareșalului Ion Antonescu, cum aminteam ceva mai sus, au fost date jos. Nu și ale criminalului de război - Wass Albert, vinovat de uciderea, în septembrie 1940, a unor români și evrei la Mureșenii de Câmpie și Sucutard! Acel „secui rătăcitor" (Wass Albert), de la Odorheiu Secuiesc, este încă pe soclu. N-au fost înlocuite denumirile acelor străzi, de prin Harghita și Covasna, care poartă numele lui Nyrõ Jozsef, adept al lui Horthy Miklos, apărător al ideilor horthyste, naziste, fasciste. Lui Emil Bodnăraș i se înalță statuie la Iaslovăț (Suceava), situată față în față cu instituții ale Statului Român. Figură reprezentativă a regimului comunist, bustul lui Emil Bodnăraș, dat jos din fața Căminului Cultural, în decembrie 1989, a fost reamplasat, de fostul primar și de consilieri, pe soclul rămas gol din centrul localității. În 1989, când a fost dat jos, preotul satului spunea că face clopote noi pentru biserică din bronzul statuii lui Bodnăraș.
Cine a fost Emil Bodnăraș? Cu un tată de etnie ucraineană, cu mamă de etnie germană (sursa „Adevărul"), după absolvirea liceului urmează, câteva luni, Dreptul la Universitatea din Iași, fiind de orientare politică de dreapta, membru al grupării „Al. C. Cuza." Exmatriculat, se înscrie, mai apoi, la Școala Militară de elită, de la Timișoara, vorbitor al mai multor limbi, fiind șef de promoție, în anul 1930. La 16 februarie 1932, dezertează din Armata Regală Română și fuge în URSS, bănuit fiind ca spion sovietic. Părăsește Moscova și se întoarce în România, în 1934, susținând că el a fost trimis la sovietici ca „ofițer de informații." Este arestat în Gara de Nord și întemnițat. În închisoare devine omul de încredere al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care, mai târziu, îl va propulsa în înalte funcții politice comuniste.
Ce face Bodnăraș, după 23 august 1944? Este unul dintre cei care participă, direct, la înlăturarea lui Ștefan Foriș, secretarul general al partidului, este implicat, tot direct, în arestarea și înlăturarea mareșalului Ion Antonescu, în abdicarea regelui Mihai, la 30 decembrie 1947. Ca individ cu înalte funcții în PCR, inclusiv cea de ministru al forțelor armate, reorganizează serviciul comunist de spionaj din România, este artizanul sovietizării Armatei Române, în care, în 1955, „mai bine de jumătate dintre ofițeri nu aveau mai mult de patru clase", după epurările și arestările ofițerilor care au luptat pe frontul de răsărit împotriva URSS.
Așadar, cel răsplătit după 23 august 1944, pentru trădările lui, 40 de ani în PCR, 30 de ani în conducerea lui, totuși, a dorit să fie înmormântat în cimitirul bisericii din Iaslovăț, nu în Mausoleul din Parcul Libertății, sicriul fiind dus, pe viscol mare, pe un car cu patru boi. El are acum chipul în acel bust „repus la șosea." Stafia comunismului s-a întors pe soclu, ca o satisfacție a „moștenirii" istorice pentru unii locuitori ai Iaslovățului. Timpul, la 25 de ani de la căderea comunismului, parcă s-a oprit.
Cum se explică poziția iaslovițenilor? „A fost ministru, om mare la București, la armată, ne mândrim, că e de-al nostru!" - spune un sătean. Așadar, să aflăm ce spun oamenii? „Nu eu l-am pus acolo (…) Lăsăm să-l judece timpul, istoricii, cu cele bune și cele rele." (primarul Ion Cotoară); „Nici cu Armata, dacă vin cu puștile, nu știu dacă îl lăsăm să-l dea jos! Ei să-și vadă de treaba lor. La noi în sat nu hotărăsc ei!" (Petru Cotoară). Într-un fel, acei oameni au dreptatea lor. E satul lor, e pământul lor, e istoria lor, e treaba lor! Problema este alta: de ce unii, cum e mareșalul Ion Antonescu, sunt judecați cu două măsuri, dați jos de pe soclu, executați și post-mortem, iar alții nu? De ce legea e pentru unii - mumă, pentru alții - ciumă?
Printre cei care beneficiază de „legea-mumă" se situează, și Wass Albert, și Nyrõ Jozsef, dar și acel Alexandru Sencovici, căruia, la Marghita, i s-a dezvelit un bust, cică „pentru merite din trecut", în acordurile Imnului de Stat și ale Imnului Eroilor. „Cetățean de Onoare" al Marghitei, Alexandru Sencovici „n-a avut alți Dumnezei decât pe Lenin, Stalin, Marx, Engels", veteran din garda staliniștilor, membru al Internaționalei Comuniste, care spunea că „Ardealul nu trebuie declarat pământ românesc". Lui, din garda formată din Ana Pauker (Hannah Robinson), Alexandru Moghioroș (Balogh Jozef), Silviu Brucan (Saul Brukner), Walter Roman (Ernö Neulander), Leontin Sălăgean (Szilaghi Leon), Leonid Tismăneanu (Leon Tisminețki), Teohari Georgescu (Baruck Teskovich), cominternistului Szenkovicz Sandor - Ștrul Mauriciu i se ridică bust.
Ciudate vremuri! În timp ce lui Alexandru Sencovici, lui Emil Bodnăraș, lui Wass Albert le sunt dezvelite busturi, slovacii decid ca la cele două capete ale podului din Bresno, unde locotenentul-erou al Armatei Române, poetul Ion Șugariu, a căzut, să fie dezvelite două plăci comemorative în memoria lui. Dar ambasada României din Bratislava se opune! De ce? Cică poetul-erou ar fi scris ceva, cândva, în manieră legionară! Iar în tot acest timp, al lovirii, al maculării adevăratelor personalități, modele ale culturii interbelice, la Arad tronează, readusă și reamplasată, de Guvernul Năstase, statuia Ungariei Mari, a urii și intoleranței milenare!
Legea 217/2015, este, de fapt, un periculos atac la istoria (reală) a României! Respectul pentru înaintemergători, mari intelectuali și patrioți, pentru memoria lor nu contează, mai ales atunci când este vorba despre o „sacralizare oficială" a unor criminali, despre lovirea și judecarea, post-mortem, a unor mari valori morale și spirituale ale românilor, într-o vreme în care, mai există doar o „memorie de scurtă durată". Legea aceasta, o năruire a ordinii constituționale din România, trebuie grabnic înlăturată! După trădările guvernanților, după atâtea vânzări de frați, oare asta ne mai trebuia? Ne revine nouă, celor de azi, buni români și patrioți, cu demnitate morală să apărăm memoria înaintemergătorilor, loviți printr-o lege antidemocratică, anticonstituțională, antieuropeană, antiromânească!
